PYZ Postat Mai 28, 2013 Partajează Postat Mai 28, 2013 Intr-o oarecare masura, inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate: Înmatriculările maşinilor second-hand şi a celor transferate de la companiile de leasing la utilizatori odată cu încheierea contractului sunt blocate pentru că autorităţile cer dovada plăţii unei taxe anterioare, însă Fiscul nu are o evidenţă nominală a acestor plăţi din anii trecuţi. "Prin textul de lege privind timbrul de mediu nu se poate colecta taxa în vederea înmatriculării pentru că nu se poate lua uşor adeverinţa privind plăţile pentru taxele anterioare, deci înmatriculările sunt blocate. Am luat legătura cu autorităţile, ANAF, Administraţia Fondului de Mediu şi Ministerul Mediului, însă cu toată voinţa acestor instituţii, ANAF nu are o evidenţă din punct de vedere tehnic a încasărilor anterioare şi astfel se blochează procedura de înmatriculare", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Adriana Ahciarliu. Ea a arătat că fiecare instituţie în parte cu care asociaţia a intrat în dialog spune că nu este cea decidentă în această situaţie. La rândul său, Ion Busuioc, director în cadrul ANAF, a arătat că nu este responsabilitatea ANAF de a soluţiona problema şi instituţia nu se face vinovată de acest blocaj, prin inexistenţa unor evidenţe nominale a plăţilor anterioare, întrucât Fiscul n-a avut în timp obligaţia de administrare a acestor taxe, ci doar de colectare. "Culpa nu aparţine ANAF pentru că legislaţia în timp nu a instituit obligaţia ca ANAF să înregistreze aceste plăţi, ci să încaseze prin trezorerii. Deci n-am avut obligaţia de administrare, iar contribuabilii nu au fost obligaţi să depună declaraţii că au efectuat acele plăţi, ci sumele s-au vărsat într-un cont comun, fiind taxe nenominale, deci nu ştim cine a plătit pentru taxa auto", a spus Busuioc. _____________________- sursa gandul.info Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
HEM Postat Mai 28, 2013 Partajează Postat Mai 28, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Intr-o oarecare masura, inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate: Înmatriculările maşinilor second-hand şi a celor transferate de la companiile de leasing la utilizatori odată cu încheierea contractului sunt blocate pentru că autorităţile cer dovada plăţii unei taxe anterioare, însă Fiscul nu are o evidenţă nominală a acestor plăţi din anii trecuţi. "Prin textul de lege privind timbrul de mediu nu se poate colecta taxa în vederea înmatriculării pentru că nu se poate lua uşor adeverinţa privind plăţile pentru taxele anterioare, deci înmatriculările sunt blocate. Am luat legătura cu autorităţile, ANAF, Administraţia Fondului de Mediu şi Ministerul Mediului, însă cu toată voinţa acestor instituţii, ANAF nu are o evidenţă din punct de vedere tehnic a încasărilor anterioare şi astfel se blochează procedura de înmatriculare", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Adriana Ahciarliu. Ea a arătat că fiecare instituţie în parte cu care asociaţia a intrat în dialog spune că nu este cea decidentă în această situaţie. La rândul său, Ion Busuioc, director în cadrul ANAF, a arătat că nu este responsabilitatea ANAF de a soluţiona problema şi instituţia nu se face vinovată de acest blocaj, prin inexistenţa unor evidenţe nominale a plăţilor anterioare, întrucât Fiscul n-a avut în timp obligaţia de administrare a acestor taxe, ci doar de colectare. "Culpa nu aparţine ANAF pentru că legislaţia în timp nu a instituit obligaţia ca ANAF să înregistreze aceste plăţi, ci să încaseze prin trezorerii. Deci n-am avut obligaţia de administrare, iar contribuabilii nu au fost obligaţi să depună declaraţii că au efectuat acele plăţi, ci sumele s-au vărsat într-un cont comun, fiind taxe nenominale, deci nu ştim cine a plătit pentru taxa auto", a spus Busuioc. _____________________- sursa gandul.info Nu e de mirare! asa e cand toti dobitocii ajung sa faca legi, ei ne stiind sa-si citeasca nici buletinul. Fliper -KDJ 90 cu peste 200 de caluti:old Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Yonutz Postat Mai 28, 2013 Partajează Postat Mai 28, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Aici au dorit sa ajunga ...fix aici au ajuns! consiliere - diagnoza - evaluare - recovery Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
