Legendele romanesti si nu numai !

[Cleo]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Cheile Corcoaiei : -tumult de trăiri, într-un vis feeric -

 

Rezervaţia Cheile Corcoaiei este situată în partea nordică a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, în judeţul Gorj, pe o suprafaţă de 34 ha.

Formaţiunile geomorfologice existente aici sunt de o frumuseţe rară, dând posibilitate oamenilor să explice apariţia acestor peisaje magnifice prin legende.

Legenda relatează despre un tânăr foarte puternic şi curajos pe nume Iovan Iorgovan în care şi-au pus încrederea oamenii din aşezările care înconjurau munţii din această zonă.

Iovan Iorgovan a dus o luptă crâncenă cu un balaur înfiorător cu şapte capete pentru a-şi recăpăta iubita si pentru a-i salva pe oameni de grozăviile acestuia.

În rezervaţia Cheile Corcoaiei a avut loc ultima bătălie dintre eroul mitic Iovan Iorgovan şi balaur, aici fiind retezat ultimul cap al acestuia.

 

Cheile, conform legendei, s-au format prin spintecarea acestora cu sabia lui Iovan Iorgovan pentru a ucide balaurul care s-a ascuns între ele si totodata prin tararea balaurului.

 

Prezentul şi trecutul, realul şi irealul se împletesc, creând un spaţiu demn de admiraţia şi protecţia noastră pentru generaţiile viitoare.

 

 

 

Crucea Alba-Domogled (Herculane)

Crucea Albă se află în rezervaţia Domogled - pe traseul turistic Băile Herculane - Crucea Albă - Izvorul Jelerău - , pe abrupturile stâncoase care înconjoară staţiunea Băile Herculane în partea vestică a acestuia. Este un obiectiv turistic major datorită atracţiei şi spectaculozităţii peisajelor care pot fi surprinse de la altitudinea de aproximativ 530 m.

 

Apariţia Crucii Albe este învăluită în mister iar existenţa ei a fost explicată prin legendele care au cucerit inima oamenilor din zonă.

 

Una dintre acestea spune că un tânăr pentru a-şi arăta dragostea faţă de iubita lui a hotârăt să cucerească muntele Domogled, ce se înalţă impunător asupra staţiunii Băile-Herculane, vrăjit de grandoarea şi spectaculozitatea peisajelor, a păşit în gol şi a îmbrăţişat astfel pentru totdeauna viaţa eternă.

 

În unele scrieri putem afla că această cruce a fost înălţată în memoria unui ofiţer care a luptat sub comanda generalului Ion Dragalina, în primul război mondial. Moartea nefericită a acestui ofiţer a survenit în urma mişeliei duşmanilor, care au retezat picioarele podului pe care îl traversa în drumul lui de la Podeni spre Herculane.

Editat Aprilie 26, 2013 de Cleo

[Cleo]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

“Podul lui Dumnezeu” de la Ponoarele (jud. Mehedinti)

 

 

Legendele locului explica formele de relief de langa Ponoarele: “Podul lui Dumnezeu”, Pestera de la Pod, lacurile Zatonul Mare si Zatonul Mic si Campia cu lapiezuri.

 

Potrivit legendelor, la “Podul lui Dumnezeu” de la Ponoarele bantuia Dracul insusi. Satenii s-au rugat lui Dumnezeu sa-l indeparteze pe drac, pentru ca erau satui de blestematiile acestuia. Dumnezeu a lovit cu mana tavanul pesterii in care salasuia Satana, iar tavanul s-a prabusit ramanad in aer doar intrarea in pestera – “Podul lui Dumnezeu”. Satana a fugit apoi pe cealalta intrare a pesterii, ajungand la lacul Zatonul Mare. Urmarit de Dumnezeu, Dracul si-a infipt ghiarele in pamant, brazdand calcarul si formand Campia cu Lapiezuri de la ponoarele pe care o vedem astazi.

 

Satana s-a refugiat pe Stanca Diavolului de unde vegheaza intrarea in Pestera de la Pod si ii ineaca in Zatonul Mare pe unii dintre cei care intra in pestera.

 

 

Localizare. “Podul lui Dumnezeu” se afla in comuna Ponoarele, judetul Mehedinti, la circa 5 km sud-vest de Baia de Arama si 62 km nord de Drobeta Turnu Severin.

 

Coordonate GPS: 44.975212, 22.761308

Editat Aprilie 26, 2013 de Astral

[mita31]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Cred ca toate merita vazute. La Podul lui Dumnezeu am fost, de vreo doua ori chiar, e super, si pestera si imprejurimile ... La Cheile Crocoaia si la Crucea Alba inca nu am ajuns, dar le programam pentru vara asta. Multumesc pentru sugestii, intamplator sunt relativ aproape de mine si spre rusinea mea, nu stiam de primele doua. Le-ai vizitat?

 

Numai bine!

[Yonutz]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Strigoii din mitologia românească: întunecata poveste a morţilor-vii

de Nicu Parlog

 

Cumplita soarta de strigoi

 

La prima vedere, strigoiul pare nimic altceva decat contrapartea romaneasca a vampirului din tenebrele occidentale. Foarte departe de adevar. Printre cele mai inspaimantatoare duhuri necurate din mitologia populara romaneasca, entitatea in cauza poate avea sex masculin (strigoiul, steregoiul) sau feminin (strigoaica, striga). Originea cuvantului este si astazi controversata, o parte a cercetatorilor sustinand ca termenul are obarsie latina (Strigosus - descarnat, Strix - huhurez supranatural care, in timpul noptii, suge sangele copiilor mici). Mai plauzibile par explicatiile altor specialisti care sustin ca « strigoi » vine din aceeasi limba arhaica romaneasca, fiind o adaptare a verbului Strig - care semnifica in acest context strigat de spaima, tipat de frica.

 

Daca mergem mai adanc in timp, descoperim ca temerile si credintele in puterile malefice ale mortilor sunt larg raspandite in intregul spatiu indoeuropean. In primul rand, frica de sufletele mortilor are la baza convingerile omului arhaic in post-existenta sufletului si, mai ales, in puterea acestuia de a se intoarce printre cei vii. In al doilea rand, cu mult inainte de aparitia crestinismului, se credea ca orice om are doua suflete. Unul dintre ele are capacitatea de a parasi usor trupul, in somn si, in calitate de dublu al fiintei umane, poate fi capabil de acte si fapte independente de vointa celui adormit. Probabil ca de aici a aparut si credinta romaneasca conform careia exista doua tipuri de strigoi, cei vii si cei morti. In prima categorie intra personaje umane in viata, dar cu insusiri infernale, demonice si vrajitoresti, iar in cea de-a doua sunt grupati strigoii "clasici", mortii neodihniti care bantuie neincetat.

 

In mod normal, daca putem spune asa, predispozitia spre strigoidizare este una innascuta, dar se poate ajunge la ea inca din timpul vietii. Se dobandeste prin anumite relatii cu Diavolul, prin moarte violenta sau in urma inmormantarii in care nu s-a respectat ritualul traditional. Sufletele napastuite nu isi afla odihna pe timpul noptii si, aflate sub o soarta groaznica, merg si nelinistesc atat somnul, cat si vietile cunoscutilor, rudelor si prietenilor.

 

La aparitia lor in lumea celor vii, cei destinati sa ajunga strigoi se nasc precum orice copil normal, dar se stie inca de la bun inceput cine va fi strigoi pe baza unor semne. In general, viitorii strigoi se nasc cu placenta sau cu caita si tichie pe cap, avand pe corp o "camasa", cum se spune in limbaj popular. Un astfel de prunc este adus pe lume de o femeie care, insarcinata fiind, « a baut apa necurata in care Dracul si-a lasat balele ». Se crede ca inca din acel moment, Satana intra in pantecele mamei si-i pune pe cap copilului o tichie rosie precum a sa. Din acest motiv, spun cutumele, este de o importanta vitala ca moasa sa-i scoata copilului tichia rupand-o si aruncand-o in soba, inainte ca pruncul sa o duca la gura. Altfel, sigur se face strigoi.

 

Se mai pot face strigoi si mortii nepaziti, daca peste ei sare un animal sau daca peste mormant trece un cocos. Tot strigoi este condamant sa devina si nefericitul a carui umbra a fost furata cu trestia spre a fi cladita in zid, in urma unui ritual de magie neagra ramas cunoscut doar initiatilor.

 

Strigoii se cunosc dupa faptul ca nu mananca niciodata usturoi sau ceapa si se feresc de mirosul de tamaie. Oamenii deja strigoidizati pot fi identificati doar de persoanele nascute sambata, caci numai acestea le pot recunoaste adevarata forma. Conform credintelor populare, daca cei nascuti in ziua de sambata stau noaptea la panda in cimitire, vad o serie de chipuri si siluete care ies, pur si simplu, din morminte si nu se intorc decat dupa ultimul cantat al cocosilor, cand si-au ispravit menirea pentru noaptea in cauza.

 

Orice strigoi are coada acoperita de par lung, picioare cu copite de cal, maini paroase si o gura mai mare decat a omului normal. Cu ocaziile bantuirii prin lumea celor vii, strigoii iau, deseori, infatisari de animale asa-zis "impure", precum pisica, gandac, iepure musca, fluture cap-de-mort, lup, caine, tap, berbec, bufnita, cucuvea, sobolan.

 

Astfel inzestrati, infaptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fura mana vacilor si rodul campului, "leaga" barbatii si tinerele fete, absorb vlaga si energia vitala a rudelor si fostilor prieteni sau opresc zagazul ploilor (in special strigoaicele sau vidmele). Aceleasi vidme (cum li se mai spune in limba slavona) sunt maestrele unui erotism nocturn vampirizant, in urma caruia barbatii care au contact cu ele ajung in pragul obsesiilor paroxistice si al nebuniei sfarsita in moarte sigura. Strigoaicele sunt, de fapt, dependente de relatiile sexuale cu cei vii. Dupa ce se iubeste o noapte intreaga cu un barbat, strigoaica a initiat deja procesul prin care-i fura acestuia, incetul cu incetul, sufletul.

 

Strigoii sunt deosebit de periculosi in doua momente specifice ale anului: in preajma solstitiului de iarna si la echinoxului de primavara. Dupa calendarul popular, puterea strigoilor este maxima in noaptea din ajunul Sfantului Andrei (30 noiembrie) si in noaptea din ajunul Sfantului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, acestia sunt foarte activi si in noaptea de Santoader.

 

Urmand topografia magica de pe teritoriul Romaniei, se pare ca mortii-vii prefera locurile neumblate din lantul muntilor Carpati, cu deosebire in masivele Retezat, Godeanu si Ceahlau. In cele trei nopti in care se deschid planurile si lumile paralele, strigoii ies la rascruci de drumuri, activitatea lor fiind restrictionata intre primul si cel de-al treilea cantat al cocosilor. In noptile care le apartin, se intalnesc si in preajma hotarelor unde se bat intre ei cu ciomege, sabii si melite. Impotriva lor, mitologia arhaica daco-romaneasca recomanda descantece specifice, anafura, aghiazma, slujbe bisericesti alaturi de cel mai puternic mijloc de aparare aflat la indemana oricui, care consta in intrebuintarea magico-rituala a mult blamatului usturoi.

 

Cu cateii de usturoi se ung pragurile usilor locuintei, toate ferestrele si intrarile precum si usa grajdului vitelor. Cu deosebire in seara Sfantului Andrei, oameniii trebuie sa manance cat mai mult usturoi, intelepciunea populara recomandand in mod special ca orice copil sa doarma langa o icoana, avand neaparat la gat un colier facut din catei de usturoi.

 

Insa, cel mai impresionant si periculos procedeu magic al destrigoidizarii consta in baterea unui tarus din lemn de trandafir salbatic, frasin sau chiar tepusa de fier inrosit in foc, direct in inima mortului viu, dezgropat neaparat in puterea noptii. In unele cazuri extreme, ritualul ordona chiar scoaterea din piept a inimii celui banuit ca este strigoi si arderea acesteia pana cand ramane doar cenusa...

 

Vin strigoii!

 

Respinse in mod categoric, in egala masura de persoanele sceptice, cat si de comunitatea stiintifica, cazurile de strigoi si moroi din spatiul etnografic romanesc continua sa atraga tot mai multi impatimiti ai genului. Raspunsul rezida in abundenta fenomenelor, persistenta in timp si numarul mare de martori vizuali ai derularii faptelor\.

 

Conform informatiilor remise in valoroasa lucrare "Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc", aparuta la Editura Carpathia Rex, Bucuresti, 2005, si scrisa de reputatul autor Cornel-Dan Niculae, istoria folclorica a retinut nenumarate cazuri de strigoi care au depasit granita superstitiilor satesti, intrand de-a dreptul sub incidenta fenomenelor paranormale neelucidate.

 

Prima situatie de strigoidizare in adevaratul sens al cuvantului si bine documentata de antropologi o intalnim la inceputul secolului XX, in comuna Vagiulesti din judetul Mehedinti, cazul familiei sateanului Dumitru Vaideanu. Acesta se pare ca era urmarit de un blestem aspru: imediat dupa ce-i nastea nevasta, copii sai mureau ca din senin. Astfel, au murit, unul dupa altul, sapte copii, in afara de cel mai mare. Ingrozit de aceste nenorociri de cosmar, Dumitru Vaideanu apeleaza la riturile ancestrale ale stramosilor.

 

Una dintre cele mai sigure modalitati de identificare a unui strigoi, consta in obicieul de a intra cu un armasar in cimitir si a obliga bidiviul sa treaca peste morminte, studiindu-se foarte atent reactia animalului in fata fiecarui loc de veci. Intr-o seara de vineri spre sambata, nenorocosul tata, insotit de cativa consateni de nadejde, purcede spre cimitirul unde odihneau rudele familiei si proprii copii decedati. Alaturi de grupul de oameni care calcau taramul interzis in inima noptii, se afla un armasar alb. Dumitru a luat animalul de capastru si a trecut cu el peste mormintele tuturor rudelor plecate din lumea viilor. Cand a ajuns in dreptul gropii soacrei sale, Ioana Marta, fosta vrajitoare temuta peste sapte sate, armasarul s-a oprit ca fulgerat, batand copitele cu pamantul, sforaind si nechezand ca scos din minti. Armasarul era atat de speriat incat a tremurat spasmodic chiar si pe drumul de intoarcere in sat. In noaptea imediat urmatoare, Dumitru stia deja ce avea de facut. Insotit de fiul sau cel mare, cei doi sateni au pornit pentru "linistirea definitiva" a soacrei. Cand au sapat mormantul, celor doi li s-a infatisat o imagine de cosmar.

 

Pe resturile sicriului putred, strigoaica statea turceste, cu picioarele incrucisate sub ea. Trupul neputrezit era de culoare rosie, cu parul crescut lung si unghiile imense. Dupa ce si-au revenit din soc, tatal si fiul au strans din cimitir iarba uscata si resturi de lemne, au aruncat cadavrul peste ele si i-au dat foc. Ramasitele incinerate le-au ingropat la loc si au plecat spre casa. Aceasta intamplare a fost publicata in anul 1929, in lucrarea "Strigoii. Din credintele, datinile si povestirile poporului roman" de N.I. Dumitrascu, si se incheie cu precizarea ca, din acel moment, taranului nu i-a mai murit niciun prunc.

