In umbra Dakar-ului

[Toyota]

Re: In umbra Dakar-ului

 

foarte tare botanisto! bravo!

 

Daca sapt viitoare nu apare dtrn cu articolu nostru o sa postez si io textu pe forum...

 

:h5 !

 

 

:tk

si inca n-am spus nimic despre marocani, ueduri, clima, restaurante, orase, jandarmeria regala, service auto...............Sahara, dune....................rasarit, apus.............. :h5

[Vizitator muntemar]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Sa traiasca toata lumea.

Este prima data cand scriu si nu as fi indraznit dar sunt placut impresionat de felul in care scie Caudia.

Citesc si parca acum dupa atata timp pare mult mai frumos.

Inca odata "BRAVO CLAUDIA" continua.

foarte tare botanisto! bravo!

 

Daca sapt viitoare nu apare dtrn cu articolu nostru o sa postez si io textu pe forum...

 

:h5 !

 

 

:tk

si inca n-am spus nimic despre marocani, ueduri, clima, restaurante, orase, jandarmeria regala, service auto...............Sahara, dune....................rasarit, apus.............. :h5

[Toyota]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Rabat, capitala Marocului, un colos pe plaja, razbit de bulevarde largi, un fel de parc . Plantele pe care eu le bibilesc in ghivece, hibiscus sangeriu, muscate de toate culorile, leandri jde culori, Poinsettia, atat de pretentioasa craciunita, toate astea, aici, se multumeau sa fie un amarat de gard viu, al vreunei carciumi insalubre si cand spun insalubru, stiu ce spun, sau a vreunei case darapanate. Palmieri, am numarat vreo 6 feluri si am renuntat.

Casele sunt un fel de castele de nisip, asa arata de subrede, aramii, sfaramicioase, m-a uimit modul cum sunt construite, la baza, probabil, este o casa de peretii careia s-a legat o alta, inclusiv de tavan, acolo unde peretii pareau mai mari chiar doua case porneau din ei, si bineinteles fiecare, in alta directie. Fiecare casa genereaza o alta casa, asta este impresia, inclusiv acoperisul, asa mi-am explicat prezenta animalelor, caini, capre, pe acoperisuri. Cam asa arata casele marocanilor, un conglomerat intr-un echilibru precar, de cavitati cascate stirb, in care salasuiesc sute de suflete. Mai tarziu, in Fes, aveam sa vedem ca aceste excrescente de lut strapung nu doar aerul ci si pantecele vechilor cetati.

Peste tot, exista orasul vechi, da’ vechi de sute de ani, cel putin asa pare si includ aici si locuitorii cu obiceiurile lor si orasul nou, case, vile, blocuri ale zilelor noastre, cu oameni avand tinute cu reminiscente ale portului marocan; asa cum langa ziduri de dupa care se intrezareste luxul, opulenta si care sunt pecetluite crud, recent, cu insemnele royale, se chirceste, colcaie si rasare intr-un zvacnet primar, Marocul.

In ciuda pauperitatii, marocanii isi iubesc regele, o spun ei cu mandrie, in fine, cu o oarecare impacare. Pe el, pe actualul si pe bunicul lui. Pe tatal lui nu-l blameaza, se eludeaza subiectul. O fi lasat si el o sinistra si gea mostenire. Se vede ca a lasat. Sunt cladiri cam cum era casa radio la noi, ingropate in gunoi si in uitare. Lucru inceput de altul si neterminat nu pentru ca n-ar fi bun ci asa de-al dracu, sa-ti amintesti sa nu cumva sa uiti. Intotdeauna am vazut cladirile abandonate din Bucuresti ca lesuri ale vechilui regim. Descarnate de timp. Asa arata si aici, victima sigura, abandonata, vulturii plecati, atintiti spre alte prazi. Doamne fereste de nostalgie, nici vorba! Dar...........nu, nu ma pot abtine! Cred ca taranii marocani sunt mai avuti decat ai nostri. Daca intrebi un taran roman ce a agonisit din 90 incoace iti va spune “nimic� . Toti au strans inainte de 90. Marocanii isi permit scutere si magari, toti au asa ceva si mai mult decat atat, au credinta, au speranta. Taranilor nostri, ceausescu le-a furat credinta, capitalismul, speranta si magarii. Iar ma apuca pandaliile cand ma gandesc la taranii romani, aia adevarati, trecuti de 60 de ani, aia cu pensia de 200 000, sclavi la CAP-uri, ai nostri. Aia manelizati si gipanizati nu intra in discutie. Concluzia ar fi ca batranii nostri sunt umiliti, marocanii nu, pentru ca... Allah agbar. Ai nostri n-au D-zeu este bun ci cu D-zeu inainte. Gata, nu mai bat campii. Sa revenim la marocani. Te imbie cu ceai, cu haine, cu carciuma, cu argintarie, mobila, covoare, fructe, legume. Pe bani, pe dairhami, pe euro, pe tigari, pe haine, pe degeaba, pe ce ai, bomboane, creioane, mai ales haine. Poti cumpara piese auto cu camasa de pe tine. Se intampla asta. Eu am perceput asta ca pe un strigat disperat de ajutor. Se agata cu disperare, cu inconstienta, cu betie. Nu sunt africani, nu sunt arabi, nu sunt europeni, se lumineaza la fata, “madam, te rog din sufletul meu de copil berber da-mi un creion, o bomboana, un ban�. Alearga sute de metri dupa masini straine cu bomboane si creioane. Da, ei sunt berberi si eu ii cred.

