Sari la conținut
bbh_blocked_dnftl
  • GTC-banner-728.jpg.5cc46ba09a7dd8e0286229917ccf417d.jpg

  • GTC-banner-300.jpg.0de16ddb1a65d423b7281e32d9bd2e76.jpg

In ce tara superba traim !!!!


naspet

Postări Recomandate

Va salut in corpul emailului este un articol aparut in ziarul viata libera galati prin aceasta sa incercam sa chimbam totusi ceva

 

 

În ce lume trăim?

Dunărea, interzisă gălăţenilor !!!

" Potrivit prevederilor legale, accesul la malul Dunării, de la Zona Liberă şi până la Prut, este interzis pentru orice fel de activităţi de agrement * „Cei care merg acolo la un grătar sau la o petrecere cu prietenii riscă amenzi foarte mari�, spune directorul Direcţiei Silvice Galaţi * Malul fluviului s-a... privatizat, pe circa doi kilometri lungime, sub paza Romsilva *

Trăim într-un oraş obosit şi poluat. Ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, nişte legi absurde, cu iz de socialism ştiinţific, ne îngrădesc mişcarea către puţinele zone verzi din apropierea Galaţiului.

Recent, am aflat că dacă vrem să ieşim la iarbă verde pe malul Dunării sau al Prutului riscăm nişte amenzi cam cât două salarii medii pe economie. Practic, malul Dunării, între Zona Liberă şi Prut (o zonă tradiţională de agrement pentru gălăţeni), este, prin lege, zonă interzisă publicului. Tâmpenie mai mare nu credem că se poate!

Lupta dintre om şi pădure

Ca să fim obiectivi, reglementările legale privind protecţia Mediului şi Pădurii au şi ele un rost al lor. Nu de alta, dar „bolovanul român� poate să facă praf orice paradis, dacă-l laşi de capul lui. Însă, de la reglementările de bun simţ şi până la actualele reglementări spartane din Codul Silvic e cale lungă...

După câte ne-a explicat inginerul Corneliu Anghel (foto 3), directorul Direcţiei Silvice Galaţi, toată zona dintre digul de apărare şi malul Dunării, de la Zona Liberă şi până la Prut, este în regim silvic (şi este şi zonă tampon pentru aria protejată „Lunca joasă a Prutului�), deci nu poate fi utilizată pentru agrement.

„Conform legii, acolo nu se poate face nimic din ceea ce numim generic agrement: picnic, sport, pescuit, grătar, camping şi aşa mai departe. Cei care merg acolo la un grătar sau la o petrecere cu prietenii riscă amenzi foarte mari. Noi am mai tolerat astfel de evenimente, dar suntem forţaţi de lege să luăm măsuri�, ne-a declarat Corneliu Anghel.

Prima măsură a fost că toate drumurile de acces au fost arate şi barate cu şanţuri adânci. Nu se mai poate intra cu maşina, iar cum coronamentul digului este îngust, nici parcarea nu este simplă. Deci miile de gălăţeni care preferau, vara, malul Dunării, n-au decât să-şi pună pofta-n cui. Stupefiant!

S-a privatizat malul fluviului

Pare greu de crezut, dar malul Dunării este privat! După câte am aflat de la Direcţia Silvică Galaţi, tot malul Dunării, de la Zona Liberă şi până la complexul Zătun (32,4 hectare de teren împădurit) a fost atribuit în proprietate (prin Legea 247/2005) unei persoane private.

Proprietarul se numeşte Eliza C. Alessiu, locuieşte la Bucureşti, iar afacerile de la Galaţi sunt gestionate de mandatarul Nistor Munteanu. Se pare că familia Alessiu a reuşit să obţină, prin amintitul mandatar, circa 200 de hectare de pădure, cam tot pe atâta arabil, 90 de hectare de vie şi 10 hectare de livadă. Interesant este că Munteanu este fiul administratorului moşiilor părinţilor actualilor proprietari. Tradiţie din tată-n fiu, deci.

