Registration Terms
1. FORUM CLUB 4x4
1.a. Acest forum este proprietate privata dar cu caracter si utilizare publica.
Orice intrebari sau comentarii referitoare la forum sau la regulamentul acestuia vor fi adresate strict Administratorilor, folosind Mesageria Privata.
Deschiderea unui cont de utilizator pe acest forum implica automat angajamentul de respectare a Regulamentului acestui forum.
2. OBLIGATIILE USERILOR:
2.a. Clonele sunt interzise
Fiecare utilizator este identificat printr-un singur nume de utilizator (user). Înregistrarea sub alt nume a aceleiasi persoane se numeste "clona". Clonele sunt interzise. Daca ai uitat parola, exista o functie pentru recuperarea ei pe care esti rugat sa o folosesti, sau, în cel mai rau caz, poti apela la un administrator care te va ajuta.
Este de asemenea interzisa oferirea contului pentru postarea de mesaje altor persoane. Faptul ca vreti sa ajutati alte persoane ale caror conturi sunt restrictionate aici, poate duce la restrictionarea accesului dumneavoastra. Ganditi-va de doua ori inainte de a accepta astfel de propuneri.
2.b.Denumirea utilizatorului
Nu este permis sa va inregistrati cu un user care sugereaza o afacere, un brand, un produs, un serviciu sau o adresa de internet etc.
De exemplu daca folositi denumiri de genul: "tractari", "vanzari piese", "dezmembrari", "anvelope.com" etc, contul va fi sters imediat dupa inregistrare.
2.c. Localitatea este obligatorie
La inscrierea pe forum, completarea campului "Localitatea" este obligatorie - Localitatea dumneavoastra in mod explicit, nu alte aberatii - exceptie, utilizatorii din strainatate, care pot trece tara.
Aceeasi obligatie revine si membrilor deja inscrisi. Refuzul completarii corecte a acestui camp, duce la restrictionarea accesului.
Daca administratorul are suspiciunea ca localitatea nu este cea reala sau este de forma "Romania", "acasa", "peste tot" etc, iar utilizatorul nu corecteaza/explica situatia, contul respectiv va fi restrictionat.
2.d. Prezentarea membrilor
Prima postare pe acest forum trebuie sa fie la sectiunea "Prezentarea membrilor" si anume pe topicul din link-ul de mai jos, utilizand butonul " Raspunde la discutie ".
Este de bun simt, cand intri in casa cuiva, sa saluti si sa te prezinti pe tine si eventual, masina ta.
Pentru acest lucru sunt suficiente cateva cuvinte, fraze, despre tine, scrise pe topicul dedicat prezentarii membrilor, fara a fi necesare detalii amanuntite gen CNP, marimea la pantofi, prenumele bunicilor etc.
Chiar daca inca nu aveti un 4x4, sunteti bineveniti pe acest forum si asta nu va impiedica sa ne cunoastem.
Daca nu aveti prezentarea facuta, oriunde veti incerca sa postati ceva va va aparea mesajul:
"To reply to threads in this forum your post count must be 1 or greater.
You currently have 0 posts"
Dupa ce va prezentati, va recomandam sa rasfoiti sectiunea "Prezentarea forumului" unde veti gasi informatii si tutoriale utile in accesarea diverselor functii ale forumului.
2.e. Limba oficiala a forumului este limba romana
Cu exceptia sectiunilor speciale internationale, limba folosita pe forum va fi limba Romana, cu respectarea regulilor gramaticale ale acesteia. Nerespectarea acestor prevederi se va sanctiona verbal, si/sau cu avertisment.
- Scrierea cu diacritice este optionala.
- Scrierea cu înflorituri (k, sh, tz, y sau alte abrevieri de mIRC) este interzisa, cu exceptia cazurilor în care pot aparea confuzii;
-Scrierea prescurtata;
- Se lasa spatiu dupa si nu înaintea semnelor de punctuatie; semne de punctuatie sunt considerate inclusiv semnele de exclamare si întrebare;
- Nu se lasa spatiu dupa prima paranteza, nici înaintea celei de-a doua; se lasa, în schimb, înaintea primei paranteze;
- Un singur semn de exclamare sau de întrebare este de cele mai multe ori suficient, trei semne sunt considerate maximul admis, un numar mai mare ducând la enervarea cititorului; desigur, uneori se impun si exceptii, important e ca exceptia sa nu devina regula;
- Orice propozitie începe cu litera mare, orice nume propriu începe cu litera mare;
- Numarul punctelor de suspensie este trei, nu doua si nici mai mult de trei;
- Scrierea nejustificata cu majuscule, litere îngrosate, italice, subliniate, cu culori sau alte artificii este interzisa.