 

Un alt caz, deosebit de interesant, s-a petrecut in anul 1969, in satul Capataneni, fiind relatat de Radu Florescu in lucrarea "In Search of Dracula. A True History of Dracula and Vampire Legends, New York, 1985". Si in acest caz este vorba tot despre o batrana, de data aceasta din satul Capataneni din Ardeal. La scurta vreme dupa decesul batranei, tot mai multe rude ale acesteia au inceput sa moara in ritm suspect.

 

La un an de la decesul batranei, satenii temandu-se ca au de a face cu o « steregoaica », au dezgropat-o si i-au deschis cosciugul. Dupa ridicarea capacului, socul si panica s-a instalat in inimile oamenilor. Batrana nu prezenta nicio urma de descompunere, avea ochii largi deschisi, si se rasucise in cosciug. Fata femeii era, de asemenea, colorata in rosu intens. Nu mai incapea nicio indoiala, era o strigoaica, sau steregoaica cum se spune in Ardeal. Oamenii au ars cadavrul, iar preotul a savarsit o slujba pentru linistea si odihna sufletului blestemat...

 

Probabil, cel mai cunoscut caz din Romania al unei strigoaice vii este cel al Eleonorei Zugun, o fata de doar 12 ani din satul Talpa, situat pe atunci in judetul Dorohoi. In anul 1925, in jurul Eleonorei au inceput sa zboare din senin anumite obiecte. Satenii au considerat-o pe loc "unealta diavolului", copila a fost inchisa de acestia intr-un sopron, unde ar fi ramas pana la sfarsitul vietii, daca povestea sa nu ar fi ajuns la contesa austriaca Wassilko-Serecki, aflata in trecere prin Romania. Pasionata de ocultism si fenomene paranormale, contesa a adoptat-o pe Eleonora, (spre bucuria satenilor), ducand-o la Viena, pentru a cerceta manifestarile stranii din preajma fetei.

 

Insusi celebrul "vanator de fantome" Harry Price, a sosit special de la Londra pentru a o studia pe micuta romanca. La prima vizita, jucaria adusa de Price pentru copila s-a spart singura, iar un cutit aflat pe masa a zburat cu mare viteza desupra capului investigatorului de fenomene paranormale, infigandu-se adanc in lemnul usii. Bizarul fenomenul a continuat cu alte obiecte care s-au ridicat si au inceput sa sara bezmetic prin camera, spargandu-se de pereti, intr-un final. Price a ramas fara replica. Curios sa investigheze mai profund situatia, barbatul a cerut permisiunea contesei Wassilko de a testa capacitatile Eleonorei in propriul laborator din Kensington Street. Rezultatele au fost deosebite, copila romanca demonstrand, printre altele, capacitati telekinezice foarte avansate. Ceea ce parea pana atunci un caz clasic de poltergeist, se opreste aici. Asta pentru ca, atat satenii romani, cat si contesa austriaca si investigatorul englez au observat in nenumarate randuri pete rosii si urme de muscaturi adanci care apareau periodic pe corpul si membrele fetei. Intrebata despre provenienta urmelor inspaimantatoare, copila raspundea cu o sinceritate specifica varstei, ca muscaturile sunt opera Diavolului.

 

Nea Petrica s-a facut strigoi!

 

"S-au scos inimi si alta data. Sunt zeci de morti care se facusera strigoi. De obicei, familia mortului ajungea la o intelegere cu aia care spuneau ca sunt bantuiti. Niciodata nu s-a facut atata taraboi, sa vina politia sa dezgroape cadavrul."

Domnica Brancusi, localnica din satul Marotinu de Sus, judetul Dolj

 

Aflati pe urmele strigoilor, ajungem asadar in zilele noastre, mai precis in anul 2003, cand cazul lui Petrica Toma avea sa produca nenumarate stiri, articole si reportaje romanesti si internationale despre lumea mortilor-vii din satul romanesc.

 

Strania poveste s-a petrecut in Oltenia, zona unde practicile de magie neagra alaturi de prezenta strigoilor si moroilor in activitatea cotidiana, sunt mai prezente si actuale decat in oricare alta provincie istorica romaneasca. Ceasul vietii lui nea Petrica Toma din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru, Judetul Dolj, a ticait pentru ultima data in ziua de 26 decembrie 2003.

 

Pana aici nimic extraordinar, omul dusese o viata obisnuita: lucrurile aveau, insa, sa se precipite dupa inmormantare. O reteta "clasica" pentru orice strigoi autentic. Imediat dupa deces, sotia si fiica, i-au facut lui Petrica toate pomenile cuvenite, pentru ca mortului sa nu-i lipseasca nimic in timpul calatoriei spre celelalte taramuri. Satenii din Marotinu de Sus sustin ca grozaviile au izbucnit imediat dupa coborarea in groapa. Tintele acestuia pareau a fi chiar rudele sale, care au inceput instantaneu sa se simta bantuite. Cand una dintre ele s-a imbolnavit pe neasteptat, concluzia familiei a fost clara:

- Nea Petrica s-a facut strigoi!

 

"La scurt timp dupa inmormantare, o nepoata de-a lui Nea Petrica Toma a dat semne de boala. O durea inima si avea depresii, asa, din senin. Practic, cele mai apropiate rude au inceput sa se confrunte cu situatii dintre cele mai bizare. Oamenii ajunsesera sa nu mai doarma noaptea de frica. Brusc, obiectele din casa incepeau sa se miste de capul lor, se auzeu vuiete si urlete de nicaieri, voci infioratoare care boloboroseau in limbi necunoscute, peretii scartaiau si pocneau. Starea psihica a oamenilor se degrada de la o zi la alta, sau, mai bine zis, de la o noapte la alta. Era clar ca nea Petrica se transformase in strigoi si venise dupa noi", declara presei Mitrica Mircea, unul dintre condamnatii dosarului de profanare de morminte, de mai tarziu.

 

Satenii isi aduc aminte si in prezent ca rudele mortului erau vizibil afectate de strania situatie. Banuielile taranilor au inceput sa prinda realitate, dupa ce acestia au observat ca "rudele lui nea Petrica erau cam galbene la fata".

 

"Am auzit ca i-au scos matele si i-au taiat socoteala, pe care i-au bagat-o in gura. E bine ca i-au scos inima, daca nu, mai mureau si alti oameni. Nu stiu daca s-a facut moroi, dar stiu ca nepoata-sa se imbolnavise" povesteste Paula Diaconu, localnica din Marotinu de Sus.

 

Situatia devenise atat de tensionata, incat un numar de sase persoane - rude si prieteni ai decedatului, s-au hotarat sa-l reduca pe acesta la tacere. Definitiv si irevocabil. In stilul si dupa reteta traditionala olteneasca.

 

La cateva zile de la inhumare, Marinescu Gheorghe, Mitrica Mircea, Stelica Popa, Ion Ionescu, Pascu Oprea si Constantin Florea s-au intalnit intr-o seara pentru a discuta si a pune la punct detaliile "planului de actiune". Inarmati cu un varf de coasa rupta, strict necesar pentru a duce la bun sfarsit "operatia", cei sapte erau, totusi, inspaimantati de incursiunea spre mormantul lui Petrica Toma - via cimitirul satului...

 

Cum in lumea rurala alcoolul este cea mai buna pavaza contra fricii, in noaptea faptei, micul grup de rude si prieteni a baut zdravan pentru a prinde curaj. "Ne-au trebuit doua zile ca sa ne facem curaj sa-l dezgropam. Ne-am inarmat noi cu tot felul de unelte intepatoare si cu tot curajul noastru nu ne-am putut duce de prima data. O noapte intreaga am baut sa ne incurajam. A fost foarte greu sa luam aceasta decizie", a declarat procurorilor Popa Stelica, unul dintre profanatori.

 

Cu venele pulsand furios de alcool amestecat cu sange, "ghost busters-sii" de Oltenia au purces spre cimitir. Au dat placa funerara la o parte, coborand langa sicriu. Au desfacut hotarati capacul si, inarmati cu varful de coasa, au taiat pieptul mortului, extragandu-i inima. Dupa ce au scos-o, au infipt organul intr-o teapa si au traversat satul, pana cand au ajuns in dreptul primei rascruci de drumuri. Acolo au aprins un foc si au "prajit" inima mortului, pana au transformat-o in scrum. Scrum pe care l-au strans cu grija si, ulterior, l-au oferit tuturor taranilor bolnavi, pentru a-l bea dizolvat cu apa...

 

Credeti sau nu, dar, ca prin farmec, toate rudele suferinde s-au facut bine, manifestarile stranii disparand cu totul dupa savarsirea ritualului stramosesc. Toate ca toate, dar intamplarea a ajuns si la urechile fiicei mortului, sateanca Floarea Cotoran. Ingrozita fiind de cele petrecute, aceasta si-a dat rudele in judecata, anuntandu-i imediat pe procurorii din Craiova care s-au infiintat de urgenta in Marotinu de Sus. Dupa care a inceput circul...

 

Zona a fost intesata de politie, satenii stateau ciorchine pe la porti, iar fiica si sotia lui nea Petrica erau in cimitir cu procurorii. Peste tot, atmosfera satului era intesata de tipete, vaiete, blesteme, discutii, pareri, judecati in pripa, aduceri aminte, etalari de cunostinte si fapte de arme. Ajutati de doi tarani care au deshumat din nou cadavrul, procurorii au luat urme de sange de la recenta operatiune de pedepsire a mortului zurbagiu.

 

Imaginea aparuta dupa deshumare, i-a speriat pana si pe procurorii care vazusera multe la viata si experienta lor, convinsi in sinea lor ca satenii exagereaza pe undeva. Ei bine, nu exagerau. Nea Petrica Toma zambea in plin rigor mortis. Cadavrul era mutilat "ca la carte": abdomenul spintecat, intestinele intinse peste haine, si peste tot erau imprastiate capatani de usturoi. Medicii legisti au mai descoperit langa trupul neinsufletit (si linistit de acuma pe veci...), un varf de coasa pe care ramasese agatat un fragment din inima mortului.

 

Cele sase persoane, printre care fratele, cumnatul si o sora a decedatului au fost puse sub invinuirea de profanare de morminte. "Aspectele sesizate de familia decedatului se confirma. Institutul de Medicina Legala urmeaza sa ne inainteze un raport medico-legal complet. Se intrunesc aspectele savarsirii infractiunii de profanare de morminte. Pentru faptele lor, profanatorii risca sa petreaca trei ani dupa gratii" declara presei Cristian Grigore, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj.

 

In timpul procesului, in fata magistratilor Judecatoriei Craiova, inculpatii si-au recunoscut senin faptele. Mai mult decat atat, grupul de rude bantuite s-a aparat afirmand ca tot ceea ce au facut, a fost un ritual vechi de mii de ani, care a functionat de fiecare data fara gres. In plus, oamenii erau convinsi ca fac o fapta buna, inspre folosul comunitatii si al rudelor bantuite. Unul dintre profanatori, declara judecatorilor, cu o sinceritate dezarmanta, ca daca ar aparea un nou caz de strigoi prin imprejurimi, el ar proceda in acelasi mod, dupa legile nescrise ale strabunilor care nu dau gres niciodata.

 

Destrigoidizarea lui Petrica Toma nu este o premiera in Marotinu de Sus. Conform declaratiilor localnicilor, de-a lungul anilor, zeci de morminte au fost dezgropate pentru linistirea pe veci a "locatarilor nelinistiti". Hotarat lucru, strigoii cat ar fi ei de strigoi, ar face bine sa nu se mai tina de glume cu vajnicii urmasi de panduri si de Jieni...

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Conform unor masuratori radiestezice,Coloana Infinitului emite pe o raza de 300 m .

 

Energia cea mai benefica este emisa noaptea, pe luna noua sau luna plina. Cea mai putin benefica este energia emisa, in zilele insorite.

 

Constantin Brâncuşi (19.02.1876 - 16.03.1957) a creat la Târgu Jiu un complex nemuritor de trei sculpturi în aer liber, unic în lume: Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana Infinitului. Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate până la distanţa de 200 de metri.

 

Date despre Coloana Infinitului

 

Coloana Infinitului din Târgu Jiu are o înălţime de 29,330 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Este construită din metal feros (plăci din fontă), după formula 1/2 + 15 + 1/2 şi după "legea armoniei plastice", descoperită şi perfecţionată de Brâncuşi, de forma 1 - 2 - 4, unde 1 = 45 cm (mărimea laturii mici a triunghiului de piramidă, de forma unui pătrat), 2 = 90 cm (mărimea laturii mari a trunchiului de piramidă, de forma unui pătrat), 4 = 180 cm, înălţimea trunchiului de piramidă. Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sunt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea Coloanei Infinitului. Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată.

 

În timpul celui de al doilea război mondial, Coloana Infinitului a rezistat eforturilor zadarnice de a fi doborâtă la pământ de tancurile nemţilor şi ruşilor. În urma acestui fapt, coloana prezintă o deviere la vârf semnificativă, de mărimea unui triunghi echilateral cu latura de 33 cm.

 

Coloana Infinitului a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă din ţara noastră. Astfel, profesorul universitar dr. ing. A. Măruţă a făcut anumite măsurători şi a constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii. Nu cunoaştem cauza care l-a determinat pe ing. Măruţă să facă această cercetare şi descoperire uimitoare, dar ne permitem să avansăm următoarele considerente privind emanaţiile de energii ale Coloanei Infinitului.

 

Intesitatea câmpului magnetic al Terrei este relativ slabă. În general, neperceptibilă de om, variază între 0,3 gauss la Ecuator şi de 0,7 gauss la poli. Dar există locuri pe Terra unde intensitatea câmpului magnetic este de peste 10.000 de ori mai puternică, formând anumite anomalii magnetice. Este foarte probabil că sub Coloana Infinitului există o astfel de anomalie magnetică, care se poate măsura.

 

S-a constatat că Terra este o gigantică pilă electrică alcalină, care mai primeşte electricitate şi din exterior. Oceanul Planetar (apa lui are un gust sărat şi amar) este un veritabil electrolit alcalin care, în interacţiune pemanentă cu rocile limitrofe heterogene (amestec de numeroase elemente chimice distribuite neuniform), roci ce au devenit veritabili electrozi masivi, au produs curentul electric teluric. Acest curent electric este amplificat atât de particule electrice provenite din radiaţia cosmică (particule ce se înscriu în spirală pe liniile de forţă ale câmpului geomagnetic), cât şi de electrizarea prin frecare datorită vânturilor şi mareelor. Considerăm că pe sub fundaţia Coloanei Infinitului trece o fâşie de curent electric teluric, datorită configuraţiei terenului din acel loc.

 

Numeroşi cercetători au constatat că piramidele prezintă energii enigmatice, care se manifestă în două planuri verticale, perpendiculare pe laturile bazei şi care se intersectează către vârf. Aceste energii au fost numite "radiaţii de formă", iar efectul lor poartă numele de "efectul de piramidă". Energia emanată de piramidă este maximă într-o zonă din centrul unei secţiuni orizontale, plasată la înălţimea de 1/3 de la baza piramidei. Coloana Infinitului este formată din trunchiuri de piramidă, cu baza pătrată, pe toată înălţimea ei.