De altfel, şi arabilul din preajma zăvoiului amintit (către Zona Liberă) aparţine tot familiei Alessiu, în urma unui controversat schimb de terenuri cu Primăria Galaţi. S-a cedat către municipalitate terenul unde se face staţia de epurare (spre malul Siretului), care ajunsese în prealabil în proprietate privată printr-o operaţiune destul de bizară, anchetată în prezent de DNA.

Pădurea privată de la malul Dunării este administrată din punct de vedere silvic de Romsilva care, cum spuneam, a interzis accesul acolo. „Dacă se va decide ca pădurea să fie declarată deschisă pentru agrement, ne vom conforma. Până atunci, legea trebuie respectată, iar cei care vor fi găsiţi acolo vor fi amendaţi�, ne-a declarat Corneliu Anghel.

Aşadar, dragi gălăţeni, nu aveţi decât să înghiţiţi în sec atunci când vine vorba de un grătar, o bere rece sau un pescuit la malul Dunării dintre Galaţi şi Prut.

Nu de alta, dar amenda este undeva la dublul salariului mediu pe economie sau, mai pe înţelesul tuturor, contravaloarea a 500 de sticle de bere, plus 1.000 de mici cu pâine şi muştar. Scump!

" Articolul a aparut in ziua de 04.06.2009 in ziarul local Viata Libera

 

Cu respect Aurel Tofan

Nu orice om poate fi mare OM!!!
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Re: In ce tara superba traim !!!!

 

Foarte urat.Zona galatiului a fost mereu o oaza PSD si de aici foarte multe golanii..Sunt proaspat absolvent in drept si la scoala am invatat ca apele si malurile apartin statului.Dar ca sa ajungi la mal trebuie sa treci prin curtea omului.

Nu se mai satura uni de furat de parca ar putea sa ia ceva cu ei.

Fiecare zi trebuie trăită ca și cum ar fi ultima..

Off-road Alyon Team

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Re: In ce tara superba traim !!!!

 

Editorialul de azi al Katiei Nanu:

"Aşa spun oamenii, aşa spun şi eu. M-au sunat cititori care erau convinşi că glumim. Că am făcut un banc prost şi ne batem joc de ei.

 

Adică să nu mai fie Dunărea de nasul nostru? Curge la o aruncătură de băţ şi noi ar trebui să o vedem doar în poze? Nu există legi care să interzică punerea în posesie pe malul unor ape? O să cerem bilet de voie să mergem la Cotul Pisicii? N-avem dreptul să privim graniţa UE decât în fotografiile trimise de peste Prut, că vecinii noştri sunt mai normali la cap decât noi. Şi tot aşa, mai departe.

 

Oamenii sunt de-a dreptul şocaţi de şanţurile săpate ca să nu mai poată intra cu maşinile, de anunţul cu amenzile uriaşe, de faptul că până şi comuniştii mai păstrau un dram de bun simţ privitor la locurile de agrement lăsate de mama natură la dispoziţia lor. Pescarii vechi ştiu că a mai fost o vreme când nişte prim secretari de judeţ săpaseră malurile ca să fie singuri şi liniştiţi când dau la undiţă, dar nici lor nu le-a trebuit mult ca să înţeleagă ce prostie fac.

 

Acum prostiile sunt certificate cu acte şi parafate democratic de aleşii noştri. Prin fostele vile de partid se pune de afaceri europene, pe Faleza superioară se construieşte în draci, chiar dacă se ştie că malul e slab şi blocurile n-ar avea ce căuta acolo, bucata de Faleză inferioară rămasă pentru promenadă e mai aglomerată în weekend decât supermarketurile, lacurile din buza oraşului sunt doar de decor şi aşa mai departe.

