DanB Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Ma gândesc de mult la tema asta, la posesorii de 4x4 care înțeleg că dacă au 4 roți motoare și pot trece peste niște copaci, o și fac, și nu li se pare nimic în neregulă în asta. Sau care ajung în locuri deosebite și tot ce-i duce capul sa facă e să are natura cu roțile și să lase o pajiște pe care s-au "jucat" peisaj selenar. Nu vorbesc de veșnicii grataragii, care lasă tot ce nu le mai trebuie acasă la locul faptei, mă refer la colegii noștri 4x4 care parcă au o genă distructivă sau o mare durere în spate și se comportă ca vandalii pe unde ajung. Nu sunt ipocrit, evident că deplasarea prin natură a unei mașini de una-două tone, cu cauciucuri agresive, va pricinui inevitabil ceva pagube. E inevitabil și nu sunt de părere că omul trebuie să se închidă în casă ca să nu tulbure natura. Dar cred că și în manifestarea acestei pasiuni e nevoie de un echilibru, nu doar că așa e bine și civilizat, ci și dintr-un calcul foarte pragmatic, cu cât sunt mai mulți sălbatici 4x4 care se manifestă ca atare, cu atât șansa ca acest domeniu să fie reglementat mai drastic este mai mare. Chestie care o să ne afecteze pe toți. De ce am inițiat acest post? Pai odată de nervi, în urma întâmplării de mai jos, a doua că dacă punem aici câteva exemple concrete cu tembeli în off-road poate se văd și ei cum arată din exterior și o lasă mai moale sau măcar se manifestă mai discret ... Ce am pățit eu: Eram pe plajă duminica trecută, între Mamaia și Năvodari, mai pe seară, să mă relaxez. Apar 4 acarete 4x4, și da-i și luptă cu un mal de nisip de nici juma de metru, accelerează, se blochează :ha:, se recuperează, iar șpan, se distrau rău băieții. Jumătate de oră minim au făcut o hărmălaie și un circ total, au arat plaja, au alungat bruma de turiști pașnici, au atras alți turiști care se uitau ca la circ, distracție!!! La un moment dat ala cu Suzuki negru era să ia pe roți o mama cu copilu care stătuse liniștită pe un prosop, că după ce a reușit să se blocheze cu pricepere de 3 ori pe unde se dădeau toți a încercat o altă abordare, 15 metri mai încolo, unde era tanti aia, nu cred că a văzut-o ... Mă rog, au reușit să fie foarte enervanți, la un moment dat am părăsit zona, că mă săturasem de hazul lor. Și acum vine partea cu adevărat enervantă, pe seară iau mașina și caut un loc nepoluat luminos pe plajă să mă uit la Perseide, îl găsesc, parchez mașina lângă drumul pe care ajunsesem acolo, mă așez comod și încep să mă uit după meteori. În 10 minute mă trezesc cu o lanternă în ochi, Poliția Locală, că amendă, că scandal, că DE CE AM PARCAT PE PLAJĂ, CĂ EI AU PRIMIT DEJA CÂTEVA SESIZĂRI CĂ UNII CU 4X4 ÎȘI FAC DE CAP PE PLAJĂ CU MAȘINILE ȘI CĂ GATA, L-AU PRINS PE UNU DINTRE EI!!!!:hm Explică-i lui Garcea că nu sunt cu mașina pe plajă, ci am parcat, normal, lângă drum, că nu am venit să fac circ off-road ci să mă uit la stele, că ce e aia meteor, Perseide, ce fac ele etc. 45 de minute am parlamentat cu aia în loc să-mi văd de treaba mea. Iată și legătura directă între tembelismul unora și pățaniile altora care încearcă să se bucure civilizat de un 4x4. Nu cred că sunt singurul care am pățit așa ceva, mai are cineva astfel de povești? Pozele cu zeii off-road pe plajă, mai jos: 2 Mitsubishi Pajero Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
DanB Postat August 19, 2012 Autor Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Mitsubishi Pajero Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
mirciulica Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Acea americana, e pe aici, pe forum... Vrabia malai viseaza.....cum visez eu la un HDJ80... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
DanB Postat August 19, 2012 Autor Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Da, am remarcat cateva sigle Club 4x4 pe masini, e si asta unul dintre motivele pentru care am postat aici. Si mi-am asumat si eventualele reactii :grin: Mitsubishi Pajero Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