 

Suprafeţele laterale ale acestei Coloane (de forma unor trapeze răsturnate) emit radiaţii pe direcţii perpendiculare ale acestei suprafeţe, de natură magnetică şi telurică, generate de factorii arătaţi mai sus. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate pînă la distanţa de 200 de metri.Cateva întrebări necesare

1. Pentru ca Brâncuşi să poată amplasa Coloana infinitului în centrul unui nod geobiologic a fost oare înzestrat cu "al şasele simţ", care să-i fi permis găsirea acestui nod?

2. Brâncuşi ştia oare atunci că această Coloană este amplasată chiar pe axul paralelei 45° latitudine nordică?

3. Brâncuşi cunoştea la acea veme (anii 1935/1936) efectul de piramidă? Coloana infinitului putea fi construită din elemente de sfere metalice, retezate la capetele unui diametru, din elemente de clepsidră, din elemente din trunchi de con etc.

4. Brâncuşi a fost înzestrat şi cu o putere sacramentală?

 

Despre Opera lui Brâncuşi şi despre el însuşi, s-au scris mii de pagini. Este firesc, când ne gândim că tot ceea ce creează un om născut cu har divin, indiferent de domeniul pe care îl abordează, este ca o fântână insondabilă, din care poţi să-ţi potoleşti setea de nesfârşit.

 

Despre Mioriţa, balada solară a inimii neamului românesc, sau despre versul fără seamăn al lui Eminescu, s-a scris şi se va mai scrie cât vom dăinui pe acest pământ. La fel se întâmplă şi cu creaţia lui Brâncuşi. Toţi trei, Cântăreţul anonim, Eminescu şi Brâncuşi sunt fântâni cu apă vie, săpate în pământul românesc de mâna Divinităţii.

 

Toate piesele sunt aşezate în linie dreaptă, orientate pe axa est-vest, pe Calea Eroilor şi traversează oraşul Târgu-Jiu.

 

Prin măsurători radiestezice, am stabilit că la Masa Tăcerii, o masă masivă din piatră, înconjurată de 12 scaune asemănătoare, există nişte câmpuri energetice polarizate diferit. Cele 12 scaune au câmpuri energetice polarizate, alternând semnul pozitiv cu cel negativ, iar în centrul mesei de piatră am măsurat un cămp rotitor cu o elongaţie destul de mare, adică având o energie uşor sesizabilă de către persoanele senzitive.

 

Să trecem acum la Poarta Sărutului . Efectuând măsurătorile radiestezice pe centrul porţii am constatat următoarele oscilaţii :

-timp de 60 sec. va exista o polaritate pozitivă, timp de 60 sec. va exista o oscilaţie circulară, în sens trigonometric, timp de 60 sec. va avea o polaritate negativă şi timp de 60 sec. va exista iar o oscilaţie circulară în sens trigonometric, după care se va repeta ciclul de oscilaţii.

 

Mergând mai departe, ajungem la Biserica de pe Calea Eroilor care, la rândul ei, produce un câmp rotitor, având sensul trigonometric.

 

Ultima piesă a ansamblului este Coloana Infinitului care se compune din mai multe trunchiuri de piramidă suprapuse, cap la cap. Două trunchiuri de piramidă, ce au baza mare pusă în comun, dau o polaritate negativă, iar două trunchiuri de piramidă ce au baza mică pusă în comun, dau o polaritate pozitivă.

 

De altfel, când a plecat la Paris, după ce-a terminat Coloana, a spus locuitorilor şi notabilităţilor oraşului că "habar n-aveţi ce vă las eu aici". Şi a avut dreptate.

 

Dincolo de formă, sculpturile lui Brâncuşi sunt lacrimi de bucurie, pe care acesta le lasă să cadă continuu peste sufletul celui care ştie să vadă. Este omagiul pe care maestrul îl aduce pământului sfânt din lutul căruia, cândva, într-un an solar şi unic, cântecul lui de Om s-a născut.

[pitonul]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Brancusi a fost si ramane o legenda. Chiar merita sa citim cat mai mult despre el si lucrarile lui.

 

avem apoi un traseu de 1.753 de metri, care pleacă de la Masa Tăcerii şi ajunge, traversând oraşul, tăind oraşul în două, la Coloana Recunoştinţei Fără de Sfârşit faţă de Eroii Neamului. Este un monument care a fost realizat la comanda Ligii Femeilor Gorjene, dedicat soldaţilor căzuţi în întâiul război mondial. Atunci au rămas milioane de femei văduve, întristate după ce tinerii au căzut pe diferitele fronturi, au venit acasă peste 300.000 de oameni invalizi, fără o mână, fără un ochi, fără un picior şi alţi peste 300.000 de oameni au fost daţi dispăruţi - asta înţelegând fie că au fost îngropaţi de obuze, fie pulverizaţi pur şi simplu. Şi aceste femei de la Gorj au simţit nevoia să aducă un omagiu celor dispăruţi - soţilor, fiilor, părinţilor lor - şi au l-au căutat pe Constantin Brâncuşi şi au comandat această lucrare.

 

 

COLOANA INFINITA (cunoscută in mod gresit si sub denumirea de "Coloana Infinitului") - TARGU-JIU

 

In anul 1934, sculptorul Constantin Brancusi a fost invitat coloana infinitului

sa ridice un monument intru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor si, cu deosebire, a rezistentei populatiei orasului Targu-Jiu, din timpul primului razboi mondial.

Artistul dorise dintotdeauna “sa faca ceva pentru tara”, asa incat a acceptat bucuros comanda, socotind-o un punct culminant in cariera sa.

In februarie 1935, Brancusi ii scrie Militei Petrascu - fosta sa eleva, cea care o sfatuise pe Aretia Tatarescu, presedinta Ligii Nationale a Femeilor Gorjene, sa i se adreseze - ca este “ca un ucenic in ajun de a deveni calfa, asa ca propunerea nu putea

sa cada mai bine”.

Brancusi a avut de multe ori intentia sa ridice monumente de for public, dar - cu exceptia ansamblului de la Targu-Jiu nici unul din proiectele sale nu s-a materializat.

Unele proiecte au fost respinse chiar de comanditarii monumentelor, incapabili sa se ridice la inaltimea conceptiei artistului. “Fantana arhaica” , menita sa cinsteasca amintirea

regretatului savant Spiru Haret, fost ministru al invatamantului ,a fost refuzata in 1914 de ministrul de interne de atunci, V.G.Mortun. Fantana propusa ca monument in memoria dramaturgului Ion Luca Caragiale a fost respinsa in 1931 de catre comitetul de initiativa din Ploiesti.

Fantana si vatra fumeganda, gandite ca monument funerar pentru poetul Octavian Goga, nu au fost acceptate, in 1938, de catre vaduva scriitorului. Nici fantana sau portalul menite sa comemoreze eroii din comuna sa natala, Pestisani, cazuti in primul razboi mondial, nu au intrunit consensul autoritatilor locale, in 1923.

Propria exigenta a artistului in materie de desavarsire materiala l-a facut sa renunte el insusi la unele lucrari in aer liber de mari dimensiuni.

In 1927, a abandonat proiectul unei “Pasari in vazduh” din otel inoxidabil, de 50 de metri inaltime, pentru vila lui Charles de Noailles de la Hyeeres, din sudul Frantei, nedorind sa accepte riscul unor deficiente in executarea lucrarii.

In 1939, dificultatile tehnice l-au facut sa respinga ideea unei “Coloane Infinite”, de mari dimensiuni, din otel inoxidabil sudat, propusa spre executare de catre Societatea Budd de langa Philadelphia.

Conform marturiei lui Isamu Noguchi, acest mod de lucru i-ar fi contrazis crezul.

In 1949, o comanda pentru o versiune colosala, in otel inoxidabil, a “Cocosului”, venita din partea muzeului din Philadelphia, ramane neonorata. Perfectionismul artistului l-a impiedicat sa realizeze, in 1955, “Pasarea in vazduh” monumentala in fata cladirii Seagram din New York, precum si sculptura, proiectata in 1956, din fata cladirii

UNESCO din Paris.

Din varii motive, nici unul din proiectele sale arhitecturale de cladiri in forma de “Coloana Infinita” nu s-a realizat.

Exegeza considera “Coloana Infinita”, o tema des intalnita in opera lui Brancusi, drept “cea mai radicala sculptura din istoria modernismului clasic”.

“Coloana Infinita” nu s-a materializat insa in metal nici in Parcul Central din New York, sub forma unui bloc de locuinte, asa cum il visase Brancusi in 1926, si nici ca un zgarie-nori din otel inoxidabil, inalt de 400 de metri la Chicago (1939). Au ramas doar in stadiul de proiect “Coloana Infinita” pe care artistul intentiona s-o ridice in 1930 in capitala Romaniei, ca si coloana gigantica din otel inoxidabil slefuit, menita sa se ridice in 1956 pe malul lacului Michigan, ca “una din minunile lumii”.

Nu s-au elucidat nici pana in prezent cauzele care l-au impiedicat pe Brancusi sa realizeze in 1938 un alt proiect arhitectural al sau – “Templul Meditatiei”, din Indore, in India.

Un lucru este cert: Brancusi a dus pana la capat un singur proiect de for public - ansamblul de la Targu-Jiu, cunoscut si admirat in intreaga lume.

Ridicat in judetul natal al sculptorului, ansamblul este socotit una din realizarile sculpturale majore ale secolului XX, “singura sculptura a timpurilor moderne care poate fi comparata cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renasterii”.

 

Pe malul Jiului, in parcul orasului, se afla o masa rotunda din piatra, inconjurata de douasprezece scaune rotunde – “Masa Tacerii”.

O alee marginita de treizeci de scaune patrate din piatra duce la “Poarta Sarutului”, facuta din piatra, incadrata de doua banci din piatra si aflata in apropierea intrarii in parc.

Pornind pe Calea Eroilor, vizitatorul trece pe langa Biserica Sfintii Apostoli si apoi zareste silueta “Coloanei Infinite”, monumentala, facuta din fonta si otel.

Frumusetea-i impresionanta ti se dezvaluie doar cand ii stai alaturi. Tema “Coloanei Infinite” l-a obsedat de mult pe sculptor, care a cioplit-o mai intai in lemn. Este o structura speciala care se deosebeste de coloanele clasice cu soclu si capitel, intrucat ea nu are nici inceput si nici sfarsit.

Este alcatuita dintr-o succesiune nesfarsita de module identice (trunchiuri de piramida unite prin baza mare), cu semimodule la capete. In imaginile atelierelor din Impasse Ronsin, fotografiate de Brancusi intre 1917 si sfarsitul anilor 20, apar coloane din stejar sau plop, cu doua, trei, sase sau noua module, a caror inaltime variaza intre 1,3 si 7,17 metri.

Cand Brancusi a vizitat pentru prima oara New-York-ul, in 1926, arhitectura orasului i-a dat senzatia unei “arte poetice noi si marete”.

L-a perceput ca pe atelierul sau la scara mare si a simtit nevoia imperioasa sa realizeze coloane avand dimensiuni cu adevarat ambitioase. Acest vis nutrit indelung l-a infaptuit doar in Gorjul sau natal.

Dupa parerea artistului, “Coloana” de la Targu-Jiu a atins un caracter de perfectiune definitiv.

 

Brancusi a hotarit ca la Targu-Jiu o “Coloana Infinita” de mari dimensiuni era cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor cazuti in razboi. A avut sansa sa primeasca acordul neconditionat al comanditarei.

Aretia Tatarescu i-a acordat deplina libertate de actiune si l-a ajutat sa obtina sprijinul financiar necesar.

Se cuvine relevat faptul ca initiativa Aretiei a fost sustinuta de sotul ei, Gheorghe Tatarescu, prim-ministru in cabinetul liberal, in perioada 5 ianuarie 1934 - 28 decembrie 1937.

Perioada in care s-a elaborat si realizat monumentul coincide in mare cu durata guvernarii liberale, o perioada de inflorire economica, prosperitate si creativitate.

Brancusi a mai cerut si ca de toate aspectele tehnice ale realizarii monumentului sa se ocupe o persoana in care avea deplina incredere: Stefan Georgescu-Gorjan.

Acest tanar era inginer-sef si adjunct al directorului la Atelierele Centrale Petrosani din cadrul Societatii “Petrosani”.

Conducea biroul de proiectare, turnatoria si laboratoarele si cunostea foarte bine forta de munca de inalta calificare. Societatea “Petrosani” era o societate pe actiuni cu capital liberal, iar directorul general, inginerul Ioan Bujoiu, era un membru marcant al partidului liberal si ministru in cabinetul Tatarescu.

La cererea premierului, societatea a fost de acord sa suporte costul executiei si montarii monumentului, precum si sa asigure personalul calificat.

Conducerea societatii i-a dat mana libera inginerului Gorjan sa supravegheze intreaga operatie.

Oare de ce i-a acordat Brancusi incredere lui Gorjan?

Acesta era fiul unui vechi prieten al sau din Gorj, care-l ajutase in tinerete.

In 1902, ca absolvent de Belle-Arte, Brancusi realizase un bust in ghips al lui Ion Georgescu- Gorjan, in semn de afectiune.

In decembrie 1934 si ianuarie 1935 Stefan l-a vizitat pe sculptor in atelierul sau parizian si au stat mult de “taina”, ca doi olteni...

Sculptorul a constatat cu placere ca tanarul inginer imbina temeinica pregatire profesionala cu buna cunoastere a limbilor straine si cu aplecarea spre filosofie, istorie, literatura si arta. Tanarul inginer era constient de genialitatea sculptorului si a reusit sa-i intuiasca intentiile cu privire la “Coloana Infinita”.

A oferit o solutie tehnica la problema pusa de construirea unei structuri din metal de mari dimensiuni: “Sa se incastreze baza unui stalp solid de otel intr-o fundatie masiva din beton si sa se traga pe stalp, suprapunandu-se ca niste margele uriase, goale in interior, «elementele» spatiale identice ale coloanei.”

Perfecta suprapunere a acestor “elemente” avea sa asigure impresia de continuitate. Coloana va parea ca tasneste ca o tulpina, avantandu-se spre infinit. Aceasta conceptie tehnica s-a bucurat de aprobarea artistului, care l-a invitat pe inginer sa-l secondeze in realizarea proiectului pentru Targu-Jiu.

Data nasterii conceptiei tehnice este consemnata pe catalogul daruit de artist viitorului sau asistent tehnic: 7 ianuarie 1935.

Sculptorul si inginerul s-au mai intalnit la Paris in decembrie 1936 si mai 1937, pentru a discuta diverse detalii.

Brancusi a precizat ca la turnarea modulelor ( pe care le numea “elemente” sau “margele”) se va folosi fonta, pe care o socotea cea mai rezistenta. Metalizarea cu alama urma sa asigure un aspect galben-auriu.

In iunie 1937, Brancusi a sosit la Bucuresti si a luat legatura cu conducerea Societatii “Petrosani” pentru a discuta probleme financiare si organizatorice. A mers la Poiana-Gorj si a stat la familia Tatarescu, apoi a vizitat Targu-Jiul cu Aretia, pentru a alege amplasamentele.

Ansamblul avea sa cuprinda in final: “Masa Tacerii”, in apropierea podului de peste Jiu, unde locuitorii orasului isi aparasera urbea in fata dusmanului in octombrie 1916, “Poarta Sarutului”, aproape de intrarea in parcul municipal, si “Coloana Infinita”, pe un tapsan, la rasarit, avand muntii Parang in fundal.

