ampopa Postat Octombrie 8, 2010 Partajează Postat Octombrie 8, 2010 Re: EuroAsia Tour TransSiberia 2010 Nu's de ce, dar am impresia ca boala aia de pe forumul motociclistilor (cu cine e mai tare si are c**e mai mari, ca ala e jalnic, ca nus' ce), mai are un pic si ajunge si pe aici. Nu stiu ce a facut sau ce nu a facut pe celalate forumuri, sau in Asociatia X, sau clubul Y dar eu il cunosc "cam de vreo" 30 de ani. Dan Popescu, ca orice om, are si bune si rele. E mai fudul, e drept (dar cin nu e, daca ma uit la forumul citat intr-un post mai sus, as spune ca e chiar modest, cand vad de ce sunt capabili ceilalti - e drpet, pe ecran, doar), dar e si inimos, cand ai nevoie de ajutor (pentru cine-l cunoaste, stie), e rau de gura, dar are si dreptate (uneori). E un om, ca aproape oricare altul dintre noi si care, in plus, a facut un lucuru pe care nu l-au facut nici 1% dintre romani. Una peste alta, pe cand el se dadea cu mobra (da, a inceput cu o Mobra, din aia romaneasca, facuta la Tohan - nu Tohani, ala cu vinurile ci ala de langa Zarnesti, cu care m-a dat si pe mine - copilot sau pasager sau cum s-o numi la mobre), multi dintre pustii de pe forumurile de motociclism (m-am uitat si eu, de curiozitate, la profilurile catorva dintre cei care-l critica cel mai fervent) erau inca in scutece (din alea de panza, ca nu aparausera inca Pampersii), si-au luat carnet de cativa ani si acum sunt in masura sa judece o expeditie de 15.000 km. Iar acest topic era despre faptul ca un membru al acestui forum a facut o expeditie solo, in niste conditii mai dificile decat mersul pe autobahn. Asa ca eu propun sa-l felicitam si sa nu ne legam de amanunte (ca sa fiu sincer, nu cred ca a aruncat cartea de vizita, ci doar se lauda ca a facut asta) :br:gr1 “E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati” - Albert Einstein Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
tudop Postat Octombrie 8, 2010 Partajează Postat Octombrie 8, 2010 Re: EuroAsia Tour TransSiberia 2010 Tu ai intrat pe siteul ala unde povesteste el tot drumu. Pei asa povestesti o calatorie? injurand si criticand orice ?? "Da ce m-a prins o familie cu un Chevrolet (facut in rusia - un fel de passat) : de unde sunt' date=' unde ma duc, mi-a dat telefonul sa-l sun daca am probleme, drum bun, etc. fireste ca am aruncat cartea de vizita, am primit dijn astea zeci." Jalnic!!!Oamenii vor sa ajute fara nici un interes si el "fireste" ca a aruncat cartea de vizita; la valoarea lui nu are nevoie de ajutorul nimanui![/quote'] Macar omul e sincer, nu scrie povestiri trombonistico-fantastice. Asa e el, daca nu iti place ce zice si cum se comporta, nu ai decat sa te feresti de el pe viitor. Acum, pt cei care comenteaza, nu mi se pare asa deosebit sa insisti in a-ti exprima opinia in mod repetat, insistent... De cand lumea a devenit obisnuita sa se exprime mai mult pe forumuri decat in viata de zi cu zi, toti, dar in special cei mai tineri dintre useri, se simt nevoiti sa isi exprime frustrarile, nervii, si comentarii din care ar trebui sa deducem ca ei detin adevarul suprem si au dreptul sa judece pe oricine. Daca ai citit jurnalul omului si nu iti place, eu zic ca poti sa iti tii parerea pt tine, eventual inveti ceva din asta... fiecare om care citeste ce a scris altul, isi construieste o opinie proprie, si nu mi se pare normal ca absolut toata lumea sa si-o exprime in mod malitios, insistent si enervant... Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
LorDeko Postat Octombrie 8, 2010 Partajează Postat Octombrie 8, 2010 Re: EuroAsia Tour TransSiberia 2010 faptul in sine de a vorbi de a rosti o idee imi da libertate pe moment... ceva de genul am spus-o si pe asta...o satisfactie de moment. dar natura omului face ca nu toata lumea sa fie de acord cu ceea ce gandesti. eu unul ma simt super liber sa spun ceea ce vreau... poate prea liber... efectul: si tocmai din acest motiv ma fac mai putin agreat in unele medii. remediul: faptul asta nu ma enerveaza si incerc ori sa ignor grupul respectiv ori sa fiu mai diplomat. concluzie: poti sa spui ce vrei dar trebuie sa iti asumi eventualele repercursiuni. Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Dan Popescu Postat Octombrie 8, 2010 Autor Partajează Postat Octombrie 8, 2010 Re: EuroAsia Tour TransSiberia 2010 Frumoasa expeditie :ypuNo Offence! Dar stau si ma intreb... Daca nu ai fi Presedintele AMR ti-ai mai fi permis sa pleci in aceasta Expeditie?? Destul de riscant sa pleci cu asa mobra... ce rezervor are? 16l daca nu ma insel?:ha: si o tentativa de scut de plastic etc. Oricum tre sa ai ceva lipsa si MULT curaj sa pleci la un asa drum. Felicitari. Eu cu africana mea de 750 mai mult de 12.000km dus intors n-am avut curaj :) ca oricum ba m-a lasat lantu, ba pompa de benzina....:dr3 Chestia cu presedintia AMR nu mi-a acordat nici un avantaj in a pleca sau nu in expeditie, ba a fost chiar o anumita retinere. Stiam ca vor fi discutii, dar m-am antrenat si deja nu le mai bag in seama. Faptul ca mi-am permis de fapt s-a transmis prin faptul ca am folosit resursele proprii si ale familiei, cu FOARTE mici ajutoare de la cativa prieteni, mai precis 3 la numar. cei 16 (de fapt 18) litri se pare ca au fost deajuns, mai ales ca mai aveam la mine canistre de benzina 2x10 litri. De folosit am folosit numai una efectiv. Scutul de plastic este mai bun decat scutul de metal. Mobra de rezerva a fost tot o Africa Twin, si nici eu nu am avut curaj sa plec cu ea: este prea veche, nu stie nimeni cati km are reali, si nu mai prezinta incredere. Am fost foarte multumit de Aprilica, are o tinuta de drum absolut impecabila, pacat ca nu este suspensia reglabila pe fata. Da, kit-ul de lant a fost nou la plecare si la Yakustsk vad ca necesita reglaje. Poate si pinion nou. Oricum la vara cand ma duc sa continui o sa iau o cutie cu piese de schimb, inclusiv injectoare. Dupa benzina aia proasta in ultimele zile avea simptome de injectoare un pic infundate (la pornire, pana se incalzea) dar de multi km nu mai tinea ralanti-ul. La drum lung nu conta, dar in orase si la trecerile prin pasaje mai grele urcam turele cu soc-ul. Ca sa pleci nu-ti trebuie mult curaj, doar un pic de hotarare. Cine ma cunoaste personal, stie ca am. LA MULTI ANI Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri Alte opțiuni partajare...
Postări Recomandate