- Pe cat posibil, este de preferat scrierea corect gramaticala.
2.f. Offtopicul nu este permis
Mesajele care nu au legatura cu subiectul in cauza, si/sau nu contribuie in nici un fel la acel subiect sunt considerate offtopic. Sunt incluse in aceasta categorie si mesajele gen “cool”, “lol”, etc.
Nu va interzice nimeni sa va exprimati admiratia pentru o masina, pentru un proiect, lucrare deosebita, dar va rugam nu abuzati. (aici ma refer la cei care au sau nu treaba, iau topicurile la rand si-si exprima satisfactia : Frumoasa masina ! Buna treaba, da-i inainte ! etc ). Daca moderatorii vor considera aceste mesaje drept un abuz sau o forma de marire nejustificata a numarului de posturi, vor sterge automat aceste mesaje fara nici o notificare prealabila.
2.g Atacurile la Persoana sunt interzise
Sunt interzise atacul la persoana, jignirea sub orice forma a membrilor forumului, folosirea de cuvinte obscene, amenintatoare, abuzive sau indecente, comportament nepotrivit sau ofensator. Un comportament civilizat impune combaterea ideilor exprimate anterior si nu a persoanelor care le-au postat.
Dezbateti ideea nu persoana.
Atacurile la persoana vor fi sanctionate prin avertisment, iar repetarea abaterii poate atrage inclusiv banarea respectivului.
De asemenea, daca sunt sesizari ca anumiti useri aduc atacuri la persoana si prin mesageria privata, acesti useri vor fi sanctionati.
2.h. Alte tipuri de mesaje interzise
NU postati informatii false, vulgare, defaimatoare, rasiste, cu orientare sexuala sau orice alte date considerate ilegale pe teritoriul Romaniei!
Chiar daca exista sectiunea “Discutii diverse”, preferam sa evitam discutiile, dezbaterile politice de orice fel.
Pe acest forum este interzisa promovarea oricarui eveniment/actiune/intrunire etc cu exceptia acelora pentru s-a obtinut acordul administratorilor forumului.
2.i. Alte prevederi privind posturile
Pentru o buna functionare a acestui forum, este necesar sa respectati si urmatoarele prevederi
- Cititi intai tutorialele de la sectiunea "Prezentarea forumului" pentru a va familiariza cu functiile puse la dispozitie de platforma forumului.
- Cautati cu atentie (folosind functia “CAUTARE”) inainte de a deschide un subiect nou
- Posturile trebuie sa fie bazate pe argumente, nu pe opinii subiective.
- Daca doriti sa adaugati ceva, editati postul anterior, (vezi butonul “Edit”-aflat in dreapta jos a fiecarui post) si nu postati de doua ori.
- Este interzisa postarea multipla a aceluiasi subiect.
- Daca topicul se refera la o problema, ofera cât mai multe detalii despre aceasta si nu astepta ca ceilalti utilizatori sa-ti ceara detaliile. Spre exemplu, enunta de la început anul de fabricatie, motorul, codul motorului, caroserie etc, facând referire inclusiv la componentele care nu-ti par importante; e mai bine sa oferi detalii în plus decât în minus.
-Postarile de la Mica Publicitate si de la Discutii diverse nu sunt contorizate.
2.j. Stergerea posturilor de catre moderatori
Posturile care contravin regulilor de mai sus pot fi sterse fara o notificare prealabila si aceasta actiune nu trebuie justificata de catre moderatori. Deschiderea unui topic (thread )unde se cer explicatii despre aceasta, nu face decat sa inrautateasca situatia, rezultand ca userul in cauza habar n-are de regulament.
Mesajele scrise de pe alte conturi decat cel propriu vor fi sterse iar celui care a pus la dispozitie respectivul cont ii se va restrictiona temporar sau permanent accesul pe forum. MARE ATENTIE cu incredintarea datelor de cont in mod special persoanelor care au deja BAN pe forum. Din cauza lor, riscati sa nu mai aveti acces pe forum.
2.k. Proxy-uri anonime
Este interzisa folosirea de proxy-uri anonime, cu exceptia cazurilor justificate tehnic, si anuntate administratorilor in prealabil.
2.l. Spamul este interzis
Este interzisa trimiterea de mesaje comerciale nesolicitate altor membri, chiar daca este facuta prin intermediul PM, trimiterea de "mailuri nesolicitate", "scrisori in lant" ori mailuri in masa, mesaje instant etc; este de asemenea interzisa publicarea, transmiterea sau referirea la orice joc de tip "piramidal" sau orice alta activitate menita a insela increderea unor alte persoane, precum si orice activitati similare unor fapte in privinta carora s-a probat in trecut potentialul infractional.