alin-jeep Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... ...din pacate ai dreptate .Si eu am intalnit ,,faze"din astea dar am inghitit in sec cu speranta ca ,,zmeii"isi vor da seama dar n-a fost asa .Nu realizau ca daca distrugi pasunile din Apuseni ,bastinasii o sa aiba de suferit si din aceasta pricina .Se putea merge si in coloana, nu 10 masini pe 10 traiectorii diferite ... :grin: interesant off-road-ul la mare:ha: ALIN :h5 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... tembel esti tu ma omule si pe deasupra mai mananci si rahat . pe plaja cand am intrat eu nu era nimeni erau 20-22 grade afara si batea vantul .plaja dintre mamaia si navodari pe portiunea aia este concesionata de mine . nu stiu unde ai vazut tu femei cu copii pe prosop in afara de nevasta-mea toti erau cu subele pe ei .sigle cu 4x4 nu cred ca ai vazut pe masina mea .pe Patrol cred ca are dar e de la fostul proprietar .imi pare rau ca nu te-au ars baietii de la politia locala .dar daca erai pe plaja legal si corect (ca tot am vazut ca esti asa) trebuia sa ti iei amenda sau le-ai dat ceva? pe portiunea aia de plaja iarna valurile ajung peste gramada aia de nisip asa ca stai linistit nu am stricat nimc .si pt cine este interesat am si o filmare cu sariturile peste ,,dune,, 4 Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
alin-jeep Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... tembel esti tu ma omule si pe deasupra mai mananci si rahat . pe plaja cand am intrat eu nu era nimeni erau 20-22 grade afara si batea vantul .plaja dintre mamaia si navodari pe portiunea aia este concesionata de mine . nu stiu unde ai vazut tu femei cu copii pe prosop in afara de nevasta-mea toti erau cu subele pe ei .sigle cu 4x4 nu cred ca ai vazut pe masina mea .pe Patrol cred ca are dar e de la fostul proprietar .imi pare rau ca nu te-au ars baietii de la politia locala .dar daca erai pe plaja legal si corect (ca tot am vazut ca esti asa) trebuia sa ti iei amenda sau le-ai dat ceva? pe portiunea aia de plaja iarna valurile ajung peste gramada aia de nisip asa ca stai linistit nu am stricat nimc .si pt cine este interesat am si o filmare cu sariturile peste ,,dune,, URAT ,URAT ,URAT ,domnule coleg @sorinct . Foarte bine ca ai plaja concesionata ,dar puteai sa ne-o spui sub alta forma .Colegul nostru nu s-a referit la tine anume cum o faci tu la adresa lui.Oricum el si-a asumat raspunderea pentru discutia asta ,stia ce urmeaza... ALIN :h5 1 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 (editat) Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... domnu Alin lasa vrajeala cu offroad-ul pe plaja ,noi chiar facem offroad intreaba-l pe Astral ca a iesit cu noi . asa mai fraierica cum sunt eu ,ma dau si eu ca poate invat , cat sa ma descurc ca doar nu ma dau in campionat ,cu masina polisata sau pe net toata ziua ca altii ps domnu avocat ma scuzati....aia sunt toti prieteni mei later edit -aia cu benzina chiar suna aiurea ,dar aveam draci Editat August 19, 2012 de sorinct 1 Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
alin-jeep Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... domnu Alin lasa vrajeala cu offroad-ul plaja ,noi chiar facem offroad intreaba-l pe Astral ca a iesit cu noi .personal ard benzina de 1000 euro lunar in teren. asa mai fraierica cum sunt eu ,ma dau si eu ca poate invat , cat sa ma descurc ca doar nu ma dau in campionat ,cu masina polisata sau pe net toata ziua ca altii ps domnu avocat ma scuzati....aia sunt toti prieteni mei PACE ALIN :h5 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Nici o problema Alin ,ideea era ca am trecut peste pragul ala de nisip fara sa ne plimbam pe plaja pe unde am intrat pe acolo am iesit pe un perimetru de 50 de metri fara sa ,,aram plaja,, .asta o facem noaptea cu un tractor special care strange gunoiele lasate de turisti si indreapta nisipul .Ma enerveaza cand unii fac din tantar armasar .asta iarna am fost la Gura Portitei (nu cred ca a fost nimeni de pe forumul asta cu masina acolo ) si cand am postat aici ,gata ati intrat in rezervatie si nu a fost asa exista reglementari care iti permit accesul . De ce nu a venit sa faca poze cand mergem si strangem camioane de gunoie de la Cotu vaii ,Cumpana sau in alte locuri unde avem locuri special amenajate pt offroad (trasee in genul celor de la impotmoliada )?? a fost deranjat maxim de niste tembeli ?? face offroad cu elicopterul?? Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Marius C alias Turagmes Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... ce tare asta cu arsul benzinei de jde mii de euro.....:ha: treaba e ca ce ati facut voi a fost in ochii lumii care abia astepta sa sara de fund in sus vis a vis de smecheri cu masini de teren.....poate ca ceva mai multa discretie nu strica..... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