Am innoptat langa un sat nu avea mai mult de sapte case pentru sapte familii, sapte scaunele, sapte patucele............La ora aia tarzie erau numai femei si copii. Cand ne-au vazut au inceput sa se agite, tipau, gesticulau, alarma in toata regula. Am crezut ca i-am speriat, ne-am retras si ne-am “instalat�, am facut si foc. Am mancat din conserva si am baut bere. Am uitat de sat si agitatia pe care o iscasem. Ne-am trezit si am aruncat un ochi prin imprejurimi, munti, piatra, la o aruncatura de bat, oceanul. Pe drumul de piatra pe care am urcat, isi ducea un magar povara, om si desagi. Se intorceau barbatii in sat. De la pescuit. Aflasem cu cateva zile in urma ca unii asa isi castiga existenta pescuind caracatite cu sulita. Se luminase de-abinelea si ne pregateam sa plecam, eram in masini. O femeie invaluita in rosu ne facea semne, striga sa mergem la ea. Marius ne-a lamurit, vrea sa ne ofere ceva. Intradevar avea o bocceluta cu trei paini facute in casa, trei painici. M-a impresionat profund cand le-am luat din mana ei. Era toata un zambet. Cu ochii, cu gura. Primul imbold a fost sa o imbratisez. Cine stie ce ar fi crezut, mi-au dat lacrimile, am plans in masina(da’ voi nu stiti). Marian i-a dat bani, cred ca s-a bucurat. Nimic nu m-a impresionat in viata mai mult decat femeia ca painea, cu painea, copiii care mi-au vandut un dromader impletit din frunze de palmier si m-au tarat apoi la ei in casa sa imi arate cat de frumoasa este mama lor care abia nascuse. Am vazut bebelusul. Pescarul din coliba de ramuri de curmal, care ne-a invitat la ceai, farmacistul care studiase in Romania, ne cunostea de cand lumea si s-a oferit sa ne ajute cand am avut probleme cu masina. IAR AM AVUT PROBLEME CU MASINA! Sa nu se inteleaga gresit, nu numai noi am avut probleme cu masina, da? Sa nu subestimam toyota!

Marocanii.............. Pacat ca sunt asa departe. Sunt atat de calzi incat le ierti smecherasii, micii bisnitari. Astia chiar nu mai conteaza. Toata calatoria in maroc m-am gandit vazand peticele de semanaturi din munti, de pe plaja sau din desert, “sa fi avut marocanu’ insula mare a brailei sau baraganu..................’’. Le-ar merita. Femeile. Mie mi s-au parut frumoase. Cu val, cu masina, cu scuter, cu sot tanar sau de 3 ori mai batran, eleva, studenta, vanzatoare sau functionara sau casnica, toate sunt dragute si toate pareau de aceeasi varsta, 30 de ani. Le-am urmarit cum se purtau cu barbatii de langa ele. Sfioase, delicate, aruncau priviri piezise, furise, ceva de genu “ treaca de la mine, suntem in lume, acasa stii cine-i seful�, cu zambet ingaduitor. Cam cum isi privesc mamele, copii la serbare, la gradi, cu emotie, cu mandrie si cu un accentuat simt al posesiunii.