La sfarsitul lui iulie, Brancusi si Gorjan s-au intalnit la Targu-Jiu si au vizitat locul ales de artist pentru

“Coloana” sa. Gorjan a fotografiat respectivul teren.

Pe mica fotografie Brancusi a schitat silueta unei coloane cu douasprezece module, un rond, alei si cativa plopi.

Le-a desenat cu ajutorul stiloului inginerului, cu penita cam boanta si cerneala albastra. Desenul facut de Brancusi este giuvaerul colectiei Gorjan…

In tot cursul lunii august 1937, Brancusi a locuit la Petrosani, in casa lui Gorjan. Timp de doua saptamani, artistul si inginerul s-au straduit sa stabileasca dimensiunile monumentului, punand de acord viziunea artistica a sculptorului cu posibilitatile tehnice si limitele financiare.

Brancusi cerea sa se respecte legea armoniei plastice, in privinta dimensiunilor unui “element” (asa numea el modulul).

Proportia intre latura mica, latura mare si inaltimea unui modul trebuia sa fie de (1) : (2) : (4). Zile si nopti de nesfarsite discutii, calcule si schite au dus in cele din urma la alegerea dimensiunilor ideale: (450 mm) : (900 mm) : (1800 mm). Coloana urma sa aiba cincisprezece module intregi si doua semimodule, respectand o asa-numita

formula de suplete: 1+15+1/2.

Semimodulul de jos se continua la baza cu o prisma patrata, asemenea unora din coloanele de lemn. Inaltimea intregii coloane urma sa fie de 29,35 metri.

La mijlocul lunii august, Brancusi a inceput ciobombate, realizate de tamplarii de modele de la Atelierele Centrale “Petrosani”.

In paralel, la biroul de proiectare se definitiva planul miezului din otel al “Coloanei”. Inginerul Nicolae Hasnas a efectuat calculele de detalii, sub supravegherea inginerului Gorjan, iar Gavrila Somlo, cel mai bun proiectant al Atelierelor, a realizat desenele de executie.

Inginerul Gorjan relata ca sculptorul a cioplit cu migala o fateta a modulului, smulgand lemnului, cu rabdare, “fibra dupa fibra, talas dupa talas, prisosul, invelisul de crisalida care ascunde suprafetele cautate, asteptate.”

Oficia “ca un sacerdot, ca un initiat”.

In final, a obtinut o curbura abia perceptibila a suprafetei, in contrast cu curbura accentuata a modulului brut.

Celelalte fatete au fost definitivate de exceptionalul tamplar de modele Carol Flisek. La sfarsitul lui august, Brancusi a fost rechemat in Franta. Modulul de turnatorie a fost gata la 1 septembrie, la fel ca si planul miezului.

Intrucat artistul a revenit abia la inceputul lui noiembrie, intreaga raspundere a lucrarii i-a revenit inginerului Gorjan.

Inginerul s-a ingrijit ca laminatele din otel sa fie livrate in timp record de otelaria de la Resita. In sectia de structuri metalice, o echipa priceputa, condusa de neintrecutul mester Ion Romosan, a confectionat stalpul central.

Acesta a fost proiectat din trei tronsoane, pentru a putea fi transportat pe defileul sinuos al Jiului, de la Petrosani la Targu-Jiu. Sudura electrica a fost efectuata de mesterul Victor Borodi, cel mai bun sudor din Valea Jiului.

Pentru a proteja stalpul impotriva coroziunii, s-au aplicat doua straturi de vopsea de miniu de

plumb, in atelier. Turnarea modulelor in turnatorie a fost executata de echipa condusa de Emeric Szabo si

Gheorghe Anastasiu.

S-a efectuat si un montaj de proba in atelier, iar modulelor li s-au stantat numere de ordine, pentru o corecta montare pe santier. S-au facut si metalizari de proba cu alama, folosindu-se un pistol de metalizare special.

La Targu-Jiu, in octombrie, echipa condusa de mesterul Augustin Perini a executat fundatia. Firma Wildmann, din Brasov, a prestat servicii gratuit. Groapa de fundatie avea forma unui trunchi de piramida, cu baza mare un patrat cu latura de 4,5 metri si adancimea 5 metri. S-au turnat 75 de metri cubi de beton (165 tone).

In blocul de beton s-a incastrat o structura speciala - o capra in cruce de trei metri - ancorata de baza blocului cu buloane de scelement de doi metri. Schela, de 35 de metri inaltime, s-a inaltat treptat.

A fost pastrata pana vara urmatoare, cand s-a executat metalizarea in prezenta lui Brancusi. Inginerul Gorjan a fotografiat principalele momente ale construirii monumentului. Fotografiile sale, impreuna cu cele luate de unii lucratori, se constituie intr-un adevarat “film”. Din fotografii se vede ca structura tronsonului superior al stalpului este mai simpla decat a celorlalte doua, supuse la solicitari mai mari. Se prezinta si organizarea de santier: care trase de boi sau cai aduc pietris sau o cisterna cu apa. O locomobila incalzeste aburul, un motor electric este cuplat printr-o curea.

In unele fotografii se vede portalul din lemn cu un palan manual suspendat, folosit la descarcarea modulelor aduse de la Petrosani cu autocamionul.

In fotografii apar si autocamioane, dovedind ca acestea au fost mijloacele de transport folosite pentru componentele din otel si fonta ale monumentului, cu o greutate apreciabila.

Ingeniosul dispozitiv folosit pentru tragerea modulelor pe stalp este de asemenea vizibil: o bratara stransa cu buloane de modul, patru inele si doua perechi de tije rigide. “Filmul” incepe cu imaginea locului ales pentru viitorul monument.

Urmatoarea imagine este desenul facut de Brancusi. Vin apoi fotografiile realizate la Petrosani: modulul brut si montajul de proba. La Targu-Jiu se ilustreaza principalele momente ale inaltarii constructiei. Se vede tronsonul inferior la sol, apoi in curs de ridicare. Sunt urmariti betonistii in actiune.

O fotografie prezinta aplicarea celui de al treilea strat de miniu de plumb pe stalp. Se mai poate vedea si felul in care se aplica chitul metalic de etansare la rosturile dintre module, precum si fixarea modulelor de miez cu ajutorul unor pene metalice subtiri.

Tronsoanele stalpului s-au ridicat cu ajutorul unor cricuri si a unor scripeti. Au fost sudate intre ele de catre mesterul Borodi, care nu apare insa in imagini. Principalele “personaje” in film sunt mesterul Francisc Hering, care a supravegheat operatiile de montare, si mesterul Augustin Perini, care a avut in grija fundatia si schela.

Inginerul Gorjan, care facea fotografiile, nu apare in imagini. Brancusi poate fi vazut din spate, in doar doua imagini.

 

Iata care a fost succesiunea operatiilor:

• incastrarea caprei in cruce.

• prinderea tronsonului inferior de structura incastrata.

• tragerea semimodulului de jos pe stalp; portiunea prismatica de la baza se plaseaza pe cadrul

metalic patrat, sustinut de aripioarele caprei in cruce.

• tragerea modulelor I-III pe tronsonul inferior.

• ridicarea tronsonului median si sudarea de cel inferior.

• tragerea modulelor IV-IX pe tronsonul median.

• ridicarea tronsonului superior si sudarea de cel median.

• tragerea pe tronsonul superior a modulelor X-XV si a semimodulului de sus.

• fixarea capacului pe semimodulul de sus.

Intreaga operatie s-a incheiat la mijlocul lunii noiembrie. A durat in total trei luni si nu au fost accidente.

Inginerul Gorjan l-a tinut in permanenta la curent pe Brancusi cu mersul lucrarii, prin scrisori.

Acest adevarat “jurnal de bord”, pastrat intr-o arhiva din Paris, ar putea furniza informatii pretioase cercetatorilor.

La inceputul lui noiembrie, artistul a venit sa supravegheze montarea modulelor II si III, apoi a trebuit sa plece in India.

A revenit in iunie 1938 si a supravegheat operatia de metalizare cu alama, executata de o firma din Bucuresti, filiala unei intreprinderi elvetiene. Intregul ansamblu a fost inaugurat in octombrie 1938.

Exista controverse cu privire la prezenta artistului la festivitati. Inginerul Gorjan era plecat din tara la acea data.

Brancusi a parasit tara pentru totdeauna, in 1938. Lasa in urma in patria sa o comoara nepretuita - unica sa lucrare de for public. Visul sau, coloana facuta sa sprijine bolta cereasca, prinsese viata in otel si fonta, multumita

stradaniei unei echipe de specialisti care s-au devotat operei, sub conducerea unui tanar inginer.

 

Cronologia realizarii Coloanei Infinite

Faza preliminara

1934 - Paris.

Brancusi este invitat sa ridice la Targu-Jiu un monument in cinstea eroilor gorjeni.

Milita Petrascu (eleva sculptorului intre 1919 si 1923) ii sugerase ideea Aretiei Tatarescu, presedinta Ligii Nationale a Femeilor Gorjene si sotia primului-ministru Gheorghe Tatarescu

1935 - Paris - 7 ianuarie.

Brancusi discuta cu inginerul Stefan Georgescu-Gorjan, fiul unui bun prieten din tinerete, despre comanda primita.

Acesta ii propune solutii tehnice pentru o coloana de mari dimensiuni, este invitat sa colaboreze cu artistul si accepta.

11 februarie.

Brancusi isi da consimtamantul de principiu intr-o scrisoare catre Milita Petrascu.

In perioada 1935-1936 poarta corespondenta cu doamna Tatarescu pentru perfectarea detaliilor si realizeaza macheta “Portii Sarutului”.

Inginerul se documenteaza intens.

1936 - Paris - 7 decembrie.

Artistul si inginerul aleg materialele pentru module (fonta acoperita cu strat de alama, pulverizat la cald).

Se discuta posibilitatea executarii lucrarii la Atelierele Centrale Petrosani, unde Gorjan, ca inginersef, poate supraveghea personal operatiile de proiectare, turnare si prelucrare a modulelor, ca si confectionarea stalpului.

1937 - Paris - luna mai.

Noi discutii, legate de detalii tehnice.

1937 - Romania - iunie, iulie.

Brancusi contacteaza la Bucuresti conducerea Societatii Petrosani si stabileste detaliile financiare si organizatorice.

La Poiana-Gorj locuieste la familia Tatarescu si discuta cu comitetul Ligii. La Targu-Jiu alege amplasamentul pentru “Coloana” si “Portal” si incepe lucrul la “Portal”. Stabilirea dimensiunii viitoarei Coloane (1937) .

Targu-Jiu - sfarsit de iulie.

Brancusi si Gorjan inspecteaza locul amplasarii Coloanei (fostul targ de vite din estul orasului, numit de Brancusi “Targul Fanului”). Gorjan fotografiaza locul..

Petrosani – 1-14 august.

Gazduit in locuinta inginerului, Brancusi schiteaza silueta “Coloanei” si a unui parculet pe fotografia locului.

Nenumaratele incercari de stabilire a dimensiunilor unui modul si a inaltimii totale tin seama de posibilitatile financiare, de cerintele tehnicii si de viziunea artistica a sculptorului. Schitele si calculele sumare realizate de ing. Gorjan se definitiveaza la atelierul de proiectare de catre ing. Hasnas.

Solutia aleasa este: “1/2+15+1/2“; modul cu latura mica 450 mm, latura mare 900 mm, inaltimea 1800 mm (perfecta incadrare in formula (1):(2):(4) a armoniei plastice), inaltimea totala 29,35 m.

 

Constructia propriu-zisa a Coloanei (1937)

 

Petrosani – 15-31 august.

In Atelierele Centrale, in atelierul de tamplarie de modele, se confectioneaza un modul brut din lemn de tei, cu suprafete laterale foarte bombate, conform indicatiilor sculptorului. Acesta ciopleste cu migala o fata, dandu-i o curbura abia perceptibila. Celelalte 3 fete le ciopleste tamplarul artist Carol Flisek.

Se aplica lac rosu, se confectioneaza cutia de miez, armatura si un sasiu special. Se fac modelele pentru semimodule. (Modulul cioplit de Brancusi a disparut. Imaginea modulului brut se pastreaza intr-o fotografie realizata de ing. Gorjan). La biroul de proiectare ing. Nicolae Hasnas realizeaza calcule de detaliu, proiectantul Gavrila Somlo face desenele de executie. Operatiile sunt verificate de ing. Gorjan. Acesta comanda profile si table de otel (St 3711) la Resita. Cabinetul primului-ministru urgenteaza executarea comenzii.

La sfarsitul lunii Brancusi pleaca la Bucuresti si apoi in Franta, lasand intreaga raspundere a lucrarii pe seama inginerului Gorjan.

Petrosani - 1 septembrie.

Se termina modulul de turnatorie si proiectul stalpului de sustinere.

Paris - 2 septembrie.

Brancusi ii scrie inginerului sa faca urgent fundatia (trebuie insa realizata mai intai structura metalica).

Petrosani - septembrie.

La turnatorie incepe turnarea modulelor, care pune mari probleme.

Cu materialele sosite de la Resita, la sectia de constructii metalice se executa stalpul de sustinere, sub conducerea mesterului Ion Romosan.

Miezul, proiectat in trei tronsoane, pentru transport pe defileul sinuos al Jiului, se acopera in atelier cu doua straturi anticorozive de miniu de plumb.

Paris - 18 septembrie.

Brancusi ii telegrafiaza inginerului ca metalizarea trebuie sa fie galbena.

Petrosani - 12 octombrie.

Inginerul ii scrie sculptorului ca sunt gata 10 module si jumatate. Fundatia se executa la Targu-Jiu, de o echipa din Petrosani. S-a expediat deja structura metalica. Sunt mari probleme cu metalizarea.

Paris - 15 octombrie.

Brancusi ii scrie inginerului, recomandand beton de calitate si metalizare galbena.

Petrosani - 18 octombrie.

Inginerul il informeaza pe Brancusi despre dificultatile intampinate la fundatie (20 de zile de ploaie).

Au fost mari probleme la transportul primului tronson. Sunt gata 13 module si jumatate, suprafetele plan-paralele ale modulelor se raboteaza cu grija si modulele se vor fixa de stalp cu pene. S-a renuntat la ideea unui colier de sudura, din cauza oscilatiilor vantului.

Petrosani - octombrie.

Montajul de proba al modulelor se realizeaza in sectia de constructii metalice. Se ajusteaza modulele, unul cate unul, pentru imbinare perfecta, se stanteaza numere de ordine. Inginerul fotografiaza operatia: se vad aripioarele “caprei in cruce” si cadrul-suport de otel.

 

“Filmul” montajului Coloanei la Targu-Jiu (1937)

 

Octombrie

Ing. Gorjan fotografiaza santierul in curs de organizare. Se amesteca si se toarna betonul, se descarca pietris din carute trase de cai sau boi. Pentru beton se foloseste apa calda.

Cisterna cu apa este adusa pe un car cu boi, aburul pentru incalzirea apei se pregateste intr-o locomobila.

Mecanicii cupleaza motorul electric prin curea. Echipa de montaj se fotografiaza langa tronsonul inferior al stalpului, aflat pe sol. Ilustrata poarta data postei (22 octombrie 1937).

