Sari la conținut
bbh_blocked_dnftl
  • GTC-banner-728.jpg.5cc46ba09a7dd8e0286229917ccf417d.jpg

  • GTC-banner-300.jpg.0de16ddb1a65d423b7281e32d9bd2e76.jpg

Povestea IMS-lui.....53


13 Todesengel

Postări Recomandate

Daca tot v-a placut topicul meu despre aparitia masinii de teren IMS,ma voi lega de acesta denumire postind povestea aparitiei premergatoare,tot cu acest nume; prima si singura otocicleta romaneasca ,IMS 53 (sper ca nu se va gasi vreo inteligenta creatoare care sa sterga acest topic pe motiv ca nu are legatura cu off-roadul(se poarta!),pina la urma IMS 53 si IMS 57,IMS 59,sint niste file de istorie legate.

Nu am meritul de a fi cautat si descoperit aceasta poveste,este o intimplare,un "paste"de pe alt forum,dar ca si celalalt topic,sper sa-l considerati interesant .

 

Aceasta este povestea primei motociclete romîneşti, I.M.S.-53, fabricată în doar zece exemplare. (sursa O maşină străbate lumea, de Ion Chingaru şi Cornleiu Filip, Ed. Sport Trurism (dec. 1987)).

 

Drumul spre automobil l-am pornit cu... motocicleta, obişnuiesc să spună oamenii mai <<vechi>> ai întreprinedrii, adică aceia care au şi fabricat-o. Oricine doreşte poate s-o admire. Se află expusă la loc de cinste în noua expoziţie din pavilionul central, în care este reconstituită prin exponate, panouri, fotografii şi grafice evoluţia unităţii.

Dar să ne întoarcem în timp, la începutul aniilor cinezeci. Oamenii îşi amintesc iar documentele vremii confirmă spusele lor. Spre exemplu, în anul 1951, Întreprinderea Metalurgică de Stat, Cîmpulung, cu se numea pe atunci, oamenii îi spuneau simplu I.M.S., număra 560 de angajaţi.

Continua să persiste aceiaşi cronică lipsă de cadre tehnice, existând abia şaptezici şi opt de tehnici şi maiştrii şi numai trei ingineri. Dar, aşa cum se sublinia prin şedinţe, la diferite întruniri şi analize, <<problema era în curs de rezolvare>>, adică, în acel an toamna, s-au numărat cei şaptezeci şi nouă de <<boboci>>, absolvenţi ai primei şcoli profesionale ce funcţiona pe lîngă întreprindere. Dacă numărul şi calificarea personalului era în continuă creştere, nu acelaşi lucru se putea sune şi despre halele de prodcucţie, despre dotarea tehnică.Spaţiul de fabricaţie a devenit tot mai îngust, deşi se mai amenajase o baracă, intrată în patiomoniul fabricii odată cu Naţionalizarea în 1948.

Altele erau însă atinci preocupîrile arzătoare ale oamenlior. Li se oferea o nouă şsnsă de afrimare. După izbînda cu ringurile şi flazerele, poate o compensaţie pentru transferarea produselor amintite la Cluj, muncitorilor li s-a pus din nou la încercarea ambiţia şi potenţialele creatoare: să realizeze primele motocilcte româneşti! Era o provocare pe măsura entuziasmului. Unul dintre venetici, din cei nouăsprezece <<întemeiteori>>, veniţi în 1944 de la Braşov şi rămaşi, Octavian Waschievici, cel zis Roşcovanul, a urcat repede trepetele afirmării devenind şeful proiectării. Şi de acolo începea tot greul. Porneau, cum se spune cu mîinile goale. Nu tu documentaţie pusă la punct, nici tu pregătire tehonoligică, nici atîtea şi atîtea altele. Rememorînd, veteneranul zîmbeşte şi se întreabă dacă acum, în anii optzeci, tinerii s-ar apuca cu mijloacele lor de o asemenea treabă. Entuziasmul pe care l-au avut ei a faăcut însă să cadă toate obstacolele.