Marocanii nu cred ca se bucura de libertate de miscare. La intrarea si iesirea din localitati sunt filtre de politie care le verifica un fel de permise de trecere. Cam ca la noi, la Mamaia, numai ca aici nu este pe bani.

“In Casablanca, in urma cu ani parca au fost niste atentate sau amenintari, premisa acestor filtre� ne-am dat parerea prin statii. Politia, de fapt, jandarmerie royal nu prea avea treaba cu noi, cu strainii, de altfel ne-am prins tarziu ca ar fi trebuit sa oprim cel putin asa erau semnele. Noi n-aveam nicio jena, treceam ca pe mosia noastra. O singura data ne-a oprit un jandarm, ne-a cerut actele si ne-a intrebat de “souvenir dans le roumanie�, cum ar fi tigari sau orice alt obiect, i-am spus ca nu fumam si am taiat-o. Alta data, oprisem intr-un camp, sa mancam, baietii au ridicat capotele, ceea ce le-a atras atentia unor jandarmi care au parcurs vreo 300 de metri sa ne intrebe daca avem probleme cu masina si daca da, s-au oferit sa ne ajute. N-aveam probleme. Tot pe un camp, bajbaiam dupa un loc de campare si ne-am trezit cu o masina de jandarmi dupa noi, nici nu ne-am dat seama de cand ne urmareau. Le-am aratat “patul� din masina, ne-au condus intr-o parcare a unei benzinarii. Dimineata am vazut benzinaria, un soi de rezervatie naturala, cu pauni, rate, gaste, rodii, bananieri, curmali, lamai si portocali si bineinteles flori si in mijloc un lac din care rasarea o stanca pe care trona cine altul, paunul-sef. Ne-a placut la nebunie, am facut poze si am comentat: “omul sfinteste locul�, n-am fi banuit ca in buricul pustietatii, in spatele unei benzinarii, exista un strop de eden.

Am trecut prin Casablanca, noaptea, in graba. Casablanca este un amalgam de rase, culori, pravalii, dughene, magazine luxoase, stiluri arhitectonice, culturi peste toate astea se inalta sfidator, suveran, Marea Moschee Hassan II. Un joc ametitor de umbre, fete dubioase, priviri condescendente. Daca as fi un criminal notoriu, daca as fi urmarita general, aici m-as ascunde. De fapt, nu m-as ascunde, aici nu te-ar gasi nici dracu, totul este ambiguu, toti sunt, deopotriva, suspecti si suspiciosi. Am inteles de ce Roosvelt si Churcill au pus lumea la cale, am inteles de ce actiunea filmului “Casablanca� s-a petrecut aici. Te uiti in jur si iti dai seama ca acest oras poate fi categorisit ca leaganul pasiunilor, uneltirilor, negocierilor, marilor tradari, aranjamentelor pe sub masa. Aici se codoseste Africa. Aici se vinde, este supusa si siluita Africa. In puterea noptii, trecut de 23, cred ca toata suflarea orasului era pe strada, toti pareau ca sunt in strada cu treaba, mergeau la scoala, ieseau de la serviciu, se indreptau cu serviete, mape burdusite spre birou, elevi, studenti in grupuri efervescente mergeau de la sau spre scoala. Ce naiba de program au astia?! Si ce or fi facand ziua, daca in miezul noptii sunt in plina activitate. Mdea, in fine, treaba lor.

Am luat-o la picior spre Agadir si talpa, pana in Safi. Camparea obisnuita. De data asta, in plin oras, parcarea centrala, langa rulote. “Sunteti nebuni? Si pipi de dimineata?“, noi, fetele am dat glas pudorilor. Ni s-a raspuns simplu, ostoit, retezat, “uite, aici pe pietre, pe faleza. Va deranjeaza?� “Nuuuuuuuuuuuu� Dimineata, tarmul era impanzit de marocani, femei si copii culegeau de pe pietre un fel de lipitori, rosii, baloase, scarboase in draci. Cica, delicatese, iac! Ce scarbosenii! Sa fie la ei, acolo, n-as manca asa ceva, nici cu ordinul procuraturii.