Fotografii, facute de muncitori, ilustreaza ridicarea structurii de rezistenta cu “capra in cruce”, pentru a fi incastrata in fundatie. Inginerul Gorjan fotografiaza descarcarea uneltelor si materialelor din camionul venit de la

Petrosani. Modulele, aduse cand le vine randul la montare, sunt protejate cu o prelata din panza

impermeabila. In fundal se vede schela si tronsonul inferior prins de structura incastrata.

Echipa de montaj, condusa de Francisc Hering (cu sapca si mustata), pozeaza alaturi de modulele proaspat descarcate. Se vad bine suprafetele plane de imbinare, numite de Brancusi “umar de injghebare”.

Se vede si portalul de lemn cu palan manual suspendat, folosit la descarcare.

Intr-o imagine de ansamblu realizata de ing. Gorjan apare schela in curs de montare si tronsonul inferior.

Urmatoarea imagine arata cum se toarna ultimul strat de beton, pe partea superioara a fundatiei.

Peste partea de sus a aripilor “caprei in cruce” s-a tras cadrul-suport de otel, rezemat de platbande sudate.

Un vopsitor suspendat intr-un leagan aplica ultimul strat de miniu de plumb. Se vad bine cordoanele de sudura intrerupte si niturile aripilor “caprei in cruce”. Fotografia arata cum se aseaza pe cadrul de otel semimodulul de baza continuat cu portiunea prismatica de 450 mm. Este vizibil dispozitivul de tragere a modulelor.

In imagine se vede semimodulul deja fixat. Apare in fundal autocamionul de la Atelierele Centrale.

Noiembrie 1-7

La inceputul lunii noiembrie, Brancusi revine la Targu-Jiu. Inspecteaza “Poarta” in stare bruta, aleea defrisata, prima versiune a “Mesei”. Asista la sfintirea Bisericii Sfintii Apostoli.

Supravegheaza montarea primelor module intregi pe “Coloana”.

Satisfacut de felul in care se desfasoara operatia, o lasa in continuare in grija inginerului Gorjan.

Primul modul intreg s-a ridicat cu palanul fixat de schela si cu dispozitivul special de prindere, apoi s-a lasat in jos cu grija pe stalp.

Rosturile dintre modul si semimodulul de baza s-au umplut cu chit metalic de etansare. Operatiile se repeta pentru modulele II si III. Inginerul Gorjan l-a fotografiat pe artist in timp ce urmarea ridicarea si tragerea pe stalp a

modulului II.

Noiembrie 7-15

Tronsonul median al stalpului se ridica cu ajutorul unui palan si al unor cricuri si se va asambla de tronsonul inferior prin sudura de catre Victor Borodi. Se aplica apoi stratul trei de protectie.

Pe acest tronson se vor trage modulele IV-IX, blocate pe miez prin pene metalice subtiri. Orizontalitatea se verifica cu bolobocul. Inginerul Gorjan fotografiaza tragerea modulului VIII. Schela a atins inaltimea finala - 35 m.

Ridicarea si imbinarea tronsonului superior, avand o structura mai usoara, constituie urmatoarea etapa.

Pe acest tronson se trag modulele IX-XV si semimodulul superior, apoi se va monta capacul. Trei imagini diferite prezinta montajul acestui tronson: sprijinit pe sol si ridicat. Urmatoarea imagine arata un detaliu constructiv al tronsonului.

“Filmul” continua cu vederea de ansamblu a “Coloanei” cu 10 module trase.

In fundal se vede silueta bisericii pe axa Caii Eroilor. Urmeaza imaginea a 15 module trase, fotografia echipei gata de plecare si poza primelor vizitatoare, langa monumentul cu modulele perfect suprapuse. Schela se va pastra pentru metalizare. Montajul se incheie la mijlocul lunii noiembrie.

Constructia si ridicarea "Coloanei" au durat practic 3 luni. Nu au fost accidente.

 

Finisarea ansamblului la Targu-Jiu (1938)

 

Iunie - iulie

Brancusi revine in tara pentru finisarea “Portii Sarutului” si definitivarea “Mesei Tacerii”.

20 iunie - 25 iulie

Firma “Metalizarea” executa pulverizarea “Coloanei” cu zinc si alama. Sarma de alama dintr-un aliaj curat, comandata din Elvetia de ing. Gorjan, a dat rezultate care l-au multumit pe Brancusi.

Septembrie

Se plaseaza la locul lor scaunele din jurul Mesei si de pe alee.

20 septembrie

Brancusi pleaca din Targu-Jiu.

27 octombrie

Se inaugureaza ansamblul.

 

Coloana Infinita, este o sculptura monumentala a lui Constantin Brancusi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Targu Jiu, compus din Coloana Infinita, Poarta Sarutuluisi Masa Tacerii concepute si executate de sculptorul roman.

 

 

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=coloana%20infinitului&source=web&cd=9&cad=rja&sqi=2&ved=0CFAQFjAI&url=http%3A%2F%2Fwww.antena3.ro%2Flife-show%2Fcultura%2Fcum-a-sculptat-brancusi-coloana-infinitului-vezi-imagini-document-cu-sculptorul-roman-202229.html&ei=Wd9-UaflNcGWPeSngKgK&usg=AFQjCNHYmGk8lBd0nrdxnNd9vpgM7C0H-w

[pitonul]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Si cat de hulita este azi linia de centura !

http://arhivadegeografie.wordpress.com/2012/07/29/centura-de-fortificatii/

[l_stoian79]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Cheile Corcoaiei : -tumult de trăiri, într-un vis feeric -

 

Rezervaţia Cheile Corcoaiei este situată în partea nordică a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, în judeţul Gorj, pe o suprafaţă de 34 ha.

Formaţiunile geomorfologice existente aici sunt de o frumuseţe rară, dând posibilitate oamenilor să explice apariţia acestor peisaje magnifice prin legende.

Legenda relatează despre un tânăr foarte puternic şi curajos pe nume Iovan Iorgovan în care şi-au pus încrederea oamenii din aşezările care înconjurau munţii din această zonă.

Iovan Iorgovan a dus o luptă crâncenă cu un balaur înfiorător cu şapte capete pentru a-şi recăpăta iubita si pentru a-i salva pe oameni de grozăviile acestuia.

În rezervaţia Cheile Corcoaiei a avut loc ultima bătălie dintre eroul mitic Iovan Iorgovan şi balaur, aici fiind retezat ultimul cap al acestuia.

 

Cheile, conform legendei, s-au format prin spintecarea acestora cu sabia lui Iovan Iorgovan pentru a ucide balaurul care s-a ascuns între ele si totodata prin tararea balaurului.

 

Prezentul şi trecutul, realul şi irealul se împletesc, creând un spaţiu demn de admiraţia şi protecţia noastră pentru generaţiile viitoare.

 

 

.....

 

poze aici: http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2010/10/valea-cernei-iovan-iorgovan-cheile.html si aici

[pitonul]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Stiute si mai putin stiute :

 

Stiaţi despre Bucureşti?...

1. Bucureştiul este a 6-a capitală ca mărime din UE.

2. Cea mai veche gară în Bucureşti este Filaret.

3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.

4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de transport.

5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi vindeau în parcul Tineretului.

6. Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.

7. Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de astăzi.

8. Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania , lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.

9. Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării Româneşti în 1659 de către domnitorul Gheorghe Ghica.

10. Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.

11. Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591) şi altele.

12. Bucureştiul este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing , Atlanta , Budapesta sau Hanovra.

13. Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din Bucureşti.

14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare româneşti – mititeii – au fost inventați la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T. Orăşanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o “o abodanță”, gheața – “cremă de Siberia”, scobitoarea – “o baionetă”, țuica – “o idee”. Cârnații mici au fost numiți “mititei”, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici şi fără înveliș. Aceştia au fost un succes.

…………………………………………………..

 

Balta Alba - Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.

 

Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

 

Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

 

Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tina" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina".

 

Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".

 

Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

 

 

Damaroaia - aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei aria Damaris.

 

Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche).

 

Dristor - vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «darste» si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.

 

Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

 

Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.

 

Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii.

 

Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei.

 

Giulesti - O proprietate boiereasca: a Julestilor.

 

Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko ("locul cu tei"). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

 

Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei".

[teddybear]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

...

3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.

 

Era "podita" si nu "pavata". Si s-a numit multa vreme Podul Mogosoaiei:wink:

[Yonutz]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Legenda berii Gambrinus

 

 

Povestea berii Gambrinus a început în anul 1869, iar berea a fost de-a lungul timpului una dintre cele mai căutate băuturi autohtone. Legenda spune că aceasta a luat fiinţă dintr-un pact pe care un sticlar pe nume Gambrinus l-a făcut cu diavolul, urmând ca renumele berii să treacă peste mări şi ţări, ajungând şi în România.

 

Zeci de ani, berea Gambrinus a fost produsă în fabrica bucureşteană, iar românii s-au îndrăgostit iremediabil de gustul acesteia. Fabrica Griviţa şi berea Gambrinus, o parte din istoria Capitalei Fabrica de bere Luther, aşa cum se numea iniţial fabrica Griviţa, a fost ridicată în anul 1869 de neamţul Erhard Luther, cel care a venit în Bucureşti cu reţete nemţeşti de bere.

 

La câţiva ani de la inaugurare, fabrica de la marginea Capitalei a câştigat titlul de furnizor al Curţii Regale. Berea Gambrinus a fost făcută în fabrica Griviţa timp de aproximativ 50 de ani şi a fost una dintre cele mai băute beri, dar şi una dintre cele mai longevive mărci, potrivit capital.ro. În anii '90, berea Gambrinus era renumită pentru faptul că se putea găsi în sticlă de 1 litru, producătorii intuind atunci cererea pentru ambalaje care să ofere o cantitate cât mai mare de bere. În anul 1905, fabrica a fost vândută unor nemţi care au continuat tradiţia berii, după cum povesteşte istoricul Constantin Stolnici: „Au cumpărat-o fraţii Czell, care aveau fabrica de bere de la Dârste, din Braşov. Şi au menţinut-o sub numele de fabrica Luther, intrând în concurenţă cu o fabrică mult mai puternică, cea a lui Dumitru Bragadiru din Calea Rahovei“ , povesteşte istoricul.

 

După cel de-al Doilea Război Mondial, fabrica a fost naţionalizată, iar băutura produsă acolo era una dintre cele mai căutate din ţară. Constantin Bălăceanu Stolnici povesteşte că ulterior fabrica de bere Griviţa şi-a schimbat numele, transformându-se în fabrica Gambrinus. „Mai târziu, pe la 1970-1975, i-au zis fabrica Gambrinus şi aşa a rămas până în 1990“ , după cum precizează istoricul. Astăzi, din fabrica de altădată au mai rămas doar gemurile sparte şi bucăţi din zid.

 

Potrivit unei legende celebre, povestea beri s-ar fi născut în Flandra, atunci când Gambrinus, un mecanic dintr-un atelier de sticlă, s-ar fi îndrăgostit de Flandrine, fata patronului său. Gambrinus i-a mărturisit fetei ce simte pentru ea, dar aceasta l-a refuzat pentru că nu avea bani, motiv care l-a făcut pe sticlar să se gândească să se sinucidă. Atunci, diavolul, care îl urmărea de mult timp, i-a propus să facă un pact: sufletul său în schimbul celor mai mari averi, timp de 30 de ani. Gambrinus a acceptat pactul şi a început să joace la jocurile de noroc în fiecare zi. S-a îmbogăţit rapid şi s-a reîntors la Flandrine pentru a-i cere mână, dar fata l-a refuzat din nou pentru că, spunea ea, nu este de viţă nobilă. Dezamăgit, sticlarul l-a chemat pe diavol şi au făcut un nou pact, iar în urma acestuia Gambrinus a primit un câmp întreg pe care creştea malţul şi în apropierea căruia se găsea o braserie. „Te voi învăţa să fabrici vinul de Flandra, care se va numi bere şi mulţumită lui o vei uita pe Flandrina“ , ar fi fost cuvintele diavolului, care i-ar fi dăruit şi un carillon, un instrument de cântat căruia sa nu-i reziste nimeni.

 

După ce a făcut prima bere, Gambrinus a dus-o în sat, dar localnicii nu au fost încântaţi la început pentru că o considerau amară. A fost suficient un singur cântec pentru a-i ademeni pe oameni cu aroma noii băuturi şi pentru a-i face să ceară din ce în ce mai multă băutură. Succesul berii a depăşit rapid graniţa satului, iar inventatorul „minunăţiei“ a ajuns imediat celebru. Auzind de succesul dobândit Gambrinus, Flandrine l-a căutat în speranţa că sentimentele lui au rămas neschimbate, dar lucrurile nu au fost în favoarea tinerei. Puţin ameţit, Gambrinus nici nu o recunoscu pe fată şi aceasta îşi dădu seama că nu mai există nicio şansă să fie cu el. După cei 30 de ani de contract, diavolul veni să-i ia sufletul berarului, dar acesta începu să cânte la carillon, obosindu-şi de moarte „partenerul de contract“.

 

În cele din urmă, Diavolul hotărî că e mai bine să-l cruţe pe Gmabinus, care a mai trăit încă o sută de ani printre sătenii lui. Legenda spune că după ce a murit, bărbatul a fost înmormântat într-un butoi cu bere şi acesta a fost motivul pentru care nu s-a găsit niciodată mormântul lui.

 

Sursa: adevarul.ro

[mita31]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Ați auzit de Pădurea Baciu de lângă Cluj?

 

Ce se afla in padurea Baciu?

 

In inima Ardealului, intr-o zona cu aparenta atemporala, se gaseste, probabil, cel mai misterios loc din Romania. Multa cerneala a curs pe margine subiectului padurii Hoia-Baciu, la fel cum multi pasi ai curiosilor au strabatut aceasta poarta intre lumi, in speranta surprinderii unei farame de paranormal. Unii dintre ei au avut intr-adevar parte de experiente inexplicabile care provoaca fiori reci chiar si celor curajosi. Cercetatorii nu au incotro si ridica neputinciosi din umeri, lasand loc liber celor mai diverse speculatii care inflacareaza imaginatia amatorilor de fenomene paranormale.

 

Avertismente din vremea stramosilor

 

Padurea Hoia-Baciu, este cu siguranta cea mai faimoasa locatie din Romania, unde au fost investigate si analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Zona in sine a devenit cu adevarat celebra pe mapamond de abia in anul 1968, cu toate ca localnicii stiau de existenta sa inca din cele mai vechi timpuri, ferindu-se de ea ca de un loc rau, unde se intampla lucruri peste puterea de intelegere a omului obisnuit. Toti stiau din mosi stramosi ca odata intrati printre copacii al caror fosnet venea parca din alta lume, toate spaimele subconstientului uman, prind brusc viata si apar in calea celui indeajuns de nesabuit incat sa se aventureze in acest loc . Din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul padurii de la Hoia-Baciu au observat pe propria piele ca odata ce au intrat in padure pentru a taia lemne, a cosi iarba pentru animale sau a culege fructe de padure sau ciuperci, ceva straniu se intampla cu absolut oricare dintre ei.