2.m. Semnaturile Membrilor
Toti membrii au dreptul (dar nu si obligatia) de a avea o semnatura. Aceasta se supune urmatoarelor reguli:
- Nu se accepta semnaturi excesiv de lungi - maxim 3 linii a cate 88 caractere per linie (inclusiv spatiile dintre cuvinte).
- Caracterele cu care semnatura va fi scrisa sunt cele normale ale forumului.
- Nu se accepta linkuri in semnaturi, (in afara domeniului .club4x4.ro) decat cu acordul expres al administratorilor.
- Nu se accepta reclame catre afaceri, alte siteuri, sau date de contact in semnatura, decat cu acordul expres al administratorilor
- Vanzatorii Autorizati au dreptul de a folosi linkuri si date de contact, altele decat catre pagini din domeniul .club4x4.ro.
- Sunt strict interzise in semnatura motto-uri de genul: ”M-am saturat de…”, ”M-am certat cu …”, ”Nu-mi mai place…” si altele asemenea.
- Aceleasi reguli, ca si cele de mai sus, cu adaptarea corespunzatoare, sunt valabile si in cazul avatarului (pozei) atasat ID-ului dvs.
- Moderatorii au dreptul de a edita semnatura fara o instiintare prealabila a userului, pentru a corecta abaterile.
2.n. Link-uri catre alte site-uri
Postarea de link-uri catre alte site-uri din Romania, daca acestea sunt site-uri comerciale sau alte forumuri, se poate face numai cu acceptul administratorilor.
Daca vom primi sesizari ca exista cineva care promoveaza alte site-uri sau forumuri inclusiv prin intermediul mesageriei private, userul respectiv nu va mai avea dreptul de a utiliza mesageria privata.
2.m. Mesageria privata
Mesageria privata este o optiune gratuita pe care o ofera acest forum.
Aceasta optiune poate fi anulata daca userul incalca anumite reguli:
- daca aduce amenintari altor useri
- daca utilizeaza mesageria privata pentru promovarea unor activitati comerciale sustinute
- daca deranjaza ceilalti useri cu mesaje repetate si nesolicitate de catre ei
- daca utilizeaza mesageria privata pentru a trimite userii pe alte site-uri sau forumuri.
3. SECTIUNEA MICA PUBLICITATE
3.a. Postarea de anunturi exclusiv in Sectiunea de "Mica publicitate"
Forumul are definita o sectiune speciala dedicata anunturilor de vanzare/cumparare ocazionale.
Postarea unui anunt de acest gen in orice alta arie se considera abatere si se sanctioneaza cu warning/ban.
3.b Scopul Sectiunii de "Mica Publicitate"
Postarea anunturilor in aria rezervata acestora este o facilitate oferita membrilor cu activitate sustinuta pentru a se ajuta intre ei si nu constituie un scop al acestui forum, dar vor fi descurajate orice tentative strict comerciale, iar depistarea unor membri a caror inscriere pe forum a avut doar acest scop (postarea de anunturi) poate duce la ban-area contului/IP-ului respectiv.
De aceea sectiunea de Mica Publicitate este restrictionata dupa cum urmeaza:
- Utilizatorii cu mai putin de 20 de posturi nu pot da reply / comenta anunturi de vanzare, dar pot contacta vanzatorii prin mesaj privat;
- Utilizatorii cu mai putin de 20 de posturi nu pot posta anunturi de vanzare, dar pot posta anunturi de cumparare;
- Restrictionarea accesului la Mica Publicitate poate fi extinsa in cazul acelor useri care se constata ca posteaza "de umplutura".
3.c Postarea unui anunt nou la Sectiunea "Mica Publicitate"
Anunturile publicitare trebuie sa contina si respecte urmatoarele reguli si aspecte:
- Inainte de a posta un nou anunt, va rugam actualizati-va vechile anunturi
- Titlul topicului trebuie sa mentioneze explicit si descriptiv produsul în cauza.
- Furnizarea de detalii complete : marca produsului, numar de bucati din produsul respectiv, pretul, date de contact-numarul de telefon (este preferat !) sau e-mail sau pm, starea produsului (nou/second-hand) si obligatoriu poza sa reala. Datele trecute in profil sau in alte locuri de pe forum nu tin locul celor trecute in anunt !
- Cand se vand mai multe produse, acestea trebuie aranjate in lista, nu unele dupa altele, fiecare avand specificat pretul si restul detaliilor necesare.