u2_2 Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... mda... Pe de-o parte, atitudinea este tipica, a platit, e jupan ! Chiar daca el este acolo temporar, i se pare normal sa se poarte asa. Aici nu ai ce face, vor mai trece multi ani pana cand vom invata sa protejam ce avem iar atitudinea de stapan sa includa si reponsabilitati, nu numai drepturi... Pe de alta parte, este vorba despre impresia asupra celor care au asistat la cascadorie... aici Marius a surprins bine. Chiar daca toti cei prezenti ar fi stiut ca bucata aia de plaja e concesionata catre maria-sa jupanu' cu gipan, ma indoiesc profund ca ar fi privit cu simpatie invazia de cai putere. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... ca de obicei toata lumea isi exprima parerea in functie de frustari ,aiurea fara sa fie in cunostinta de cauza etc.nu e nimeni jupan cu gipu .. si nici nu face fiecare ce vrea .pur si simplu faceti din tantar armasar in lipsa de alte preocupari .. Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Yonutz Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Eu cunosc pe cativa insi din gasca de Constanta (pe multi dintre ei i-am vazut la impotmoliada noastra de sfarsit de an, cu altii ma stiu mai de mult)...n-as zice ca sunt chiar "golani" cum ii catalogheaza unii ...In timp ce unii stateau asta iarna la caldurica...ei au fost la dezapezire, au facut umanitare pe banii lor ...deci ...jupani, nejupani ...stiti cum se zice ...viata se judeca pe fapte, nu pe vorbe. Puncteaza sau se depuncteaza fiecare cum crede de cuviinta ...cu bile albe si negre ...important ca rezultatul final sa fie unul pozitiv. :wink: Pe mine ma suna curent (cel putin odata la doua saptamani) cei care au propietati in jurul gropii de la Frunzanesti-Fundeni ...ca vin "ecologisti cu 4x4" care fac cerculete pe lanurile lor si prin padurile din zona ignorand toate semnele de acces interzis si propietate private. Stiti ce le zic? "Inca, nu ati reusit sa-i impuscati pana acum???" :ha: consiliere - diagnoza - evaluare - recovery Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Marius C alias Turagmes Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... nu ai priceput nimic....nu e nimeni frustrat...e vb ca au vazut si altii....si nu se stie ce reactii vor avea...vezi episodul cu mierla de apa.... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 (editat) Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Marius in afara de colegul pozar nu am vazut pe nimeni atunci deranjat pe plaja din potriva s-a strans lumea ca la urs .Noi am stat pe acolo exact 18 minute si fiecare acaret a trecut peste pragul ala de nisip de 2-3 ori .Sincer am vrut sa le arat ca simexurile sunt praf pe nisip..si am avut dreptate :grin:. Acum de la sosea pana in pragul ala de nisip exista o portiune cu vegetatie care este proprietate privata de la pragul de nisip inca vreo 10 metri inspre apa .ce se concesioneaza este fasia de la apa pana in granita cu proprietatea privata (se masoara in fiecare an ca nu au fost in stare sa faca diguri).practic noi ne am plimbat pe bucata care este proprietate privata.restul este concesionat , proprietarul este clientul nostru .nu e voie deocamdata sa construiesti nimic acolo asa ca omul nu poate aduce buldozerele pt proiectul sau . e bine ca avem si colegi atat de vigilenti dar va asigur ca nu am facut nici o ,,infractiune ,,. Nu stiu daca trebuie chiar sa ma justific in halul asta dar o fac de dragul la cativa colegi de pe forumul asta .Chiar o sa dau jos emblemele de pe Patrol cu :cl sa nu mai aveti probleme de genul.Au muncit multi pt emblemele care le avem noi aici pe masini si nu eram nebuni sa ne bagam singuri in ......toate masinile de acolo au nr de Romania ,baietii cu logane sigur nu ne cautau pe noi sunt foarte sigur .Multumesc Editat August 19, 2012 de sorinct Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Marius C alias Turagmes Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... ceva de genul asta am facut si noi pe un mal de pamant in Poienita Cristian...pe marginea drumului care duce din Poiana Bv la Rasnov....nu deranjam pe nimeni...dar cineva a sunat la politie....urmarea....din 5 masini au reusit sa prinda una...pe Zoli Unimog....urmarea...1000 de ron amenda.... voi ati scapat ieftin......la aspectul asta ma refer eu...nu la altul... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
soimu Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... discutabila speta pe de o parte, cei care "se dadeau" sigur au deranjat cu atitudinea lor...pe oamenii veniti sa se relaxeze, dar au incantat pe cei veniti sa se distreze "neamule`" pe de cealalta parte, apelativul de tembel nu cred ca era fix nimeirit totusi, avand in vedere tonul si formula celui care a inceput discutia si tonul si formula colegului de constanta care arde benzina de mii de euro lunar... cred ca se pot trage lesne unele concluzii elocvente despre unul si celalta, si pe care as vrea sa il cunosc si pe care nu.... in rest , sanantate maxima forumistul ce se pricepe la toate, in orice topic intervine si baga niste axiome iar cand nu are argumente trece la atacuri la persoana, amenintari, "chemari la interval", jigniri gratuite. Noa, asta e "cocalarul de forum" . Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... CHIAR NU INTELEGETI CA NU ERAU DECAT 10 PERSOANE PE TOATA PLAJA???? si nea cardan pozaru care acum tace ca ..... in iarba? pe cine deranjam ?? pe bunicu din mormant ?? nu sunt nici cocalar nici manelist am scris 1000 euro ca sa intelegeti ca ma dau des (masina mea ia 60 la suta ) sa ma simt bine si daca deranjeaza pe cineva de aia nu mai pot eu .daca niciodata nu ati luat-o pe aratura ,nu va curge ulei pe drum sau aveti masina stoc inseamna ca nu faci offroad ,faci plimbari in natura .ce este mai grav ca ma dau eu pe nisip sau ca toti avem scoase catalizatoarele ,pompe debitate la maxim ,noxe ,casete schimbate si directia adaptata????? eroilor Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Silviu4x4 Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 (editat) Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Mä da nu pricepe nici sä ii dai murä- gurä! färä numär färä numär Constäntene, cä fäsia aia de pämänt a fost a strämosilor täi acum e a ta si o fi a copiilor copiilor täi cocalari.greatä zäu, auzi cä so sträns lume aca la urs...de ci tu erai paiata :) si cä" de ce nu te o amendat"...deci pentru tine sä il ardä pe "äla" care iti atrage atentia despre medul social. Am fost si eu alaltäieri in golul alpin ( http://forum.club4x4.ro/showthread.php?73125-Am-urcat-la-Iez%E4rele-Cindrelului-cu-Samurai-cu-AT-uri-15-08-12&highlight=master ) la Iezärele Cindrelului si am gäsit niste cercuri in iarba ruptä. So gäsi si aici unu sä zicä cä a concesionat creierele celorlalti pe mii de € si sä facä bine sä aplaude doar, in est mucles.. apoi dezäpeziri adunat gunoaie bla bla bla! Avea bunicämea o vorbä...degeaba faci o ciorbä extraordinarä, dacä la urmä pui o tär de cäcat in ea! Editat August 19, 2012 de Silviu4x4 Caut oameni cu interese comune, morale. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 (editat) Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... scrieti unii de parca sunteti pocaiti.Vorbiti ca popa dar nu faceti ca el .judecati oameni fara sa-i cunoasteti va pricepeti la toate .mergeti si candidati la presedentie ca va incadrati .TRAIM IN ROMANIA . Editat August 19, 2012 de sorinct Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Marse Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 (editat) Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Libertatea ta se termina unde incepe libertatea celuilalt. Asta inteleg eu prin democratie si libertate. Mai conteaza cati oameni erau pe plaja? Sau alta intrebare care-mi vine in minte: Ce sa cauti cu o masina pe plaja?!?! In afara de momentul in care pui o barca pe apa... Ma gandesc si eu ca