 

 

 

Inca de la primii pasi printre copaci, satenii se pomeneau asaltati de stari inexplicabile de greata, anxietate, senzatii de voma, dureri de cap si chiar arsuri aparute pe piele. Multa vreme, padurea Baciu din vestul orasului Cluj-Napoca a ramas un subiect tabu, oamenii temandu-se sa aduca vorba despre un loc pe care in sinea lor il credeau cazut sub un blestem greu, sau mai rau, insasi salas al Necuratului. Cel care a intreprins o adevarata munca de pionierat la aceea vreme in studiul fenomenelor paranormale din padurea de stejari, a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993).

 

Profesorul Sift a fost atras de faima padurii Baciu, intrigat fiind de povestile si intamplarile incredibile pe care le auzea de la localnici. In decada anilor 1950, a intreprins numeroase calatorii in padure, observand la fiecare incursiune intre copaci, o serie de umbre ciudate care il insoteau. Fire curajoasa, nu a abandonat cercetarile, izbutind sa fotografieze"umbrele". Surprizele si-au facut aparitia inca de la developarea cadrelor fotografice pe care se puteau observa, pe langa"umbrele" in cauza, multe alte forme, lumini si siluete pe care ochiul uman nu le putea vedea. Cercetarile lui Sift au continuat pana in pragul anilor 1960, cand tot mai multi cercetatori romani i-au preluat studiile si aveau sa fie atrasi de explorarea padurii Baciu.

 

OZN-uri in toata puterea cuvantului

 

Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea in varsta de 45 de ani, ignorand avertismentele satenilor, se afla in padurea Baciu pentru a petrece un sfarsit de sapatamana departe de stresul orasului. Impreuna cu el se aflau la acea data prietena sa, Zamfira Matea si alti doi prieteni de familie care au dorit sa-si pastreze anonimatul. In preajma orei 13.00, pe cand se afla in cautarea unor lemne pentru foc, Emil Barnea s-a pomenit brusc strigat de prieteni. Intors in poiana, alaturi de prietenii sai, Emil Barnea a apucat sa vada ceea ce parea un OZN care survola la viteza mica padurea Baciu, fara sa scoata niciun sunet. Straniul aparat zburator a inceput sa straluceasca brusc, facand in aer o manevra de rastunare. Fara veste, OZN-ul a accelerat spre cer intr-o directie usor oblica. Urmarindu-l prin vizorul aparatului foto, Emil Barnea a reusit sa-l mai surpinda in trei cadre. Dupa developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialistii internationali ai fenomenologiei OZN aveau sa clasifice drept " cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat in Romania si fara indoiala, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodata in lume".

 

 

 

Pana la acest moment, Emil Barnea intrase deja in contact cu Florin Gheorghita si Ion Hobana, probabil cei mai prestigiosi ufologi romani, care i-au confirmat autenticitatea fotografiilor. Dupa ce fotografiile au trecut si de "filtrul" autoritatilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agentia nationala de presa, si facute publice inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea sa atinga noi culmi in decursul anului 1977 cand au fost prezentate de cate profesorul C.S. Vonkeviziczky in cadrul Congresului International de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cartile si revistele din lumea intreaga, care vizeaza cazuistica OZN.

 

Padurea Baciu continua sa fascineze, in special datorita relatarilor martorilor oculari care declarau ca se pot observa fenomene in cele mai stranii precum senzatii fizice inexplicabile, observatii de lumini de forme si culori diverse, umbre ciudate, voci si chipuri umane. Zona devine in scurt timp celebra printre specialistii in paranormal si ezoterism din intreaga lume, echipe intregi de cercetatori reputati din Germania, Franta, Statele Unite si Ungaria vizitand padurea Baciu in plina perioada comunista, si reusind sa prinda pe pelicula inexplicabilul de langa noi…

 

Cu paranormalul la fotografiat…

 

Odata intrat in padurea Baciu, ai senzatia foarte accentuata ca esti privit, ca de undeva din spatele fiecarui copac, mii de fiinte nevazute te privesc atent ca pe unul care a nimerit pe taramul lor. Aceasta senzatie este prezenta la toti cei care au pasit pragul straniei paduri. Vanatori, turisti, oficialitati, cercetatori, copii, persoane cu capacitate paranormala sau simpli curiosi. Cercetatorul Adrian Patrut din Cluj-Napoca si-a dedicat o buna parte din viata studierii si investigarii fenomenologiei paranormale din padure, fiind in prezent considerat cea mai autorizata persoana in ceea ce priveste misterele padurii Baciu.

Conform materialelor stranse de Adrian Patrut in zeci de ani de observatii, aparitiile fac parte dintr-un spectru larg al manifestarilor paranormale, ceea ce face dificila incadrarea lor intr-un singur subgen sau capitol al fenomenologiei necunoscutului.

 

In primul rand, padurea Baciu este faimoasa pentru aparitiile sale. Structuri imateriale sau materiale de forme diverse apar in fata ochilor curiosilor, fie ca este noapte sau miezul zilei. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate insa de aparatele de filmat sau fotografiat. Unii ezoteristi considera ca sunt nimic altceva decat reprezentatiile spiritelor care populeaza universurile paralele. Urmeaza la rand anomaliile magnetice, fluctuatiile campului electromagnetic, emisiile infrasunet. Printre cele mai socante manifestari, se numara si urmele fara explicatie care apar pe pamant, zapada sau iarba, direct sub ochii privitorilor. Nici lumea vie nu a scapat neafectata de misterele padurii, efectele biologice manifestandu-se asupra plantelor si vegetatiei care prezinta forme de deshidratare, arsuri si necroze ale tulpinilor si frunzelor din anumite zone ale padurii.

 

 

 

Oamenii care trec accidental prin dreptul zonelor active (considerate de initiati ca fiind adevarate porti de trecere in alte planuri) se pomenesc cu arsuri de piele, roseata, iritatii, dureri de cap, senzatie amplificata de sete, anxietate, stari de lesin. Cele mai tipice aparitii sunt cele care se profileaza pe cerul de deasupra padurii. Din senin, apar pe cer, in zbor, figuri geometrice sub forma de piramide, sfere, cilindri, conuri, cuburi. Aceste forme geometrice care nu ar avea ce cauta pe cer in mod obisnuit, au fost fotografiate si filmate de sute de ori. Cele mai spectaculare sunt cele cu forma de OZN, pre-OZN sau qvasi-OZN. Padurea este celebra si datorita faptului ca intre hotarele sale, OZN-urile invizibile pentru ochiul uman, dar care pot fi fotografiate, sunt mai numeroase decat OZN-urile vizibile cu ochiul liber.

 

Nicaieri pe Terra nu a mai fost identificata o locatie cu aceste caracteristici. Aparitiile care produc cele mai mai mari temeri curiosilor sunt cele umanoide. Pare ca peste tot in padure exista capete umane care pandesc din invizibil. La fel ca in cazul OZN-urilor, marea lor majoritatea au fost observate in fotografii. Multi turisti care faceau poze de familie au cazut prada groazei cand le-au developat si au observat ca nu erau singuri in padure, zeci de capete inghesuindu-se uneori in fotografii. Pentru un plus de macabru, au fost identificate in fotografii inclusiv figuri ale unor persoane decedate…Un alt aspect care merita mentionat, este cel legat de starile tranzitorii intre radiatiile gama si beta, amplificate de distorsiunile magnetice asociate deseori cu aparitia unor siluete umanoide translucide, de culoare alba.

 

Poarta spre alte lumi

 

In anul 1993, cercetatorul Adrian Patrut a identificat in padurea Baciu o zona aparte pe care a denumit-o "Punctul 3 social activ". Zona cu pricina pare a fi centrul de maxima activitate pentru fenomenele paranormale observate in inima Ardealului. Cercetarile de pana in prezent au dus la stabilirea urmatoarelor concluzii :

 

Fenomenele din padurea Hoia-Baciu sunt in mod general discrete dar continue in timp.

Padurea in sine, ofera mai multe date cercetatorilor decat amatorilor de spiritism.

Fenomenele sunt in mod clar evidente, fiind necontestate chiar si de cei mai sceptici oameni de stiinta.

Se pare ca exista o legatura intre prezenta in padure a persoanelor cu capacitate de medium si aparitia fenomenelor misterioase.

Frecventa fenomenelor paranormale este una fluctuanta, cauzele fluctuatiilor nefiind descoperite in totalitate. Exista, de asemenea, un consens general in randul specialistilor in parapsihologie, conform caruia Padurea Hoia-Baciu este o "poarta" interdimensionala prin care spiritele, fie ele ale celor decedati recent sau inca neincarnati, pot intra in dimensiunea material-fizica a planetei Terra. Initiatii in stiintele ezoterice sustin insa ca Padurea Hoia-Baciu ar fi un portal intre planul astral si cel teluric, zona intermediara similara cumva Purgatoriului lui Dante, unde sufletele decedatilor adasta timp de 40 de zile, in care li se hotaraste soarta si le se judeca faptele…

 

Fenomenele inregistrate in padurea Baciu nu sunt singulare pe mapamond. Harta locurilor de pe Terra care contin zone cu fenomene asemanatoare, cuprinde si Desertul Mojave si Gloful Breeze din Statele Unite, La Spezia-Arenzano din Italia, Valea Hessdalen din Norvegia, Belo Horizonte din Brazilia, Muntele Kailasa din Tibet. Cu toate acestea, padurea Hoia-Baciu este considerata de toti marii parapsihologi , drept cel mai important areal al manifestarii fenomenelor parapsihologice de pe intreaga planeta.

 

 

Sursa: http://www.descopera.ro/fenomenele-paranormale/4630685-ce-se-afla-in-padurea-baciu

 

Numai bine!:h5

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

O legenda romaneasca despre BUCEGI si JEG...scuze jidani !!!

 

Exemple ar fi multe, sunt multe pe care nici nu le aflăm, multe nici nu sunt făcute publice, dar uneori, din dorinţa de a ne „laudă” cu o acţiune, lăsăm să se afle şi ceea ce nu trebuie, sau cum a fost cazul elicopterului prăbuşit în Bucegi, ”accidentele” scot la suprafaţă ceea ce se vrea ascuns.

Cazul 1.”Căutare-salvare”

 

În Iulie 2010 un accident nedorit de nimeni scoate la suprafaţă un fapt ascuns opiniei publice şi anume faptul că armata israeliana executa misiuni „ de zbor” în munţii Bucegi, în cadrul unor „misiuni de antrenament” în condiţii de zbor „asemănătoare înălţimilor Golan” după cum spuneau oficialităţile la vremea aceea pentru a da răspuns unor întrebări normale. Conform altor explicaţii date tot de surse MApN, elicopterul participa, „cel mai probabil, la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010”. Deci răspunsuri diferite, date pentru a închide gura curioşilor.

 

http://adevarul.ro/news/eveniment/un-elicopter-militar-israelian-s-a-prabusit-bucegi-7-morti-printre-roman-1_50aea45e7c42d5a6639eae9b/index.html

 

Vrând- nevrând, pe rând au mai apărut unele detalii care au ridicat întrebări, despre care am mai scris acum 2 ani,

 

http://punctochitpunctlovit.blogspot.ro/2011/08/urmasii-lui-bastus.html întrebări legate de zona în care a căzut elicopterul, (zonă foarte interesantă, cunoscută din vremea Dacilor cu fenomene paranormale, se spune că pe acolo ar exista o intrare în celebra „gură de rai” a Bucegilor, apoi întrebări legate de prezenţa în zonă în acele zile a unor „tineri israelieni paranormali” care se pare au luat contact cu locul accidentului înaintea autorităţilor cărora le-au trebuit 20 de ore pentru a „descoperi epava”, întrebări legate de faptul că tabăra de vară a tinerilor „para” israelieni se afla la 15 km de locul pe care îl survolau zilnic elicopterele israeliene. Ar fi multe de spus aici, dar interesant este faptul că după ce a fost găsită, cutia neagră a fost trimisă în Israel, de parcă acolo s-ar fi întâmplat accidentul , de parcă autorităţile israeliene erau responsabile de accident şi ele conduceau investigaţiile. Sau chiar aşa a fost ?

Cine conduce ţara asta ?

 

Se mai ridică întrebări legate de aparatura de „căutare-cercetare” cu care era echipat aparatul, „pentru acţiuni de căutare–salvare” dar nu oameni răniţi căutau, dacă citim ce aparatură era pe elicopter.

 

http://www.focusblog.ro/2010/07/analiza-accidentul-elicopterului-israelian-in-bucegi/.

 

Păi dacă aparatul participa la o misiune de cercetare – salvare se mai ridică întrebarea de ce în avion nu se aflau paramedici aşa cum se cere într-o misiune de căutare-salvare ci numai piloţi şi mecanici ?

 

Cazul 2 “Investiţia”

 

În noiembrie 2012 apare o ştire pe Yahoo News, preluată la câteva luni şi de câteva ziare online minuscule, ştire care nu prea este preluată de presa din România şi nu este de loc discutată în media atât de avidă de senzaţional. Nici guvernul nu se laudă cu „noii investitori”, nici opoziţia nu plânge, toată lumea tace pentru că subiectul nu trebuie diseminat.

 

http://ro.stiri.yahoo.com/proiect–o-nou%C4%83-sta%C5%A3iune-montan%C4%83-%C3%AEn-rom%C3%A2nia234234234234.html .

 

Aflăm din informaţia Yahoo, că „Israelienii au cumpărat un teren de 188 de hectare în apropierea vârfului Nucet, pe care intenţionează să ridice 5 pârtii de schi, snowboard şi săniuş, peste 200 de pensiuni, 30 de hoteluri, 3 patinoare şi centre comerciale. Lucrările la staţiune vor începe în maximum un an de zile”. Să ne amintim că locul accidentului este “Coltii Tapului”, deasupra Poienii Gutanu, situata in partea vestica a Masivului Bucegi.

 

http://www.carpati.org/poze_fotografii/bucegi/coltii_tapului/35381/ ]

 

Cea mai apropiata localitate este Moeciu de Sus, iar accesul in Poiana Gutanu se face pe un drum de caruta, cu plecare din Simon, Bran. Exact în acest areal se află celebra “Gura de Rai”. E vorba despre o pantă cu o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o anomalie magnetica atipică, după cum o definesc specialiştii, zonă care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman.

 

Însă, în egală masură, această zonă de anomalie magnetică face praf orice aparat electronic de genul celor de la bordul unui… elicopter.

 

Ei bine, ÎNTÂMPLĂTOR, INVESTIŢIA ISRAELIANĂ ARE LOC ÎN ACEST AREAL. De ce oare?

 

O investigaţie însă arată că nu există nici un interes şi nici un proiect de dezvoltare turistică în zonă, cel puţin nu declarate sau înregistrate oficial, deşi interes israelian în zonă există încă din 2006.

 

http://buceginatura2000.wordpress.com/2013/03/13/proiectul-imobiliar-statiunea-nucet-parcul-natural-bucegi/

 

Ceea ce este cert însă este interesul evreilor pentru zona respectivă şi la fel de certă este şi ploconirea statului roman faţă de acest interes care merge până la trădare. De ce?

 

Este ştiut că încă de pe vremea lui Ceauşescu s-a manifestat un interes deosebit față de zona munţilor Bucegi, mai exact aceeaşi zonă care acuma a fost cercetată şi se pare cumpărată de israelieni. Se formase un “Department Zero” Printre misiunile executate de aceste “unităţi para” se numără, nu întâmplător, cercetarea extrasenzorială a Munţilor Bucegi, rapoartele indicând zone energetice deosebite precum şi existenţa unei galerii subterane imense ce uneşte mai multe peşteri din Carpaţi.