-Anunturile care nu se incadreaza in aceste reguli vor fi sterse fara comentarii, moderatorii nefiind obligati sa ofere explicatii suplimentare.
-Nu se pot posta imagini cu produsul oferit la schimb pt a nu distrage atentia potentialilor cumparatori de la produsul pt care a fost postat anuntul.
-Nu se pot face contraoferte pe un topic de “Vanzari” deschis de un alt user, adica nu e corect sa postati pe topicul altui vanzator ca si d-vs aveti un produs similar, identic etc.
- Nu e corect fata de userii acestui forum sa postati produse/masini cu preturi mai mari decat le-ati postat pe alte site-uri, deci acest lucru este interzis.
-Nu se poate deschide un topic de promovare al unui produs pus la vanzare;
-La incheierea tranzactiei este de bun simt sa solicitati inchiderea topicului, cum tot de bun simt este sa oferiti si informatii sumare despre cum ati rezolvat-o, in ideea ca ii va folosi si altcuiva sa afle de unde ati cumparat produsul respectiv. Acest ultim aspect este optional.
-Anunturile care nu se incadreaza in aceste reguli vor fi sterse fara comentarii.
-Anunturile mai vechi de 6 luni se sterg automat.
3.d Tipuri de anunturi interzise
Pe acest forum sunt interzise urmatoarele tipuri de produse:
- Produse (piese,software, etc.) provenite din actiuni ilegale, supuse legii copyright-ului sau altor legi cu caracter special aflate in vigoare (gen manuale de service, software de navigatie pentru care vanzatorul nu are licenta de la producator). Postarea lor se face pe raspunderea user-ului fara a implica in nici un fel forumul si administratorii acestuia.
- Produse care nu au legatura directa cu specificul forumului.
- Produse cumparate de pe acest forum, si oferite la revanzare cu un pret mai mare decat cel de achizitie, daca ulterior cumpararii produsului respectiv nu i s-au adus modificari suplimentare.
-Postarea a mai mult de doua masini/autovehicule/motociclete/ATV/barci/rulote etc la mai putin de 90 zile este interzisa, deci in total doua bucati/90 zile.
-Postarea dubla : nu se poate pune acelasi anunt in doua sectiuni diferite .
(de ex. : nu poti pune o masina atat la “Vanzari” , cat si la “Schimburi” – pt acest lucru, decizi ce alegi ca te avantajeaza mai mult si postezi in sectiunea corespunzatoare facand precizarea in anunt ca poti accepta si variante)
-Negocierile si tratativele prelungite se fac prin mesaje private sau telefonic.
-Se interzice editarea post-tranzactie a anuntului.
3.e Comentarii referitoare la anunturi
Sunt interzise comentariile pe marginea unui produs.
Daca nu iti convine pretul/starea lui, nu te obliga nimeni sa-l cumperi. Nerespectarea acestui paragraf aduce dupa sine sanctionarea cu warning/ban.
3.f Up / Bump
"Up/Bump"-ul este un post care nu aduce nimic nou, ci are doar scopul de a readuce anuntul in actualitate. Este permis un singur "up/bump" la 7 zile - se contorizeaza de la ultimul post al initiatorului topicului, indiferent de natura acestui post (bump sau informatii).
Up/Bump-urile mascate (gen: mai am x bucati, "marfa produsul" - up de la mine, reducerile de pret nesemnificative, etc.) indiferent ca ele vin de la initiatorul topicului sau de la un alt user “binevoitor” vor fi sanctionate cu warning.
- Pentru ca reducerile de pret sa poata fi aplicate inainte de cele 7 zile regulamentare trebuie sa fie de minim 10% din ultima valoare anuntata a produsului.
3.g. Reclama si mesaje comerciale
Promovarea pe forumul Club4x4 a unei marci, firme, site etc, sau postarea de anunturi cu caracter comercial se pot face NUMAI pe baza unui contract de publicitate.
Pentru asta trimiteti o solicitare la admin@club4x4.ro
Nerespectarea acestei reguli si incercarea de promovare mascata vor fi sanctionate si poate duce pana la excluderea de pe forum.
Orice mesaj care contravine acestei reguli va fi sters fara nici un preaviz.
3.h Notificari
Uneori administratori pot dori sa va trimita mesaje sau diverse notificari pe email. Aceste mesaje pot fi mesaje de informare sau mesaje comerciale venite de la partenerii forumului. Daca nu doriti sa primiti aceste anunturi si mesaje, debifati optiunea de a mai primi email-uri din partea administratorilor din Panoul Utilizatorului.