PYZ Postat Mai 29, 2013 Autor Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Lucrul care m-a facut sa deschid aceasta discutie este si o patanie personala avuta inainte de perioada Paste/ 1mai.Achizitionat una bucata autoturism, numere rosii.Dupa 2-3 zile programare la RAR, asteptat inca 2 zile pina am rezolvat.Dupa care week-end.Dupa week-end mers si bagat masina la finante, apoi iar pauza vre-o doua zile; aveam inca timp berechet pina expirau numerele rosii.Ajung si la momentul in care merg sa iau faimoasa hirtie cu "taxa platita si nereturnata" si ce sa vezi: "veniti peste doua saptamini!"."Pai de ce peste doua?" "Pentru ca dureaza o saptamina pina emitem hirtia si pe urma o saptamina e vacanta cu sarbatorile""Pai parca termenul legal e de 3 sau 4 zile!""O fi, dar atit dureaza!" imi spune sec.Problema era ca in acest interval de timp imi expirau numerele...Pe cei de la ANAF nu i-a interesat, iar cei de la Politie au zis ca nu e problema lor ca nu mi se elibereaza adeverinta in timp util. Asa ca, la inmatricularea unei masini(in Bucuresti) pe linga maratonul pe la fiecare institutie(ANAF, RAR, Politie) m-am mai bucurat si de citeva zile de stat pe dreapta cu masina... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
HEM Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Aici au dorit sa ajunga ...fix aici au ajuns! Vor obtine exact pe dos, un nr din ce in ce mai mic de contribuabili si un nr mai mare de masini bulgaresti. Taxa de mediu, taxe aberante de la fisc etc, etc, nu vor face decat sa micsoreze nr de doritori de masini inmatriculate in Romania. Fliper -KDJ 90 cu peste 200 de caluti:old Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
giorgel Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Ieri am scos hartia de la ANAF pt. o masina din 2008. La depunerea cererii de eliberare a adeverintei de plata si nereturnare ni s-a sugerat, sfios, ca ar trebui sa venim cu ordinul de plata a taxei:grin: Am ridicat din umeri, a ramas asa si s-a emis adeverinta. Deci: - politia cere dovada platii -ANAF zice ca doar colecteaza, dar nu stie de la cine, asta e de rasul curcilor:ha: -cel care a platit a murit sau a inchis firma, nu mai dai de el deloc. De unde faci rost de dovada platii? Raspuns: fuga in Bulgaristan, pt. ca Absurdistanul nostru acolo ne trimite. P.S. ANAF are aceasta evidenta, pt. ca se completeaza documente si se arhiveaza. Motivul este altul: de ce sa munceasca ei pe banii tai si pt. tine? Cine dracu' esti tu?:grin: Cînd te-ai nascut, tu ai plîns, iar altii s-au bucurat. Traieste-ti viata astfel încît, cînd vei muri, toti sa plînga, iar tu sa zîmbesti. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
sean70 Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate De kkt-ul asta m-am lovit ieri cand am incercat sa inmatriculez o masina din 2008 ce are taxa platita dar astia vor o adeverinta de la anaf din care rezulta ca taxa e platita si nereturnata - kkt-ul asta de hartie dureaza 45 de zile pana o fata basinosii,timp in care te uiti la masina pentru ca nu o poti inmatricula. Exista varianta sa o platesc eu,sa astept hartia si sa-mi recuperez banii cand vrea maciuca statului romanesc,numai ca taxa a fost in 2008 2000 ron iar acum e 2700 euro,asta pentru o masina euro4 cu motor de 2000 cmc.:dr3:pt Discovery 4 2010 Discovery 2 2000 Defender 90 1997 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
giorgel Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Mdea... Noi am depus cererea luni 20.05, ieri am ridicat-o, era gata de vineri. Sectorul 4. Cînd te-ai nascut, tu ai plîns, iar altii s-au bucurat. Traieste-ti viata astfel încît, cînd vei muri, toti sa plînga, iar tu sa zîmbesti. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Optimus Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Mdea... Noi am depus cererea luni 20.05, ieri am ridicat-o, era gata de vineri. Sectorul 4. Esti tu simpatic, de-aia! :ha1 Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