A urmat Marrakech, bazarul lumii. Merita din plin acest renume. Sute de magazine, mall-uri, dughene. Se vand de toate, de la ace cu gamalie, la covoare, celebrele covoare marocane, tesute manual, de 4000 euro, bucata. Si multe chinezarii. In piata centrala am ramas masca, habar n-aveam ca exista atatea soiuri de curmale. De la alea, minuscule si zaharisite, stafidite care se gasesc la noi si pana la dimensiunea unui ou, dulci, cremoase, delicioase fara nicio legatura cu pricajitele care ajung la noi. Munti de masline, am mai spus, nici despre astea nu stiam ca sunt negre, rosii, roz, mov, lila, verzi, diverse marimi, portocale si ele de mai multe dimensiuni, mandarine, clementine, avocado, rodii, lamai, grapefrut, o betie de culori.

[niros05]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Frumos !!!!!!!!!

Ar fi pacat sa nu scri o carte cu impresii de calatorii. Sincer. Merita !

Bravo voua !

[Toyota]

Re: In umbra Dakar-ului

 

merci, Sorin. :ha: nici chiar asa

[Toyota]

Re: In umbra Dakar-ului

 

De la Agadir a inceput sa se simta Sahara, vantul este mai cald, zilele fierbinti, noptile mai tacute. Si oamenii sunt altfel, barbatii mai inalti, mai incrancenati, sfijiti si cu o privire crunta de haituit sau vanator si vesmintele sunt altele, apar turbanele ca la indieni. Asa arata probabil, tuaregii. Femeile sunt mai trupese si mai “infofolite�, unele, acoperite de tot. M-a uimit cum se miscau, agilitatea parca este invers proportionala cu greutatea. Femeile grasute, acoperite viu colorat se miscau de parca erau purtate de vant, barbatii cu cat mai costelivi cu atat mai greoi, mai grav, mai apasat-important. “Fraaaaaaate, astia toti sunt sefi de trib, pretiosi rau, sa nu se sparga�. Incepe sa apara nisipul, valurit pe sub palmieri, pe langa ziduri, garduri si dromaderii istoviti de caldura si de greutati.

Sahara n-are granita, te cuprinde treptat. Mie imi aminteste de o caracatita. Tentacule subtiri, fragile, abil strecurate, nevazut, parsiv. Nici nu banuiesti ce monstruozitate gasesti la capetele lor. Ei, bine, asa am vazut eu Sahara, numai ca monstruozitatea nu exista. Sahara nu mi s-a parut monstruoasa, mi s-a parut un miracol. Ciudat, mi-am amintit de expresia “sa auzi cum creste iarba�. In Sahara auzi cum se naste nisipul, cum geme, cum se zvarcoleste firul de nisip. Am auzit ca nu exista nisipuri miscatoare, ca este doar un mit. Eu cred ca in Sahara fiecare fir de nisip are viata proprie, un destin, o directie, o misiune a lui. Fosneste, geme, vuieste, suiera, se prabuseste adanc, lucid, constient. Am vazut un apus de soare perfect, cum nu banuiam ca exista, cum n-am vazut in niciun film si n-am citit in nicio carte si nici in vreo poza din acelea care circula pe net insotite de cele mai stupide texte, rugi, blesteme. Apusul in Sahara este ceva ce tine de nasterea pamantului, este ingemanarea soarelui cu pamantul, este apa cuprinsa de flacari, este abandonul cerului in soare si pamant, deopotriva, este daruire, foc si apa si tacere, neant. Daca pot spune despre ceva, cineva ca este dumnezeiesc , acel cineva este Sahara. Am plecat la culcare. Cineva, un ortodox, proclama “alla’ agbar,alla, alla.......�Ne-a povestit ca o noapte intreaga a auzit strigatul asta, a fost o noapte pe care o credea ultima si ca viata lui nu valorase mai mult de 100 de euro. M-a impresionat profund. Pana la urma ne inchinam toti aceluiasi Dumnezeu, Viata.

Am dormit bine. Am deschis ochii si am sarit disperati pe claxon si eu si Alex. Rasarea soarele si nu puteam sa nu ii trezim si pe prietenii nostri, sa vada. Dunele si juma’ de cer erau de culoarea indigoului si asa, cer si pamant impreunate, se transformau sub ochii nostri in mov, rosu, portocaliu, roz, lila, bleu, senin. Termometrul din masina arata 0 grade, noi faceam plaja. Perfect asa. Auzisem ca aici pe undeva ar trebui sa fie niste dune de nisip, nalte de 250 de metri, “suuuuuuuuuuuuper, hai sa le cautam�. Am mers pe piste, adica niste urme de roti pe o suprafata considerabila de nisip incremenit. Am intalnit la un moment dat un indicator pe care scria “l’ecole nomade�, “mai sa fie!� nici tipenie in jur cat vezi cu ochii nisip, pietre si smocuri de iarba camilelor. Undeva in zare se vedeau niste munti care conform hartilor si gps-ului erau in Algeria.