 

În oraşul înconjurat de ape nu ai unde să-ţi pui o pătură pe mal, iar pescarii se îngrămădesc unii peste alţii la bac. Plănuim telegondole şi alte bazaconii, plantăm palmieri pe străzi şi viţă de vie pe garaje, dar interzicem gălăţenilor malurile apelor, lăsate de Dumnezeu acestei aşezări vitregite de oameni.

 

După opinia celor care se ocupă de Galaţi, locuitorii oraşului ar trebui să stea închişi în casă, să ceară voie şi când traversează strada Brăilei şi să mai miroasă teii doar dacă au ierbarul copiilor pe aproape. Din oraşul în care exista strada cu cei mai mulţi tei, malurile cele mai romantice de ape şi bălţile cele mai ispititoare pentru pescari a rămas doar o amintire.

 

Plimbările trebuie făcute sub supravegherea strictă a poliţiştilor, sunt interzise bicicletele, animalele de companie etc., să mergem numai pe spaţiile betonate ca să nu strivim iarba, printre maşini (automobiliştii sunt la putere), riscând amenzi pentru că legea dă unora dreptul să treacă Dunărea pe numele lor.

 

Despre câte nu avem pentru noi şi copiii noştri în acest oraş mai bine să nu vorbim. Ne mai rămăsese speranţa că Dunărea, aşa murdară şi neamenajată pentru muritorii de rând cum era ea, e a noastră, a tuturor.

 

Ei bine, nu. S-a privatizat fraţilor şi ea. Ca şi munţii, pădurile, luncile şi cine mai ştie ce, totul trece mai devreme sau mai târziu pe numele cuiva care se descurcă. Mai avem puţin, foarte puţin, până când şi sufletul din noi va fi vândut pe bani buni, unor colecţionari de sentimente.

 

Nesimţirea cui crede că ne are în proprietate ar trebui amendată cumva. Şi doar un "huuuuo!" unanim din partea cititorilor noştri nu mai este suficient. "

 

LE: Articolul poate fi citit aicihttp://www.viata-libera.ro/articol-NESIMTIRE.html

"Sunt mai multi cei care capituleaza, decit cei care esueaza." Henry Ford
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Re: In ce tara superba traim !!!!

 

Astia ar meriat cu toate santurile alea ale lor sa vina iar inundatii ca acum ceva ani in urma

Stiu ca suna sinistru deoarece o groaza de oameni sarmani au suferit de pe urma inundatiilor...

Aurel Tofan

Nu orice om poate fi mare OM!!!
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Re: In ce tara superba traim !!!!

 

Dar, la voi in Galati, aveti voie sa va sarutati pe strada?

 

 

Ba sa nu vina inundatiile ca vor rupe digu astfel incat sa nu inunte "zona privata". Mai bine dispar ceva sate sau altele, pt ca, sigus se va gasi un investitor si pt zona aia

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Re: In ce tara superba traim !!!!

 

Si tot din ciclul legi aberante si hotie de la drumul mare....: In Suceava, fiecare persoana juridica plateste pe langa alte zeci de taxe si impozite si "TAXA DE SPORT" in valoare de 200 de ron anual. Bani care se duc pe apa sambetei.... pardon, in clubul de fotbal "Cetatea". Simpatic, nu ? :hm :hm

OMU'e inainte de toate!
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Re: In ce tara superba traim !!!!

 

Foarte urat.Zona galatiului a fost mereu o oaza PSD si de aici foarte multe golanii..Sunt proaspat absolvent in drept si la scoala am invatat ca apele si malurile apartin statului.Dar ca sa ajungi la mal trebuie sa treci prin curtea omului.

Nu se mai satura uni de furat de parca ar putea sa ia ceva cu ei.

Este vorba de proprietatea privata a statului. Nu de cea publica. Astfel poti inchiria luciul de apa! Este o jmekerie inventata de juristii PSD-ului la inceputul anilor '94

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Accesul pe Forum Club4x4 este conditionat de respectarea Regulamentului - Termeni de Utilizare