pantzerrow Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Asta e din cauza imbecililor care sunt implicati direct sau indirect in cele 2 institutii si nu numai. S-au angajat in ultimii ani o gramada de incompetenti, fie pe criterii politice fie pe criterii de spaga/nepotism sau pur si simplu au fost numiti in pozitii decizionale tot felul de imbecili. Odata ajunsi ACOLO,ii caca mintea o procedura/lege care sa "simplifice" birocratia si astfel sistemul ajunge ca in cazul de fata ,sa fie "smecherit" de atatea ori incat nimeni nu mai stie ce procedura/lege se aplica. In tot acest film jalnic,singurul care sufera e platitorul cinstit de taxe si impozite,care ajunge sa stea cu orele la ghisee sau prin trafic facand ping-pong intre cele doua institutii. Odata ajuns in fata la ghiseu, se loveste de refuzuri sau de un raspuns flegmatic al uneia care parca i-a intarziat ciclul si care e un fel de Dumnezeu in fata platitorului de rand. Sunt convins sa trec la numere de Bulgaria si imi bag ceva in tot ce inseamna sistem financiar sau "militienesc" din Romania. Dupa ...sa vina la mine sa le dau taxe si impozite... :pt:pt:pt Azi refuzi sa participi la viata publica. Maine vei ajunge sa fi condus de inferiorii tai ! Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
emanoeladrian Postat Mai 29, 2013 Partajează Postat Mai 29, 2013 (editat) Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Luna viitoare fac si eu o vizita la Russe...sa vada si Mercedesul meu Bulgaria...patria adoptiva. Imi cere MF sa le dau 4300Euro ca sa o 'onorez' cu numere de RO iar bulgarii de vreo 10 ori mai putin.De..economie de piata functionala..cererea si oferta. Am deschis o actiune in instanta pentru recuperarea taxei de inmatriculare pentru Land Cruiser la casa de avocatura Coltuc(nici prin gand sa le fac reclama) si cred ca mai deschid una pentru inmatricularea mert-ului fara plata taxei...se pare ca deja instantele ne dau castig de cauza contra Timbrului de Mediu.Avocatii au gasit chichita !!:banana Editat Mai 29, 2013 de Astral VREUN / VREO....fara cratima ! http://forum.club4x4.ro/showthread.php?50746-Dictionar&p=822865&viewfull=1#post822865 RAV 4 Model Luxury 2018. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
PYZ Postat Mai 29, 2013 Autor Partajează Postat Mai 29, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Ieri am scos hartia de la ANAF pt. o masina din 2008. La depunerea cererii de eliberare a adeverintei de plata si nereturnare ni s-a sugerat, sfios, ca ar trebui sa venim cu ordinul de plata a taxei:grin: Am ridicat din umeri, a ramas asa si s-a emis adeverinta. Deci: - politia cere dovada platii -ANAF zice ca doar colecteaza, dar nu stie de la cine, asta e de rasul curcilor:ha: -cel care a platit a murit sau a inchis firma, nu mai dai de el deloc. De unde faci rost de dovada platii? Raspuns: fuga in Bulgaristan, pt. ca Absurdistanul nostru acolo ne trimite. P.S. ANAF are aceasta evidenta, pt. ca se completeaza documente si se arhiveaza. Motivul este altul: de ce sa munceasca ei pe banii tai si pt. tine? Cine dracu' esti tu?:grin: Asta am uitat sa precizez.Si mie mi-au cerut acea hirtie.Dar cum sa fiu in posesia ei?Daca am paltit taxa, am depus-o la Politie pt. inmatriculare.Daca am cerut in instanta recuperarea taxei, hirtia ar trebui sa fie la dosar .Asa ca.. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
cristi69 Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Nu ma mai mira nimic.Eu trebuie sa scot cazier de la politie ca sa il depun.... tot la politie..... la serviciul Arme si Munitii pentru vizarea permisului de portarma. Gandirea corectã vine din experienta. Din nefericire experienta vine din gandirea gresita. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Liviu-San Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Luna viitoare fac si eu o vizita la Russe...sa vada si Mercedesul meu Bulgaria...patria adoptiva. Imi cere MF sa le dau 4300Euro ca sa o 'onorez' cu numere de RO iar bulgarii de vreo 10 ori mai putin.De..economie de piata functionala..cererea si oferta. Am deschis o actiune in instanta pentru recuperarea taxei de inmatriculare pentru Land Cruiser la casa de avocatura Coltuc(nici prin gand sa le fac reclama) si cred ca mai deschid una pentru inmatricularea mert-ului fara plata taxei...se pare ca deja instantele ne dau castig de cauza contra Timbrului de Mediu.Avocatii au gasit chichita !!:banana Problema la inmatricularea fara taxa,este ca trebuie sa astepti pana castigi procesul si nu poti circula/inmatricula masina.Depinde de instanta, cand iti stabileste termenul.De chichita, nu stiu daca au gasit-o,pt ca este aceeasi,ca si la taxa de mediu.Asa mi-au spus cei la care ai fost si tu. Bafta in demers si nervi tari....:grin: Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