Am gasit dunele, nu erau chiar de 250 de metri poate 100 si peste. Superbe, aratau a cratere, vai, galeti, ligheane, castroane. Baietii isi frecau palmele si-i mancau talpile si cauciucurile, nici n-am mai apucat sa auzim, offroad, ne dam, chestii d’astea tacanite de ale lor, pana sa ne dezmeticim tasnisera ca din pusca cu acarete cu tot pe cocoasele de nisip. Parca scapasera cel putin din balamuc, alergau in toate directiile, se afundau, motoarele sforaiau, torceau, talpa-n nisipul care nu se lasa, erau cand cu rotile afundate jumate in nisip, cand pe coama ailalta maraind strasnic la nisip. Aici si-a “bulit� al meu difu-spate. Maaare tacaneala offroad-ul asta, boala curata.

La poalele dunelor era un bivuac un fel de corturi, insailate din niste paturi, covoare pe care bantuiau niste ditamai scarabei. Phui!

Prin zona, plin de turisti care la fel de tzacaniti ca si ai nostri ambalau in toate directiile zeci de atv-uripe care le inchiriau niste francezi.

Orecum istoviti de plimbarea cu masina si pe picioare pe dune, de-a lungul, de-a latul si in inaltul lor. A fost un fel de plimbare in valuri, talazuri pe verticala. Senzatie foarte placuta, unica.

A doua zi am plecat spre casa, tacuti, usor iritati, toti ne-am fi dorit sa mai ramanem cateva zile dar nimeni n-a deschis gura sa faca propunerea, probabil de aici si usoara urma de iritare s-apoi dormeam de prea mult timp in masini, de prea mult timp ne dushuiam din sticla si cu servetele umede, mancasem prea mult din conserva si.....................oricum eram turisti in zona, provizorie situatia, ocazional. Pacat! Sigur ne vom intoarce.

Drumul inapoi l-am facut prin munti, nu pe coasta ca la venire. Au marocanii in munti niste drumuri cum nu vom avea noi nici intr-o suta de ani, netede ca-n palma, la 4mii si ceva de metri, ce Transfagarasan?!..........asta se inchide. Aici sunt sute de transfagarasane la peste 3000 de metri si ce sa vezi?! jumatatea mea isi verifica directia, ditamai abisu’-n atlasii astia si parapeti, nexam. Se desprimavara in Atlasul marocan. Curgeau suvoaie de pe versanti, arganul si migdalul era in floare prin sate se facea curatenie de primavara, femeile spalau rufe in apele pravalite din munti si intindeau rufele pe stanci, la soare. A, pe aici, pe undeva (n-o sa uit in veci), vaca sta la umbra muscatelor pline de flori si a agavelor. Mergand noi, asa, ajungem intr-o statiune unde cica vine regele la schi, ne-am trezit in centrul unui oras elvetian cu hoteluri mari, de 5 stele si cabane cochete, numai turisti nici picior de localnic si urma de djellaba, toti pareau nemti. Ifrane se numeste orasul. Absolut superb, asa cum ar vrea sa fie Poiana Brasov si nu-i iese nicicum, o statiune de lux.

Paraseam Marocul cu un mare regret, inchideam tacut in noi, totul, fascinatia Africii, farmecul Marocului.

Ultima oprire semnificativa a fost in Fes din cauza dif-ului spate, nici acum nu stiu foarte bine ce mama naibii este asta. Foarte bine, ca asa o idee vaga mi-am facut avand in vedere cat este si ca i-a tinut pe baieti o zi intreaga sub masina noastra, mesterind alaturi de mecanici intr-o limba francezo-englezo-marocano-romano-surdo-muta. Noi, ca fetele, la plimbare prin oras.