 

Mai mult, în apropierea Vîrfului Omu, a fost identificat cel mai important Centru energetic-informaţional natural al Planetei, denumit şi “Cardines Mundi”.

 

Cu alte cuvinte, o zonă considerată SACRĂ încă de pe vremea lui Burebista, declarată strict secretă de Ceauşescu, este acuma dată spre exploatare altora.

 

Mai multe despre Bucegi, aici :http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/08/12/departamentul-zero-sri-bucegi/

 

Cum se poate numi cedarea acestor zone israelienilor ? “Amabilitate ?”

Cazul 3. “Angela merge mai departe “

 

Zilele astea, un comunicat al MApN, ne aduce iarăşi în faţa ochilor un “cadou “ făcut aceloraşi “prieteni”. Iată ce primim de la MApN:

„Extinderea accesului reprezentanţilor Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA la documentele din arhiva M.Ap.N.

 

Ministrul Mircea Duşa şi directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, Paul Shapiro, vor semna joi, 9 mai, orele 15.00, un amendament la Protocolul între Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii.

 

Amendamentul va extinde accesul reprezentanţilor Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA la inventarele şi documentele referitoare la perioada 1938-1964, din depozitele de arhivă ale M.Ap.N.”

 

Ce spuneţi despre asta ?

 

Nu vreau să spun nimic despre faptul că în România nu a existat Holocaust, acesta existând doar în capul celui care l-a declarat şi şi-a asigurat astfel sprijinul financiar şi politic. Dar presupunând că au existat unele elemente de persecuţare a cetăţenilor evrei pe o perioadă foarte scurtă, din perioada războiului, până în 1944, ce treabă are studierea arhivelor militare până în 1964, deci la 20 de ani după orice act impotriva evreilor?

 

Ce se doreşte studiat, modul în care comuniştii evrei au pus mâna pe România prin Ana Pauker, Walter Roman, Gheorghe Apostol, Nicolschi Alexandru, Leon Tismăneanu, şi au continuat să o conducă prin Iliescu Ion, Petre Roman, Băsescu Traian, Mihai Răzvan Ungureanu? Ăsta da Holocaust.

 

Se doreşte curăţirea arhivelor, sau cumva se doreşte căutarea altor arhive din MApN, de interes strategic, care conţin unele cercetări făcute sub conducerea Armatei, în zone precum cele din Bucegi Buzău, Grădiştea, Roşia, cercetări făcute de specialişti militari români la care nu au avut acces până acuma nici organele civile?

 

Ce anume caută israelienii în arhivele armatei până în 1964 dacă nu am avut Holocaust, iar evreii au fost “persecutaţi” doar un an de zile?

 

Cine poate răspunde, domnul Duşa, cel care a semnat documentul, sau domnul Oprea, cel care conducea Armata pe când paranormalii israelieni cercetau Bucegii şi o “coordonează” acuma ?

 

POATE SĂ SPUNĂ CINE VREA CĂ ESTE O SIMPLĂ COINCIDENŢĂ, DAR EU AM ÎNVĂŢAT CĂ ATUNCI CÂND E VORBA DE INTERESUL ISRAELIAN, NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR ŞI COINCIDENŢELE IES DIN CALCUL.

 

Un lucru este cert: indiferent cine ar fi la conducerea ţării, “amabilitatea” faţă de prietenii tradiţionali” se păstrează, încă de pe vremuri care se pierd în negura timpurilor. Patriotismul a devenit anacronic, dacă încerci să îţi aperi moşia eşti învinuit că eşti extremist, că te opui progresului, că nu eşti “European” că nu te adaptezi.

 

Întrebare de final: până unde merge interesul Israelului faţă de România ?

Dar nesimtirea politicienilor romani?

[pitonul]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Mai intereseaza pe cineva ? Nu . Lipsa de educatie, cei 7 ani, de anii de scoala nu mai vorbim, de patriotism(ce-i aia), ne poate explica cineva ? Poate doar emeritul orator al forumului ! Un mare respect ptr. acesti oameni, care cu ajutorul temperamentului unora si al lipsei de educatie al altora,devin anonimi.

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=povesti%20din%20cer%20reporterii%20realitatii&source=web&cd=1&cad=rja&ved=0CC8QFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.realitatea.net%2Freporterii-realitatii-povestile-nestiute-ale-asilor-aviatiei-romane_1040351.html&ei=RWXYUZ_bPIiiO-rYgfAE&usg=AFQjCNG6hfLN1x1hezV8-BdF4pvU3aS-UQ

[Patrolator]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Ați auzit de Pădurea Baciu de lângă Cluj?

 

http://forum.club4x4.ro/showthread.php?47490-Padurea-Baciu&highlight=hoia-baciu

[Yonutz]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

@panzerarow

Un vechi proverb evreiesc spune asa: "Daca ai o bata, intatotdeauna vei gasi un caine care merita bataie!"

Nu tot ce vezi in filme si in presa e adevarat. Daca vrei sa gasesti adevarul cauta-l in istorie ...dar aia cinstita nu aia "predata" si indusa.

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

@panzerarow

Un vechi proverb evreiesc spune asa: "Daca ai o bata, intatotdeauna vei gasi un caine care merita bataie!"

Nu tot ce vezi in filme si in presa e adevarat. Daca vrei sa gasesti adevarul cauta-l in istorie ...dar aia cinstita nu aia "predata" si indusa.

 

Nu sunt interest de istoria ce se preda acum doar ca dezvoltam si eu niste "coincidente stranii" ce se petrec in anul 2013 intr-o zona de legenda BUCEGI. Internetul daca stii sa selectezi partile bune si sa dai de o parte dezinformarea si minciuna iti poate oferii surprize interesante.

 

Cat despre istorie ,cele mai adevarate lectii predate in ceea ce priveste Romania, le-am aflat vizitand locuri diverse de unde ,cu ajutorul batranilor care inca mai sunt in viata ,am descoperit o alta fata a istorieicomparativ cu ceea ce mi se impusese la scoala.

 

Interesant proverbul tau insa eu cand ma gandesc la ei, imi aduc aminte de altele mai elocvente in ceea ce ii priveste:

 

 

Un contract semnat este batut in cuie (dar numai intre evrei).

Nimic nu e mai periculos decat un om de afaceri cinstit.

Trateaza-ti angajatii ca pe familie ,Exploateaza-i!

Angajatii sunt treptele de pe scara succesului. Nu ezita sa calci pe ele/ei .

Un om bogat isi poate permite orice,mai putin o constiinta.

Editat Iulie 7, 2013 de pantzerrow

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Podurile Clujului au o istorie la fel de interesanta si spectaculoasa ca aceea a localitatii careia îi apartin.

Nu dispunem în prezent de informatii legate de podul (podurile) ridicate peste Somes, anticul Samus, în epoca

romana. Este posibil ca podul principal al orasului roman Napoca sa fi fost situat în zona Podului Mare din epoca

medievala, ridicat, la randul sau, pe locul actualului pod rutier de pe strada Horea.

 

Cel mai vechi pod clujean atestat documentar, în epoca medievala, era situat în zona actualului pod rutier

de pe strada Horea. Era vorba despre un pod de lemn peste Somes, dublat de un alt pod construit peste canalul

Morii în zona actualei strazi Regele Ferdinand. Cele doua poduri au aparut, se pare, în secolul al XIII-lea, într-o

perioada în care drumul pe care erau acestea situate trecea înca prin exteriorul primei incinte fortificate a

Clujului medieval, care avea pe atunci o suprafata de doar 7 hectare. În 1362, documentele epocii ne vorbesc

despre prima strada clujeana atestata documentar, care purta numele Strada Podului (Platea Pontis), urmand

traseul actualei strazi Regele Ferdinand. Dupa extinderea orasului medieval, în secolul al XV-lea, pe strada Podului

a fost ridicat unul dintre cele mai puternice turnuri de aparare ale Clujului, care purta numele Turnul Podului.

Întretinut de breasla lacatusilor, acest turn apara una dintre cele patru porti principale de acces în oras, numita,

de asemenea, Poarta Podului.

 

În 1573, la cererea voievodului Cristofor Bathory, podul de lemn de peste Somes a fost înlocuit cu un pod de piatra, ridicat pe cheltuiala municipalitatii clujene. Podul mare, intens circulat, a suferit de-a lungul timpului numeroase refaceri care urmareau consolidarea si extinderea sa, în functie de necesitatile de trafic specifice timpurilor moderne. Ultima reconstructie de amploare a podului dateaza din anul 1949, fiind realizata în conditiile în care podul fusese grav avariat în timpul ultimului razboi mondial.

În primele decenii ale secolului al XVIII-lea, Podului Mare i s-a adaugat un alt pod, situat în zona actualului

pod Traian, ridicat pentru a permite ocolirea orasului de catre cei care nu doreau tranzitarea.

Bulevardului.

 

În preajma anului 1735, dupa construirea fortificatiei imperiale austriace de pe Cetatuie, comandantii

acesteia au considerat necesara construirea unui pod peste Somes care sa fie destinat exclusiv uzului garnizoanei

imperiale. Podul ridicat cu aceasta ocazie, în zona actualei Case Tranzit, a fost un pod suspendat, o realizare

tehnica deosebita pentru acea perioada, si a intrat în constiinta clujenilor sub numele Podul Nemtilor. Datorita

caracterului sau pietonal si faptului ca era pazit în permanenta de soldatii din garnizoana imperiala, Podul

Nemtilor a fost, de asemenea, un pod acoperit.

În secolul al XIX-lea si la începutul secolului al XX-lea au fost ridicate în amonte înca doua poduri devenite

necesare datorita extinderii orasului în aceasta directie. În preajma anului 1866 a fost ridicat podul din zona

actualului hotel Napoca, iar în 1901 podul Elisabeta, un pod pietonal care a supravietuit pana astazi în forma sa

initiala.

În 1960-1961, în contextul proiectatei realizari a cartierului clujean Grigorescu, a fost construit podul

Garibaldi.

[pitonul]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Axa Lumii în Masivul Godeanu ?

Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când crocodil sau dragon. Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu,nu mai dam nume, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.

 

Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conţine codul genetic

Conform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima fiinţă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani şi francezi au ajuns, independent unii de alţii, la concluzia senzaţională că elementele de bază ale vieţii biologice se ascund în pământul obişnuit, confirmând concepţia biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înţelege ADN-ul uman, care conţine însuşi codul genetic al organismului, intrat în subconştientul popoarelor drept Arborele Vieţii.

Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părţi clare, Adam şi Clisi, iar înţelesul este „pământul lui Adam”. Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.), peşterile Cheia (La Izvoare) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite.

Dr. D.D. Farcaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate din România, apreciază că prezenţa extratereştrilor pe Terra datează de cel puţin 25.000 de ani. Într-o cronologie discutabilă, E. Delcea coboară „experineţele” extratereştrilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populaţia „ramani”, toate civilizaţiile terestre având iniţiatori veniţi din „zona stelei Sirius din Constelaţia Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la Bugiuleşti (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect, cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpaţi şi la Dunăre.

Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?

Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe cat de indiscutabilă, pe atât de senzaţională că toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viaţă”, a existat, completând perfectul echilibru al Creaţiei şi e posibil ca acele fiinţe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter şi apă, să fie chiar „îngerii din ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam şi Eva trăiau pe mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafaţă bolţii de gheaţă din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiţii optime atât pentru conservarea ADN-ului uman în starea iniţială, cât şi pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor.

Spaţiul cu vegetaţie luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul), Eufrat şi Pison. În ce priveşte Pisonul există două variante, dar între Gange şi Dunăre, ambele considerate sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniţi sau dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abţinându-se de la „consumul legitim şi nevinovat al cărnii”.

I. Iorga deduce că ţara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care echivalează Havila cu Valahia. Pare o teorie destul de greu de digerat, dar N. Densuşianu, membru corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului.

Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care îşi trage numele staţiunea Herculane era dac. Celebrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (…) este cel mai încărcat punct energetic din lume”. În zonă, la Peştera Hoţilor, s-a semnalat prezenţa unor vânători şi pescari acum 10.000 de ani, iar puţin mai departe, la Toteşti în ţinutul Haţegului, au fost găsite brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, specie comună în tot SV Daciei şi, după cum se ştie, şarpele a fost vârful de lance care a dus în Grădina Raiului, „păcatul de moarte”. Conform mitologiei Hercule (dac) a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrăţite ale agathyrşilor, gelonilor şi sciţilor, înrudite bineînţeles cu dacii şi tracii. După Homer, sciţii ocupau întreaga regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept strămoşi a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porţile de Fier, se poate lansa supoziţia că Edenul se întindea şi la nord de Dunăre, la Herculane, unde există şi o climă submediteraneană care păstrează până astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a polilor.

Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanţi sufişti ai sec. Al XX-lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotaţie şi nici cu axa magnetică a Pământului, deşi acest lucru se poate întâmpla uneori.

 

Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti

Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. Este o problemă controversată.

După patru ani de cercetări asidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxului enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoluţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea.

Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat dintre Carpaţii româneşti. Teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu in masivul Ţarcu (Banat), nerezistând criticii, Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.

 

„Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc

Fireşte că, în legătură cu ipoteza existenţei Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor fiinţe legate de sistemul astral al lui Sirius. Dogonii stiau că în jurul lui Sirius A se roteşte Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune doar că Geea sau Gaia antică, Zeiţa Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca o fiinţă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar Gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte dintr-un sistem mai amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăşi Axa Lumii.

 

Zamolxis si Kogaion

De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu “zona sacra” sau “muntele sacru”, în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omu (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sã fie, neaparat,”un munte ascuns”, asa cum pretind vechile traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele “Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului (Dealul Gradistei), din Muntii Orãstiei, cu complexul sãu de sanctuare. Istorici de seamã ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Kogaionon ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon).

Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Ori, un asemenea fenomen, real, a fost descris: “…acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi strãveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde.” (Victor Kernbach - “Muntele ascuns al lui Zamolxis”, România pitoreasca nr. 7/1972).

Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între “muntele sacru” si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreazã straturilor de aer, cu densitati diferite, care se “pliaza” pe versantii estici ai muntilor din zonã, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are “centrul de frig local”, generat de prezenta a douã caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui “centru” este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor douã vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului.

In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferã locului o trasatura de “sacralitate”, dar mai ales versantului estic îi oferã conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legatã de faptul cã Zamolxis “întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..”, se pot avansa urmatoarele: - În perioada în care Zamolxis “îi învata pe fruntasii tãrii”, în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic.

Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era “o locuinta subpamânteana”, în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita dechidere unghiulara. Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis “dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pamânt. A trãit acolo trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis fãcu vrednice de crezare învataturile lui…”(Herodot.IV.95).

Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o “reînviere” care sa întareascã învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebitã importanta. Locuinta subpamanteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa o spunã, se stie ca din fundul fantanilor adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar “estompa” în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului. Terenul ales, un “amfiteatru” cu “amplificare” naturala datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la “revenirile” zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau “teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala”. Este ceva, nu?