JurasikMan Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Speranta mea vis-a-vis de modificarea timbrului de mediu consta in puterea de convingere a firmelor de leasing. Interesele lor sunt foarte mari . Cred ca sunt mult mai mari decat interesele producatorilor autohtoni . Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Liviu-San Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Speranta mea vis-a-vis de modificarea timbrului de mediu consta in puterea de convingere a firmelor de leasing. Interesele lor sunt foarte mari . Cred ca sunt mult mai mari decat interesele producatorilor autohtoni . Asa si? La ce concluzie ai ajuns? Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
PYZ Postat Mai 30, 2013 Autor Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Nu ma mai mira nimic.Eu trebuie sa scot cazier de la politie ca sa il depun.... tot la politie..... la serviciul Arme si Munitii pentru vizarea permisului de portarma. Foarte tare !!! :ha: Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
JurasikMan Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 (editat) Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Cred ca sunt mai multi polticieni implicati in institutii fiananciare cum sunt firmele de leasing, decat cei implicati in constructia de autoturisme. Intrucat timbrul de mediu loveste direct in buzunarele primilor , guvernul va fi presat sa ia niste masuri in detrimentul celor din urma. Prin septembrie vom avea timbru de mediu inclus in pretul benzinei. Dar nu mai devreme. Asta va relaxa piata auto S-H. Cristi69 , este normal sa se intample asa. Serviciul arme si muniti se ocupa doar de acei cetateni care detin arme si munitii. Baza lor de date contine doar persoanele care detin arme. Cazierul il scoti de la un serviciu care are o baza de date mult mai mare ce cuprinde o gramada de inoirmatii : - evidenta populatiei , detinatorii de pasaport , detinatori de permise auto, profesia si ocupatia cetatenilor cu domiciliu stabil in Romania , persoane care au avut condamnari in Romania , Europa sau pe alte continente , persoane cu anume handicapuri ( care nu au voie sa posede arma ) si o gramada de alte categorii. Editat Mai 30, 2013 de JurasikMan Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Yonutz Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 (editat) Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Stam si ne lamentam ca dudele in salcam ...Dar oare ca caut eu aici? Oare nu trebuia ca eu duditz, sa fiu intr-un dud? Hmm ...Si totusi nu arat ca o floare de salcam ...Traiesc cu speranta ca poate ma va lua vantul ... si voi cadea ...si nu voi fi calcat in picioare de vreun dobitoc ...voi fi halit de-o oaie, ce sfarsit demn imi doresc ...sunt mandru de mine! ... :hw Firmele de "lizing"? Piece of shit ... orice om normal ...gandeste ca decat sa lege la cap pe timpurile astea cu vreun "lizing" [limbing]...mai bine nu-l doare! :wink: Vanzarile sunt blocate ca gata, s-or tarminoiu cu bistarii ... Papica importanta ...fierutzu ...las ca merge si-asa si daca nu mai merge ...tot merge! :wink: A ...si sa fiu si putin ontopic ...inmatricularile sunt blocate ...ca nu sunt vanzari! :id Editat Mai 30, 2013 de Yonutz 1 consiliere - diagnoza - evaluare - recovery Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Liviu-San Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Cred ca sunt mai multi polticieni implicati in institutii fiananciare cum sunt firmele de leasing, decat cei implicati in constructia de autoturisme. Intrucat timbrul de mediu loveste direct in buzunarele primilor , guvernul va fi presat sa ia niste masuri in detrimentul celor din urma. Prin septembrie vom avea timbru de mediu inclus in pretul benzinei. Dar nu mai devreme. Asta va relaxa piata auto S-H. pe ce te bazezi cand afirmi asta? Spune-mi care este diferenta intre taxa de mediu si timbrul de mediu? Daca era asa presat guvernul, nu anula taxa pana acum? Ti se pare ca se streseaza in vreun fel? Ai mai auzit ceva in media despre timbru?Intre timp lumea, inclusiv eu, tot se judeca pt recuperare de taxe si culmea, se si castiga. Ce face guvernul in timpul asta?S-a suspendat taxa,cand a iesit lumea in strada si au promis ca o sa indrepte greseala.Si da, au indreptat-o, dar spre mai rau din pacate... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