Lui Octavian Waschievici i s-a alăturat Ion Mesaroş, venit de la Reşiţa, alergător năstruşnic în cursele de motocross, cu motocilcetă meşterită de el. Alţi doi, <<cooptaţi în colectivul motocicletelor>>, Costică Constantinescu şi Victor Bălăşoiu, au făcut lungul drum pînă la Arad ca să-şi cumpere cite o motocicletă. Voiau astfel <<să se documnteze pe viu>>. De fapt, în jurul poriectării şi fabricării celor zece motociclete pentru omolgare era polarizat interesul general. Mai înîi s-a desenat o motocicletă în mărime nataurală, căutîndu-se să aibă o linie cît mai simplă, dar originală, individualizînd-o faţă de celelalte existente, produse de firme străine de renume. Dar, partea cea mai grea s-a dovedit a fi pregătirea pentru fabricaţie. Erau atîţia <<specialişti>>, cu tot atîtea păreri, iar nepotrivirile dintre schiţe, iar nepotrivirile dintre schiţe, calcule şi măsurători au porvocat un adevărat calvar, tradus în nopţi devenite zile, în sicuşii şi în dispute, în căutări, frămîntări, muncă.

 

P.S. Are cineva ceva date tehnice despre ea?

Florea Leonida, alt veteran, şi el facînd parte dintre <<cei nousprăzece descălecătroi şi ctitiori>>, numit şi cititul, darâtorită psiunii sale necurmate pentru literarură, povesteşte:

<< Proiectanţii, ce să vă spun, adică oamenii lui Waschevici se descurcaseă binişor, nimic de zis. Dar vorba aia, teoria ca teoria! Pe hîrtie totul era frumos, merfgea de minune, însă practica ne-a pus pe... lapte dulce ! Încordarea, timp de vreo două luni, a fsot atît de mare, încît nu se mai ştia care erau proiectanţii şi care erau <<şerbarii>>, cum nise spunea nouă, celor cu <<practica>>. E derept că lucram meşteşugăreşte, piesă cu piesă, iar din cele stricate cred că am mai fi putut face vreo alte douăzeci de motociclete. Deh, aşa-i la început, mai ales cu sculele şi maşinile pe care le aveam noi pe atunci ...!... Nenorocirea era la tratamente. Acolo ne <<picau>> piesele. Petre Moldoveanu nici u mai avea curajul să le bage în cuptor fără să fie asista de cinvea din conducere. Tainele şi <<capcanele>> ne pîndeau la orice pas, la fiecare nouă încercare, chiar dacă făceam totul cu cea mai mare atenţie.

Se apropia primăvara. Avusesm o iarnă geroasă, care ne cam ţinuse pe loc, şi ne-am trezit în criză de timp. Ce era de făcut? Sala de şedinţe a fost <<mobilată>> în loc de scaune, cu paturi şi transformată în dormitor. Dănil, zis <<Isteţul>>, acăzut odată de la <<etaj>>. Dormea într-un pat suprapus. Singur şi-l alesese. Mereu repeta că astfel <<e-n aer>>. Nimic de zis, era un rectificator cu mînă de aur, cel mai bun dintre toţi, dar, ca un făcut, de data asta nu-i mai ăeşeu suprafeţele la micron. De aceea, în taote şedinţele se plîngea că abrazivele nu sînt bune, dar pînă la urmă s-a văzut că alta era pricina. Materialul îi juca festa; suprafeţele nu se cimentau uniform datorită aliajului necorespunzător.

Mobilizaţi pe loc uitaserăm cum mai arată casa şi familia. Mîncam la cantină, iar scurgerea timpului o realizam numai odată cu venirea întunericlui nopţii, ce ne trimitea, frînţi de obolseală, pe paturile nosatre slăbite din încheieturi şi acoperite cu saltele de paie. Ne înveleam cu două pături împrumutate de la uniteatea militară, car nu ne plîngeam noi de asta.