Oprirea in Fes a fost memorabila din mai multe puncte de vedere, am trait o seara de groaza, de spaima, indignare, neputinta, o stare de confuzie, nu sunt in stare sa descriu. Asta a fost prima seara cand am luat-o la picior prin Fes, orasul vechi, din gluma, in gluma, poante, bancuri, printre dughene, cosmelii, darapanaturi, ziduri, gunoaie, oameni, strigate, fete dubioase care incercau sa ne vanda bijuterii, droguri, iarba, ne-am trezit pierduti in promiscuitatea subterana si spre disperarea noastra, cel putin a mea, oamenii care pareau cumsecade dispareau ca inghititi de pamant si ramaneau niste fiinte care imi dadeau sentimentul ca suntem intr-un fel de cusca a unui animal feroce, pareau drogati, intindeau mainile sa ne atinga, pareau amenintatori si nu stiu daca n-ar fi devenit si noi nu gaseam iesirea, se inchideau usi, misunau pisici, sobolani, se stingeau luminile in maruntaiele orasuli vechi si noi nu mai gaseam iesirea de sub pamant. Mie mi s-a parut cumplita senzatia. Intr-un tarziu am gasit un grup de copii care in schimbul unei sume de bani ne-au aratat iesirea din orasul vechi. Portile prin care intrasem noi disparusera pur si simplu, copiii ne-au spus ca jandarmii inchid noaptea, portile, ca nimeni sa nu iasa sau sa intre in oras; ceea ce mi s-a parut ingrozitor, nu stiu daca nu cumva n-au vrut cumva sa braveze spunand asta si ca este posibil sa existe o atare situatie, cert este ca am vazut porti zavorate.

A doua seara in Fes am trait un sentiment de adanca mahnire, Marian a aflat de decesul tatalui sau. Ne-am exprimat regretele si ne-am reprimat vinovatia, neputinta de a nu putea sa facem cumva sa ajunga la inmormantare. Nimeni nu putea sa reduca distanta.

A doua zi, cu dif-ul carpit am plecat spre casa, de data asta, Acasa. Apropo de reparatia diferentialului trebuie sa mentionez ca reparatia s-a efectuat intr-un service, pe o strada intesata de ateliere auto, in zona industriala a orasului Fes, un oras prosper si important al Marocului, toti mecanicii de pe strada aia lucrau cu o singura cheie, asta mi s-a parut demn de retinut, cheia era plimbata de la un capat la altul al strazi de un copil de 14 ani, mecanic, zicea el.

Cam asta a fost in Fes.

[aztec]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Tot respectul meu...

E pacat daca nu apare macar intr-o carte de calatorii.

[Talpa Iute]

Re: In umbra Dakar-ului

 

mai pisi... mam cacat pe mine de emotie cand am citit astea... serios

acu mas intoarce... ne bagam?

[Toyota]

Re: In umbra Dakar-ului

 

ne bagaaaaam :banana da' pana-n mali de data asta, la negrese cu tzatze lungi si negri cu ochii cretzi. primu tajin il dai tu

[cipri778]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Salutare

 

Poze foarte profi realizate, documentar "scris" - impecabil - FELICITARI!!!!

Aveam apetitul deschis pentru asa o calatorie dar acum "m-ati pus pe jar".

 

Doresc o informatie - am observat un Garmin streetpilot 2610 pe bordul uneia din masini - va ajutat navigatia respectiva pe acolo? Aveti alte sugesti?

 

Merci mult

Bafta

[Toyota]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Salutare

 

 

Doresc o informatie - am observat un Garmin streetpilot 2610 pe bordul uneia din masini - va ajutat navigatia respectiva pe acolo? Aveti alte sugesti?

 

Bafta

 

scuze pt raspunsul cu intarziere. n-am avut harta africii. gps am folosit doar pentru inregistrare

[winetou 007]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Tare frumoase poze,si o expeditie de vis.Felicitari! :bravo

[LIBANEZUL]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Salutari

 

Felicitari,o super tura.:br

[Cleo]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Este un topic vechi,insa absolut recomandabil pentru citit! Frumoase descrieri, deosebit scrisa aceasta expeditie ! Felicitari!:g

[gabi ratiu]

Re: In umbra Dakar-ului

 

Este un topic vechi,insa absolut recomandabil pentru citit! Frumoase descrieri, deosebit scrisa aceasta expeditie ! Felicitari!:g

 

da multumesc acum l-am vazut si eu,superba si povestea bravo lor.