JurasikMan Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 (editat) Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Cred ca era vorba despre problemele intampinate de firmele de leasing cu inmatricularea unor masini pe care ei le-au vandut si acum le vin taxe de platit. Cel utin asa am perceput eu . A fost zilele trecute un reportaj despre aceasta situatie. Bisnitarii nu o sa moara. Aduc vechituri cu taxa mica si lumea cumpara in draci. Deja s-au reprofilat. Nu cred ca ne lamentam. Timbrul de mediu care tine blocate cateva sute de mii de masiin E3 si E4 nu a adus la buget sumele sperate si finantele fac deja presiuni la ministerul mediului sa vina cu alta solutie. Asta cu timbrul inclus in carburant se discuta. Cred ca are sanse de reusita. Imbulzeala la cumparaturi de masini noi este o utopie. Credite nu se dau si programul rabla acopera putin din suma pentru un autoturism nou. si un edit , ca nu vazui postul precedent : Stiu de la o prietena din Parlament . Este intr-o comisie in care se discuta asta. V-ar durea capul daca ati sti cum suna celelalte propuneri :-). Exista o diferenta majora intre cele doua. Prima se cunostea. A doua se aplica retroactiv la multe masini. DE prima te puteai feri in sensul ca iti cumparai doar masina la care iti permiteai taxa. DE timbru nu te poti feri pentru ca este aplicat retroactiv. Nu aveai de unde sa stii , tu ca si proprietar , ca masina ta va avea o taxa prohibitiva de platit ulterior cumpararii . Editat Mai 30, 2013 de JurasikMan Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Yonutz Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Liviu cum nu vezi diferenta? Din iobagi platitori de dijme am devenit iobagi filatelisti ...:ha: Timbrele ie mai scumpe ...coltare, belize, pasari, fructe ... daia timbrul e mai scump decat taxa ...Dai banu, iei timbru ...schimburi ceva? One-topic-show: Schimb timbru de mediu "complect impecabil si tzipla, n-a vazut offroad" nestampilat...cu simexuri pe 37 ... :ha: consiliere - diagnoza - evaluare - recovery Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
JurasikMan Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Yonutze , te-au schimbat extraterestri ? Pana acum erai acru ca o muratura si acum o dai in versuri cu dude si salcami :mrgreen: Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Yonutz Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate Jurasik ... La mine e soare si bine asa cum a fost mereu...la tine tot ploua ...tot asa greu rasare soarele? :wink: Am sapat in curte o alta gaura sa mut veceul, ca aia veche se umpluse ...si am descoperit ...o ditai groapa plina cu galbeni ... daia pa romaneste ...mi se cam rupe de taxa sau timbrul lor ...Eu am facu cerere sa o platesc de doua ori ...dar nenea primaru nu mi-a aprobato ... Il dau in judecata pe nemernicii astia de la stat care nu vor sa-mi incaseze banii de doua ori ...:uameni :ha: Fratilor, lasati frustrarile ...viata e grea ...dar asta este! Ne lamentam, ne dam cu capul de pereti ...viata tot grea ramane. Asa ca ...la ce bun, creieri incinsi, frunti incruntate, nopti de nesomn? Ptr ce? Ne plateste cineva ptr asta? Nu... Atunci hai sa luam viata in piept ...asa cum este ...sa ne asumam atat bunele cat si relele ...Ca om trai bine, ca ne-o fi rau, om vedea ...dar haideti sa avem putina demnitate! :wink: Tot ce am scris aici ...e satira ...si nu, nu sunt visator cum poate credeti unii... sunt doar treaz si un pic ...realist. :wink: consiliere - diagnoza - evaluare - recovery Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
JurasikMan Postat Mai 30, 2013 Partajează Postat Mai 30, 2013 Re: Inmatricularile masinilor sh din Romania sint blocate La mine chiar a plouat de a rupt locul. Si chestia cu groapa nu iti apartine doar tie. Am un motan care trage sa moara. Cred ca a mancat ceva otravit de prin vecini. Azi am asteptat sa dea coltul ca sa merg intr-o padure sa il inmormantez. Asa am facut cu toate lichioanele pe care le-am tinut la usa. In timp ce ma pregateam ( ramane pe maine oricum , ca inca misca ) ma gandeam cum ar fi sa sap groapa in padure si sa dau de o gramada de aur. Ar fi un semn divin . As incepe sa cred. :banana Bine , am convingerea ca as auzi o voce tunatoare care ar spune : Da toti banii saracilor " ...si in clipa aia nu as mai crede nici macar ce-mi aud urechile . Era tot satira ... :grin: Acum s-a oprit si ploaia. Doar mai fulgera in departare . Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Postări Recomandate