Cînd apărea directroul Victor Glosaru ne cam apuca tremuratul. Plin de energie, ca un tigru flaămînd, se învîrtea printre noi, dînd dispoziţii, chetionînd, ameninţînd, după care trebuia să plece la vreo şedinţă ce-l aştepta. Dar nu numai el directroul, era cu ochii pe noi, ci şi alţii, mai mari, de la regiune şi minister. Li se spunea că treaba merge bine şi termenel vor fi respectate. Vai de binele nostru ! Numai noi ştiam cît era de încurcată. Aşa au trecut şase zile şi şase nopţi în care am lucrat cu sufletul la gură pînă cînd am văzut-o coborîtă de pe planşeta proiectanţilor în curtea fabricii. Era în joc ambiţia noastră de meseriaşi ! Păi, noi eram doar simpi strungari sau frezori? Făceam şi pe dracu, nuami să iasă ! Tebuia nu doar să reuşim descifrarea tainelor, a nepotrivirolor dintre liniile trase în tuş pe hîrtia de calc şi piesele nosatre, dar şă nimeri şi aliajele şi oţelurile reci necesare. Ce mai ! S-a lucrat cu suflet şi lacrimi ! Dacă n-ar fi fost Pisău, Mitică Georgescu, Holboşan ori Armeanu, nu mai făceam noi motocicletele, vorba aia, nici la paştele cailor ! Sau ce să mai zic de Vasile Diaconu, de Chirţă ! Ehei, prin ce am trecut atunci, dar am izbîndit. Asta a contat .... >>

Atît de fromos vorbeşte nenea Florică <<Cititul>>, că nu te mai saturi să-l asculţi. Şi ce memori are ! Ne-a vorbit despre felul cum se asigurau cele necesare muncitorilor în acei ani grei, plini de lipsuri, în care elemente duşmănoase încercau sp producă derută, speculînd, dosind produsele etc. Au fost atunci organizate aşa numitele economate. Costică Dănilă şi Gică Berculescu s-au ocupat de înfiinţarea şi buna lor funcţionare în fabrică.

Rememorînd succesul primelor motociclete nici Ghiţă zaiţ nu-şi poate ascunde lacrimile nostalgiei. După o toamnă şi o iarnă în care au lucrat în <<draci>>, primăra şi-au văzut <<bobocii>> mergînd. Promsiunea, cuvîntul lor muncitoresc, a fost respectă. De ziua internaţională a celor care muncesc, la 1 Mai 1953, la mare defilre din Capitală, prin faţa tribunei oficiale au trecut primele zece motociclete româneşti, purtînd pe rezervor cu litere de-o şchioapă o npuă marcă: I.M.S.-53. Nea Luigi, alt veteran era şeful coloanei, iar directorul Grsoaru, aflat în tribună, îi privea cu emoţie şi mîndrie. Oamenii n-au uitat nici un amănunt. La ora 10,45 vocea crainicului de la Bucreşti lansa în eter, prin staşiile postului de radio naţional, vestea cea mare: <<acum, prin faţa tribunei oficiale defilează primele motociclete româneşti realizate prin inteligenţa şi hărnicia metalurgisţilor musceleni ! >> .

Acasă, la Cîmpulung, toată suflarea oraşului era în preajma difuzoarelor şi traăia momentul izbîndii. Iar nea Ghiţă nu uită să ne amintească ce veselie a fost, cum a fost sărbătorit evenimentul, adăugînd că, la naşterea primelor motociclete, i-au apăru primele fire de păr alb !

Oamenii trăiau în continuare euforia succesului. Calea <<cailor putere>> fusese abia deschisă de cele zece motociclete. Cîte planuri şi speranţe nu se făureau atunci, mai ales că la început se vobrea despre o producţie de mii de bucăţi ! Dar entuziasmul celor de la uzină avea să fie prea repede curmat ! Chiar în toamna aceluiaşi an ministerul de resort a decis sistarea producţiei de motociclete şi includera în planul de porducţie, a pieselor de schimb pentru automobile. Ion Zmandea, unul dintre localnci, reîntors în uzină cu diplomă de inginer, îşi aminteşte cum a primit vestea cu lacrimi în ochi şi jale în suflet. Fiind student la politehnica din Braşov, a pus şi el <<umărul>> la proiectarea şi realizarea motocicletelor, iar apoi, cînd au fost gata, a văzut acolo o cursă de motocros în care <<puiul>> lor, I.M.S-53, s-a bătut de la egal la egal cu partenere celebre: Jawa, BMW şi Simsson.

Treptat, oamenii au uitat de această <<frustare>> şi s-au pus din nou pe treaabă, la fel de plin de entuziasm şi de alte speranţe.

IMPOTRIVA VINATORII , IMPOTRIVA ASASINILOR DE ANIMALE !
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 8 luni mai târziu...
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Accesul pe Forum Club4x4 este conditionat de respectarea Regulamentului - Termeni de Utilizare