Atat timp cate sunteti membru ai acestui forum, aceste mesaje nu sunt considerate SPAM.
Adresa de email de pe care veti primi aceste notificari este admin@club4x4.ro
5. OBLIGATIILE MODERATORILOR SI SUPERMODERATORILOR:
- sa aibe o atitudine toleranta fata de useri si sa-i AJUTE sa isi rezolve problemele.
- sa NU se certe cu userii.
- sa STEARGA orice post OFFTOPIC
- sa STEARGA orice post ce contine RECLAME DE ORICE FEL, postarea de link-uri ce NU sunt utile si ontopic, postarea unor denumiri de firme ce NU au nici o legatura cu subiectul thread-ului, trimiteri repetate catre o anumita pagina/firma, etc.).
- sa avertizeze userii ca incalca regulamentul si sa propuna BANAREA acestora in cazul in care recidiveaza.
- sa propuna banarea userilor ce au un limbaj trivial (pot fi banati direct daca exista acest privilegiu).
- sa INCHIDA/STEARGA thread-urile cand acestea incalca flagrant prezentul regulamentul
- sa EXPLICE clar motivul pentru care a fost inchis un thread la inchiderea acestuia. (FARA EXCEPTII !).
6. DISPOZITII GENERALE
6.a Intalnirile Club 4x4
La intalnirile organizate sub egida CLUB4X4.RO sunt interzise manifestarile care incalca regulile de circulatie pe drumurile publice sau care aduc atingere ordinii si linistii publice, de genul liniute, muzica data la maxim, comportament necivilizat, limbaj trivial etc.
Sectiunea ”Iesiri la sfarsit de saptamana” a fost creata in ideea de a facilita comunicarea si intalnirile intre membrii comunitatii CLUB4X4.RO din toate orasele/zonele tarii. In aceasta arie se pot deschide topicuri de intalniri intre membrii CLUB4X4.RO dintr-un oras/zona a tarii in care sa se discute detaliile respectivelor intalniri (data, ora, locatie, etc.) fara insa a purta discutii care nu au nici o legatura cu topicul/sectiunea respectiva. Pentru astfel de discutii exista PM, messenger, email, telefon, etc.
6.b Stergerea utilizatorilor / posturilor
Userul NU are dreptul sa ceara stergerea contului creat si a posturilor aferente, aceasta decizie fiind NUMAI la latitudinea si discretia administratorilor forumului.
Stergerea unor mesaje poate fi facuta doar la solicitarea expresa a celui care le-a postat.
6.c Alte prevederi
- Se pune in vedere faptul, foarte important, ca acest forum este dedicat fenomenului 4x4, deci contributia unui user se reflecta prin utilitatea postarilor lui legate de subiect. Nu este forum de dating, chat, politica, fotbal, etc.
- Nerespectarea Regulamentului si/sau un comportament necivilizat poe duce la restrictionarea sau pierderea accesului la Forum.
- Faptul ca sunteti user de X ani/luni sau ca aveti un milion de posturi NU va exonereaza de la respectarea acestui Regulament si NU va salveaza in cazul in care INCALCATI REGULAMENTUL IN MOD REPETAT.
- Faptul ca ati postat o cerere de ajutor, nu presupune OBLIGATIVITATEA celorlalti useri de a raspunde in mod automat si intr-o anumita perioada de timp la postul dvs.
- Desi incercam sa monitorizam cat mai bine continutul mesajelor publicate, Forum Club4x4 nu poate fi tras la raspundere pentru oricare din regulile incalcate de membrii acestui forum.
- Forumul Club4x4 nu este responsabil de continutul mesajelor postate de utilizatori.
- Datorita caracterului "real time" incalcari ale legilor in vigoare pot aparea din partea unor utilizatori! In cazul in care detectati o asemenea anomalie sunteti invitati sa ne contactati in scopul clarificarii si rezolvarii problemei !
6.d Prevederi finale
Nu trebuie sa consideri aceste reguli ca fiind îndreptate împotriva ta.
Nu sunt decât niste masuri menite sa creeze un forum de calitate.
Din pacate, experienta a demonstrat ca in ultima vreme forumul a suferit o scadere dramatica de calitate, aceasta impunand o munca titanica din partea moderatorilor pentru a mentine ordinea si calitatea forumului.
De aceea am adoptat masurile de mai sus care presupun, pentru membrii de valoare, un minim efort în primele zile de la înscriere. Speram ca acest efort sa fie din plin meritat.
Accesul si utilizarea acestui Forum pot fi facute doar cu acceptarea si respectarea acestui Regulament.