Amplasarea “observatorului astronomic” din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza (”Sanctuarul Dacilor”, Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana, Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului de iarnã se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetãtorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasã dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu “observatorul astronomic” îsi primeste astfel înca o legitimitate.

Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui “cerul” observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fatã de constelatiile zodiacale. In ce priveste “observatorul”, acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10 m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 grade 16 minute 54 secunde latitudine nordica si 22 grade 42 minute 44 secunde longitudine estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii si jumatate “asigurau” probabil pe cel de la “observator”.

Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, “pestera” sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. Realizarea constructiei subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel. În afara de acel “confort astronomic” necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.

Mihut Andrei (Civilizatia daca)

Un mister - Varful Gugu din Masivul Retezat - Godeanu

Ziua de 4 august 1991 are şi o conotaţie mai specială […] Atunci, în zona Retezatului a avut loc un fenomen care a mai avut replici ciudate dar care nu a fost explicat nici până astăzi. Tocmai de aceea poate că e bine să ne reamintim de celebra poveste a Vârfului Gugu.

Iubitorii traseelor montane din Munţii Godeanu, aflat în vecinătatea Masivului Retezat, au semnalat existenţa în zona Vârfului Gugu a unor energii stranii, absolut inexplicabile. Acest vârf, încărcat de sculpturi megalitice, dispare cu desăvârşire la anumite ore din noapte, timp în care o linişte apăsătoare, grea, resimţită aproape fizic, încremeneşte întreg peisajul, ca într-un tablou. Un prim episod din aceste evenimente ciudate s-a derulat în noaptea de 4 august 1991, când din tabăra „Comisiei Centrale de Turism Sportiv”, stabilită în preajma Vârfului Gugu, s-a putut observa o „explozie” luminoasă, care părea că iese chiar din munte, în apropierea lacului Bucura. Culmea este că „explozia” luminoasă, care a ţâşnit spre cer, a luat cu ea şi Vârful Gugu. Cei şapte membri ai taberei nu au mai putut aţipi întreaga noapte, din pricina unor „apăsări atmosferice”, care le provocau o acută surescitare.

Următoarea întâmplare care a dat de gândit parapsihologilor a fost „accidentul” din noaptea de 13 spre 14 august, din acelaşi an, când un avion IL 14 al companiei Tarom s-a „pulverizat” în curmătura Bucurei, din imediata vecinătate a Vârfului Gugu. A fost sesizat „Centrul de Ştiinţe Perspective” şi „Asociaţia Naţională pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice”, ambele cu sediul în Bucureşti, care au trimis un grup de zece persoane, condus de Mihaela Murai. Timp de două zile, între 17 şi 18 august 1991, membrii grupului şi-au stabilit tabăra în preajma Vârfului Gugu. În această perioadă s-au confruntat cu diverse stări de spaimă fără motiv, dar şi cu senzaţii acute de sufocare, în special noaptea, toate asociate „exploziilor” luminoase, cu liniştea unui peisaj devenit brusc straniu, precum şi impresia că sunt supravegheaţi de „ceva” ori „cineva” cu stăruinţă.

Cea mai mare surpriză le-a fost oferită însă la întoarcere, la Bucureşti, de aparatele de fotografiat şi camerele de luat vederi, pe care fixaseră imagini ale Vârfului Gugu, luate din zeci de unghiuri şi care nu înregistraseră, de fapt, niciun cadru. Din cauza acestor evenimente, din anul 1992, puţini turişti se mai încumetă să mai poposească în zonă, majoritatea acestora ocolind împrejurimile, nemaiîndrăznind să înnopteze în taberele din vecinătatea Vârfului Gugu. Cercetătorii în materie sunt puşi şi în faţa unor alt fel de argumente… După cum se ştie, Jules Verne, despre care se spune că a fost „iluminat” de o „inteligenţă cosmică”, şi-a plasat acţiunea roma¬nului „Castelul din Carpaţi” exact în zona Gugu, fără ca autorul să fi vizitat vreodată România.

Victor Kernbach, autorul volumului „Enigmele miturilor astrale”, afirmă că Vârful Gugu este centrul unuia dintre „punctele energetice esenţiale” ale Terrei. Până la găsirea unor eventuale explicaţii ştiinţifice ale acestor fenomene, facem o invitaţie pentru cei curajoşi şi interesaţi de mistere: vizitaţi Vârful Gugu şi rămâneţi peste noapte în zonă!

[teddybear]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

http://www.peteava.ro/id-923465-intinderea-daciei

[pitonul]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Originea exactă a numelui Bucegi, munţii de piatră din inima României, este disputată de filologi. „Buceagul“ sau „bugeacul“ pare să fie izvorul denumirii, un cuvânt care desemnează în limbajul oamenilor de la munte atât muşchiul din pădure cât şi pustiul sau jnepenii

Varianta arhaică a numelui „Bucegi“ este „Buceci“, denumire folosită şi astăzi de bătrânii de la munte, şi despre care lingviştii spun că provine din „huceag“, „buceag“ sau „bugeac“.

 

Este un cuvânt prea puţin lămurit pentru că desemnează, deopotrivă covorul de muşchi verde şi moale al pădurii, un păduriş des şi jos sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni şi ierbărie. Chiar şi tufele joase de jnepeni, numite şi buceag, poate că au dat numele Bucegilor.

 

Este cert, însă, că localităţi cu numele de Buceag sau Buceag mai există în ţară, în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Teleorman, punând la socoteală şi Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu ce aparţinea regatului dacic al lui Burebista.

 

Originea numelui nu poate fi găsită nici în limbile vecine. Lingvistul Sextil Puşcariu susţine că numele Bucşoiului, unul din munţii care ajunge în vârful Omu, derivă de la Buc, Bucur, tot aşa cum şi Buceci, Bugeci derivă de la Buc cu acelaşi sufix ca în Măneciu sau Moeciu. Iar Bucur este un nume autentic dacic.

 

Masivul Bucegi ocupă o suprafaţă de circa 300 km pătraţi, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Este ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

 

Vârful Omu, muntele cu nume de om

 

Aflat la 2570 metri, Vârful Omu este al unsprezecelea vârf muntos din România, dar, totodată, şi cel mai înalt loc din ţară, populat permanent. Aici se află o cabană şi o staţie meteorologică.

 

Legendele care au dat numele acestui vârf sunt numeroase şi la fel de misterioase. Denumirea, în acest caz, este una abstractă, „Omu“, fără o corelaţie cu un fenomen natural sau vegetativ. De asemenea, vârful muntos a fost asociat cu vechii daci şi existenţa, pe acest loc, a unui vechi sanctuar plin de energii speciale, vindecătoare.

 

Una dintre poveştile asociate cu Vârful Omu este a unui păstor care s-a rătăcit în masivul Bucegi şi a ajuns până în vârful cel mai înalt al muntelui. Nici chiar de la această înălţime nu a putut, însă, să se orienteze, aşa că, furios, a început să blesteme. Drept pedeapsă, Dumnezeu l-a transformat într-o stâncă, care se poate vedea şi astăzi, iar de atunci numele acestui vârf a fost Omu (om).

 

Aceeaşi stâncă este izvorul unei alte legende. Doar o dată pe an, în asfinţitul din noiembrie, stânca îşi lasă umbra pe platou, desenând o imagine umană, de unde şi numele „Omu“.

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Offtopic !

 

Vf Omu este la 2507m...desi unii avanseaza chiar ideea de 2514m :h5

 

 

Poveste de Sf. Ilie sau... Mos Traznea coboara cu ploaia din Capul Dealului.

(legenda din Avrigul de altadata)

 

„-Acum se sloboade Mos Traznea din Capul Dealului, la vale cu ploaia!”

- Cine-i Mos Traznea?”

Stateam pe banca langa Badea Onu lui Gagioiu (Ion Vintila), de sub Hula Bisericii intr-o zi de Sf. Ilie, era inalta talpita si imi leganam picioarele starnind un nor mic de praf. Ceilalti copii trecusera drumul la Sipot, eu nu. Asteptam povestea, stiam ca Badea On se pregatea sa-mi spuna o intamplare sau o poveste, isi rasucise mustetile albe, isi pironise privirea albastra in norii grei care se strangeau deasupra Sipotului si ingana o idee de cantec. Intotdeauna spunea povestile de parca si-ar fi vorbit siesi. Eu inchideam ochii si vedeam ceea ce povestea Badea On:

„Mos Traznea (sau Pleznea dupa unii) era un om ciudat, nu stia nimeni cati ani are, chiar si Lelea Dancului, care era cea mai batrana femeie din sat (si le stia pe toate cele cate se intamplasera), zicea ca ea asa-l stie pe Traznea, Mos.

Unii ii mai ziceau si Mos Vreme sau Mos Veac, toti il stiau ca fiind cel mai inspaimantator mos pe care-l pomenisera vreodata, dar nimeni nu stia sa spuna de ce, doar nu facea nimic rau si totusi... toti se temeau de el.

Se spune ca demult, in tinerete, cand Toader (asa il chema de fapt) avea si el, ca tot omul, gospodarie si familie era cel mai cumsecade om din sat. Ajuta pe oricine avea nevoie. Intr-o primavara insa i-a murit nevasta doborata de gripa si omul s-a inchis in el, de atunci a devenit ursuz, intunecat si nici macar fiica lui Mărina, copila pe-atunci, nu putea sa-i readuca un zambet pe sub mustata.

Intr-o zi i-a spus copilei: „Io ma duc si-mi fac salas la jite in „Capul Dealului”, s-o iei pe buna-ta si o data pe saptamana sa veniti dupa casi”.

-Dumitale nu mai cobori acasa?

Viu la nunta ta, daca-mi place ginerele.

Pai, cum stii daca-ti place, de-acolo n-ai cum sa-l cunosti?

Vii cu el dupa casi, oi sti io sa-l cunosc, si daca nu mi-o placea ... ai vedea tu la nunta!”

Fata crescuse, frumoasa era, harnica era, cuminte era, dar fiecare ficior care mergea dupa casi, la Mos Toader, nu era pe placul batranului. Treceau anii si Mărina tot nemaritata era.

Intr-o primavara bunica Mărinei i-a spus acesteia:

-Fata draga, daca te iei dupa tac-tu nu te mariti niciodata. Ar fi bine ca la vara sa facem nunta, nu-l mai intrebam pe tata-tau, nu-l duci pe Marcu sa-l vada, nu-l chemam pe tata-tau la nunta. Om vedea dupa aia de alte.

Asa ca, de teama sa nu i-l alunge si pe Marcu, cel cu care voia sa se casatoreasca, Mărina se ducea singura dupa casi la stana lui Mos Toader.

„- Tot singura Mărina? Intreba batranul.

- Apai singura, tata, daca nice-unul nu ti-i pe plac, singura.

- Lasa-lasa ca va veni si vremea ta si ma vei chema sa joc la nunta. Ma chemi Mărina?

- Cum sa te chem tata, Ce nunta, cu cine?

- Lasa Mărina ca va hi unul cari sa-mi placa si mie . Sa ma chemi atunci.

Si... parca ii era de cap batranului, de cate ori urca Mărina la stana, la plecare ii striga Mos Toader: „Cand e nunta Mărino? Sa ma chemi, Mărino, la nunta, sa ma chemi!” Aveai impresia ca nu mai judeca bine sau... stia ceva?

Si a fost si nunta Mărinei, intr-o duminica in miez de vara, o zi frumoasa cu cer ca ochii miresei, ochi frumosi, dar tristi fiindca mama nu mai avea de mica, iar pe tatal sau trebuise sa-l amageasca de teama ca nici mirele acesta nu i-ar fi pe plac. Alaiul de nunta cu calarasii trecea de la casa mirelui la nanasi, la mireasa, la...

Sus la stana Mos Toader randuia vasele pentru a le avea la mulsul de seara. Un drumet se opreste si-l saluta, apoi, la invitatia mosului se opreste la o farama de vorba si o bucata de urda sarata cu mamaliga de mei.

„-De ce nu-ti place Marcu, Mos Toadere?

-Place, cum sa nu-mi placa, da nu stiu de ce nu-l aduce Mărina sa-l cunosc.

- Pai cum sa-l aduca daca i-ai alungat pe toti, i-e frica fetei.

-Nar' de ce sa-i fie frica, Marcu mi-o placut intotdeauna, da era dus cu oastea, acum ca-i acasa m-astept sa ma cheme la nunta intr-o zi.

-Nu te-o chemat?

-Pai nu-i vremea, inca.

-Ba-i vremea Mos Toader, e vremea, vezi daca nu i-ai spus fetii ca-ti place Marcu? Nunta-i acum, tot satu-i la nunta fetii si dumitale stai aici singur”.

Mos Toader n-a spus nimic, s-a ridicat, si-a luat o desaga in care a-ndesat repede ceva din coliba, si-a dezlegat calul din pripon si a incalecat asemeni unui tanar, indemnand calul cu genunchii. Pe obrajii batrani ii curgeau lacrimi. Calul cunostea calea.

Si-atunci, pe calea aia, Mos Toader a dat drumul la toata durerea si la toata mania, la tot dorul si la tot tumultul adunate atatia ani traiti singur ,ani pierduti. Si Cerului i-a fost mila de Mos Toader, iar furia, durerea, tristetea lui s-au tranformat in furtuna cu fulgere si tunete, parca tot cerul urma sa se prabuseasca pe pamant.

Se spune ca, atunci cand nuntasii se prgateau sa intre in curtea miresei, dinspre munte se pravaleau fulgere si tunete iar in capatul ulitei a aparut Mos Toader gonind calare , venind parca impreuna cu furtuna sau din furtuna sau iscand furtuna, cine mai stie... si strigand „Mărină, Mărină, fata tatii, iarta-ma si lasa-ma la nunta”. Un copil poznas s-a ferit din calea calului si a strigat „Feriti vine Mos Traznea!”.

Si Mos Traznea i-a ramas numele, iar cerul, ca sa-i aduca aminte si lui si nepotilor, si stanepotilor de intamplarea de la nunta Mărinei se intuneca slobozind fulgere si tunete in miezul verii, atunci cand se mai implinea un an, si inca unul si inca unul... de la intamplare.

De atunci, se spunea la noi, de Sf. Ilie, cand se intuneca cerul ca „acum se sloboade Mos Traznea din Capul Dealului, la vale, cu ploaia”. Se mai spune ca nuntile facute la Sfantul Ilie sunt binecuvantate daca ploua pentru ca Mos Traznea isi mai cere o data iertare miresei.

[alexb25]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Legende legate de Aurul din Apuseni. Sunt 4 parti pentru cine are rabdare si timp. Pun aici prima parte.

f8Icx2PSe2s

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Despre America ...

 

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Aethicus%20Donares%20de%20Ion%20Pachia%20Tatomirescu.htm

[pantzerrow]

Re: Legendele romanesti si nu numai !

 

Despre Bucuresti ...

 

http://www.greatnews.ro/actual/ziua-bucuretiului-2011-certificatul-de-natere-al-oraului-de-la-epe-in-lada-ranilor.html?fb_action_ids=10202014821633361&fb_action_types=og.recommends&fb_source=other_multiline&action_object_map=%7B%2210202014821633361%22%3A138395409639748%7D&action_type_map=%7B%2210202014821633361%22%3A%22og.recommends%22%7D&action_ref_map=%5B%5D