omul, nu judec pe nimeni... LE: Sorine, pana sa termin de scis, ai postat din nou. Acum m-am lamurit. ROMANIA e de vina! :grin: Editat August 19, 2012 de Marse Scump si prost am tot vazut. Ieftin si bun NU EXISTA! :grin: Prahova 4x4 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Mud Monster Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... stimate domn dan-b, apreciez spiritul tau de cetatean corect, apreciez faptul ca ca ti pasa de mediul inconjurator, apreciez si grija ta pentru imaginea comunitatii de offroad. Insa nimeni si nimic nu ti da dreptul sa etichetezi pe cineva cu apelative de genul celor exprimate de tine la adresa noastra. Trecand peste aspectul ca minti cu nerusinare (plaja era goala la acea ora, iar locul actiunii era la marginea plajei) insist sa ti ceri scuze pentru jignirile aduse celor pe care i incriminezi, mie si prietenilor mei. Cat despre locul si felul in care intelegem noi, cei de prin locurile astea, sa facem offroad, te asigur ca respectam atat natura cat si oamenii si spiritul acestei pasiuni. Dar, ecum nimeni si nimic nu i perfect, respectam si parerile unora si altora, insa nu acceptam jigniri. Daca poti visa la orice, ar trebui sa poti ajunge oriunde ! Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sorinct Postat August 19, 2012 Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... asa cum te dai tu cu masina pe forestiere mai mult sau mai putin accesibile asa ma plimb eu pe plaja .Si da recunosc ca sunt cat se poate de roman :grin: asa suntem noi Chevrolet Tahoe 5.7 Chevrolet Suburban 6,2 turbo diesel -,,se scurteaza,, ARO 243 2.4 Vitara 1,6 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
DanB Postat August 19, 2012 Autor Partajează Postat August 19, 2012 Re: Tembeli în off-road, și nu ma refer la erori de pilotaj sau faze amuzante ... Tipii din Constanta cred ca de fapt au înțeles ce am vrut eu să spun și se simt măcar puțin cu musca pe căciulă, chiar dacă apelativele de tembel și cardan pozaru ar zice că n-au priceput ce vreau eu să zic ... Tembel ești dacă te porți ca un tembel, ca să parafrazez un film celebru. Am fost cred cât se poate de clar în textul inițial, pentru cine îl citește cu atenție, nu încerc să pozez în activist Greenpeace, și eu merg cu mașina prin diverse locuri, și eu calc iarba și ard carburant, eu încerc să provoc o discuție referitoare la o anume atitudine care ne poate prejudicia pe toți. Am plecat de la un exemplu concret, că m-am săturat de discuții în general în care nimeni nu-și asumă să spună ceva concret, cu o întâmplare personală, de we trecut. Poate tipii care testau simexurile unde încercam eu să mă relaxez sunt tipi foarte ok, bravo lor pentru acțiunile ecologice și faptele bune invocate de Ionut, deși recunosc că m-au deranjat cu joaca lor, asta e, m-am dus mai încolo, nu am pus mâna pe telefon să sun la autorități, tocmai pentru că știu cum e când faci gașcă și te mai ia valul, nici nu aș fi amintit de episod pe aici, dar întâmplarea de peste câteva ore cu lanterna ăluia în ochi mi-a reamintit legătura câteodată foarte directă între purtarea unora și ... victimele colaterale! Si nu, nu am luat amendă, nu pentru că am dat șpagă, ci pentru că știu legea mai bine decât "băieții" din partea locului și au plecat să găsească altă victimă, dacă tot i-a trimis șefu în patrulare. Întrebarea e, putem să ne dăm fără să f*tem natura, proprietățile sau liniștea/nervii unora? Eu cred că da și mai cred că civilizația se învață, chiar dacă trăim în România sau cu atât mai mult cu cât trăim aici și ne place relativa libertate cu care ne putem încă mișca pe coclauri. N-am încercat să înfierez pe nimeni (am încercat să pun poze fără nr. de înmatriculare, mai puțin ultima, care are în stânga pe tanti aia cu copilul de care am amintit, îmi place ca ce afirm să aibă și suport, acum că ce era de demonstrat am demonstrat poate o șterge un moderator, să nu zică omul că am ceva cu el) și mă abțin să răspund cum mi-a venit prima oară colegului din Constanța care consumă multă benzină, tocmai pentru că până la urmă militez pentru civilizație :wink: 1 Mitsubishi Pajero Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Postări Recomandate